Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Arhitectura traditionala in Geoparcul Platoul Mehedinti

Studiu de caz în comunele isverna, balta şi ponoarele

În perioada 1 iulie – 30 septembrie 2014, Asociaţia Mişcarea pentru Acţiune şi Iniţiativă Europeană derulează proiectul „Arhitectura tradiţională în Geoparcul Platoul Mehedinţi. Studiu de caz în comunele Isverna, Balta şi Ponoarele”, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Ideea proiectului s-a născut din dorinţa de a aduce în centrul atenţiei Geoparcul Platoul Mehedinţi, un spaţiu natural şi cultural unic în ţara noastră. Identitatea regională specifică este prezentată prin intermediul arhitecturii tradiţionale, expresie a modului de viață, a tradițiilor culturale și etnice, a simplității și frumuseții celor trei comune – Isverna, Ponoarele şi Balta.

Pentru atingerea scopului proiectului – promovarea și protejarea elementelor de arhitectură tradițională din Geoparcul Platoul Mehedinți, vor fi parcurse umătoarele etape: cercetarea elementelor arhitecturale din comunele Isverna, Balta și Ponoarele, încadrarea clădirilor în contextul natural și cultural, evaluarea stării de conservare a obiectivelor arhitecturale și oferirea unor soluții de protejare a acestora; dezvoltarea unui site web www.arhitectura-gpmh.ro ce va permite actualizarea constantă cu informaţii referitoare la Geoparcul Platoul Mehedinți; realizarea unui ghid de recomandări adresat administrațiilor locale, publicarea unui album de prezentare a zonei și organizarea unei expoziții de fotografii, ce va putea fi vernisata la Castelul de Apă din Drobeta Turnu Severin și la Muzeul Național al Țăranului Român din București în luna septembrie 2014.

Prin acest proiect, asociația MAIE și partenerii săi își propun să contribuie la conștientizarea importanței arhitecturii tradiționale și a valorilor culturale autentice în dezvoltarea durabilă a comunităților prin oferirea unui model de bune practici ce va putea fi implementat în celelalte localități din Geoparc și în alte comunități rurale din România.

Inițiativa asociației MAIE a fost sprijinită de patru arhitecți debutanți, pasionați de arhitectura tradițională și documentarea vizuală: arh. Simona Meilescu, arh. Mihaela Fiscuci, arh. Horia Lupan și arh. Adrian Șandor. Cei patru nu sunt la prima experiență în acest domeniu, fiind implicați în mai multe proiecte de promovare și protejare a obiectivelor arhitecturale, ca Monumente Uitate – Cercetare ansamblurilor nobilare extraurbane de pe teritoriu României (Simona Meilescu), Școala de la Bunești – workshop de arhitectură tradițională și tehnici de construcție (Horia Lupan, Mihaela Fiscuci, Simona Meilescu), Case care plâng – Documentarea patrimoniului construit în cadrul orașului București (Adrian Șandor).

Partenerii proiectului: Muzeul Național al Țăranului Român, Primăria Balta, Primăria Ponoarele, Primăria Isverna

Partenerii media: Igloo.habitat&arhitectură, Revista Zepellin, Atelierul de proiectare, A.R.T.A – Revista Română a Tinerilor Arhitecți, Radioteleviziunea Severin. Tele2Drobeta, Radio Galaxy, Datina TV

Asociația “Mişcarea pentru Acţiune şi Iniţiativă Europeană” este o organizație non-guvernamentală, ce are ca scop sprijinirea dezvoltării economice și culturale a României prin promovarea valorilor și principiilor europene. Proiectele M.A.I.E sunt realizate pentru şi împreună cu tinerii deoarece considerăm că aceştia sunt o sursă de inspiraţie şi energie, un catalizator al transformării României într-o ţară modernă şi prosperă.

Asociația MAIE dorește să ofere tinerilor profesioniști spațiul în care pot să creeze și să își prezinte operele, precum și posibilitatea dezvoltării competențelor creative. Pentru mai multe informații despre activitatea noastră vă invităm să vizitați www.maieuropean.ro.

Bucuresti, 18.08.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.