free download 78 travel guides written by experts

AROBS preia Televoice Grup

AROBS a finalizat negocierile la nivel de acţionariat pentru preluarea Televoice Grup, prin achiziţia pachetului de 98% de acţiuni din capitalul social al Televoice Grup deţinut de Liviu Nistoran, şeful ANC.

  “Achiziţia Televoice face parte din strategia noastră de dezvoltare pentru perioada 2008-2009, AROBS  Transilvania Software devenind astfel cel mai mare distribuitor exclusiv de sisteme GPS din România. Resursele tehnice şi manageriale de inovaţie, în domeniul telecomunicaţiilor, ale Televoice se vor alătura celor 10 ani de experienţă, AROBS valorificând astfel avantajele competitive pe care ambele companii şi le-au  construit în ultimii ani”, a declarat d-nul Voicu Oprean, Director General AROBS.

AROBS Transilvania Software este unul dintre cei mai mari distribuitori de sisteme de navigaţie GPS şi un cunoscut dezvoltator de soluţii software pentru aplicaţii mobile, localizare flote auto şi monitorizare auto/persoane prin GPS, cat şi soluţii software în regim de outsourcing cu sediul in Cluj-Napoca şi birouri regionale în Bucureşti şi Iaşi.

Ca urmare a cererii existente pe piaţă şi din dorinţa de a oferi soluţii inovatoare, în aprilie 2008, AROBS a lansat Smailo, primul brand românesc de sisteme de navigaţie. În prezent acest brand se bucura de o ascensiune deosebită din punct de vedere al vânzarilor atât în retail cât şi on-line sau în sectorul auto.

GPS-urile marca Evolio distribuite de Televoice vin să completeze gama de soluţii de navigaţie GPS pe care AROBS le oferă clienţilor săi, cele două produse Smailo şi Evolio urmând să treacă printr-un proces de repozitionare atât din punct de vedere al brandurilor cât şi al canalelor de distribuţie.

 
Distribuţia de sisteme GPS a adus o cifră de afaceri de 2,4 mil. Euro în anul 2007 pentru AROBS, estimarea pentru anul 2008 fiind de 5 mil. Euro, fără a lua în calcul veniturile consolidate ale celor 2 companii AROBS şi Televoice.

Dezvoltarea excepţională din ultimii ani a trimis AROBS Transilvania Software direct în topul primelor cinci companii din clasamentul Deloitte Central Europe FAST 50 pe 2008, un top al companiilor de tehnologie cu cel mai accelerat ritm de creştere din Europa Centrală şi de Est, marcând astfel o premieră în istoria FAST 50, clasament aflat la a noua ediţie.

AROBS a fost inclusă şi în Topul FAST 500 European, EMEA Deloitte 2008, poziţiile în top fiind comunicate în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Londra în perioada 24-25 noiembrie 2008. Voicu Oprean, director general AROBS şi acţionar majoritar a finalizat in 2008 un Executive MBA in cadrul "Vienna University of Economics and Business Administration (WU Wien)”.

Principalul obiect de activitate al Televoice Grup îl reprezintă distribuţia de echipamente electronice şi de telecomunicaţii. Dintre acestea, sistemele GPS, în special brandul Evolio, ocupă primul loc ca şi pondere în cifra de afaceri. Principalii clienţi Televoice sunt retailerii de echipamente de comunicaţii iar reţeaua de after-sales acoperă întreg teritoriul României şi Republicii Moldova.

Tranzacţia AROBS –Televoice este intermediată de casa de consultanţă pentru fuziuni, achiziţii şi finanţări Capital Partners iar procesul de integrare a Televoice în AROBS se estimează a fi finalizat până la sfârşitul acestui an.

 Bucuresti, 31.10.2008

{mosloadposition user10}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *