Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ariston Thermo România a depășit pragul de 1 milion de centrale termice vândute în România

Ariston Thermo România
  • Ariston Thermo România a înregistrat în 2020 o creștere cu 15% a numărului de centrale termice vândute, peste nivelul de creștere a pieței autohtone, care a fost de aproximativ 5-10%
    Compania a depășit pragul de 1 milion de centrale termice vândute de la venirea sa pe piața autohtonă, în urmă cu peste 20 de ani
  • Compania estimează că și în 2021 va continua trendul ascendent și va pune accentul pe echipamentele eficiente din punct de vedere energetic, care înglobează conectivitatea și soluțiile inteligente. În acest sens, Ariston Thermo România a făcut deja primii pași și a inclus în portofoliul său de produse pompele de căldură, aducând mai aproape de consumatori tehnologia viitorului.

Ariston Thermo România a înregistrat în 2020 o creștere cu 15% a numărului de centrale termice vândute, peste nivelul de creștere a pieței autohtone, care a fost între 5-10% . Astfel, Ariston Thermo România a depășit pragul de 1 milion de unități vândute în România de la începutul activității sale aici, în urmă cu peste 20 de ani.

Ariston Thermo România
Ariston Thermo România

“Ariston Thermo și-a consolidat poziția de lider în anul 2020, înregistrând o creștere record. Am beneficiat de factori precum dinamica pozitivă a pieței construcțiilor, dar și de preocuparea mai mare a consumatorilor pentru amenajarea căminului, o tendință naturală pe perioada pandemiei în contextul restricțiilor de circulație și al implementării de către numeroși angajatori a programelor de muncă de acasă”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country manager Ariston Thermo România.

Odată cu preocuparea mai mare pentru confortul căminului, a crescut și apetitul consumatorilor pentru produse care înglobează tehnologiile noi și conectivitatea. „Am observat în ultimii ani – și mai accentuat în perioada de după declanșarea pandemiei – o tendință a consumatorilor de a se orienta către produse care care îmbină tehnologia de ultimă generație cu soluțiile de conectivitate inteligentă, pentru a garanta un confort sporit și un consum redus de energie. Pe termen lung, aceste echipamente eficiente energetic conduc la economii la plata facturilor, asigurând în același timp confort și acces ușor la serviciile post-vânzare, cum ar fi cele de mentenanță și service”, a explicat Cătălin Drăguleanu.

Ariston Thermo vinde în România centrale termice murale în condensare cu capacitate de 24 – 35 kW. În general, clienții optează pentru centrala cu capacitate de 24kW, adecvată pentru apartamente. În ultimul an, însă, tendința oamenilor de a migra către mediul rural sau urban mic, sub impactul pandemiei, a generat o creștere a cererii de centrale cu capacitate de 35kW, mai potrivite pentru locuințe mari.

Cheltuielile cu utilitățile au crescut constant în ultimii ani

Modelele în condensare au o eficienţă totală, prin recuperarea căldurii din gazele arse, de până la 108%, faţă de 94% la un model convenţional. În plus, acestea asigură o economie de până la 35% la consumul de gaz, comparativ cu o centrală convențională veche, un aspect important în condițiile în care, potrivit statisticilor, cheltuielile cu utilitățile au crescut constant în ultimii ani.

În ultimul trimestru al anului 2020, o gospodărie a cheltuit în medie aproape 500 de lei cu locuința, apa, electricitatea sau gazele, mai mult cu 15% față de același interval al anului 2019, potrivit Institutului Național de Statistică.

România: consumatorii schimbă centralele termice mai rar comparativ cu cei din Europa de Vest

Tot mai mulți români sunt preocupați de eficiența energetică a echipamentelor de încălzire din locuințele lor și aleg să investească în înlocuirea modelelor mai vechi cu altele noi, mai performante. Majoritatea vânzărilor de centrale termice ale Ariston Thermo România (aproximativ 60%) provin din înlocuiri de centrale vechi, în timp ce restul vânzărilor o reprezintă montarea de centrale în noile proiecte rezidențiale și cele care vin ca urmare a debranșărilor de la sistemul centralizat de încălzire. Datele Ariston indică faptul că, în România, consumatorii schimbă centralele termice din dotare în medie la fiecare 12-14 ani, ajungând în unele cazuri la 18 ani, spre deosebire de Europa de Vest unde înlocuirile se fac la un interval de 8-10 ani.

Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România
Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România

“Centralele termice sunt echipamente care, prin natura lor, sunt utilizate zilnic, ceea ce înseamnă că au nevoie de întreținere periodică. Inevitabil, însă, este nevoie și de înlocuirea lor la intervale de timp rezonabile, iar consumatorii încep să înțeleagă că aici vorbim despre o necesitate dar și despre o investiție care le aduce beneficii pe termen mediu și lung, deoarece noile echipamente asigură mai ușor confortul dorit și, de multe ori, cu un consum eficient și la un preț mai redus”, a explicat Drăguleanu.

Numărul debranșărilor de la sistemul centralizat de încălzire este în scădere

Deși doar 10-15% din vânzările Ariston Thermo România sunt generate de debranşările de la sistemul centralizat de încălzire din întreaga ţară, acest sector rămâne unul relevant pentru piața centralelor termice din România în ansamblul său.

Datele ANRE arată că aproximativ 460.000 de locuințe s-au debranșat de la sistemul centralizat de încălzire din România în perioada 2010-2019, dintre care aproape 30.000 în anul 2019 (ultimul pentru care ANRE a oferit date publice), în scădere față de 2018 când numărul debranșărilor a depășit 42.000.
La nivel national, se remarcă faptul că în intervalul 2017-2019, 60% din totalul cazurilor de debranșări de la sistemul centralizat de încălzire au fost înregistrate în cinci orașe – Galați, Constanța, Iași, Buzău și Cluj-Napoca.

Bucureștiul rămâne orașul cu cele mai multe locuințe conectate la sistemul centralizat (peste 560.000 de unități).

Estimări optimiste: 2021 va aduce noi creșteri dar și o orientare mai mare către soluțiile inteligente. Pompele de căldură fac trecerea spre tehnologia viitorului.

În ceea ce privește piața centralelor termice din România în ansamblul său, Ariston Thermo estimează că aceasta a crescut cu 5-10% în 2020, ajungând la 2.8 milioane de unități, potențialul fiind ca, până la începutul lui 2022, o treime dintre locuințele din România să fie dotate cu centrale termice.

Există în mod clar o apetență pentru dotarea noilor clădiri rezidențiale cu centrale termice, statisticile arătând că, la nivelul anului 2019, 9 din 10 locuințe finalizate au fost dotate cu centrale termice.

Estimările Ariston România pentru 2021 sunt optimiste, compania preconizând că va înregistra o nouă creștere pe segmentul centralelor termice, chiar dacă ritmul va fi mai redus comparativ cu 2020.

Pe termen lung, Grupul investește semnificativ în cercetare și dezvoltare și consideră că viitorul aparține soluțiilor inteligente, care asigură confort sporit cu un consum redus de resurse și care sunt prietenoase cu mediul. În 2020, în pofida pandemiei, investițiile Grupului în R&D au crescut cu 29%, iar obiectivul este ca până în anul 2022 peste 80% din veniturile Ariston Thermo la nivel global să fie generate de soluții care folosesc energie din surse regenerabile şi au eficienţă ridicată.

Ariston Thermo România a inclus deja în portofoliul său pompele de căldură – o tehnologie a viitorului și o soluție eficientă, modernă și prietenoasă cu mediul prin care consumatorii pot obține confortul dorit cu un consum de resurse redus. Pompele de căldură au capacitatea de a extrage căldura din mediul extern, transmițând-o în interiorul unei clădiri. Avantajul este că se foloseşte energia electrică doar pentru de a activa compresorul, în timp ce energia termică absorbită liber din mediul extern devine de 3-4 ori mai mare decât energia consumată. Astfel beneficiile se văd atunci când vine vorba de costurile facturilor, dar și de emisiile gazelor cu efect de seră.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.