Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

APCS reactioneaza la incidentul din Galati

Asociaţia Profesională a Companiilor de Securitate (APCS) se arată revoltată cu privire la incidentul în care un tânăr cu handicap a fost umilit de agenţii unei firme de pază, îşi declară public dezaprobarea faţă de acest gen de comportament şi atrage atenţia cu privire la importanţa pregătirii personalului din companiile de securitate privată.

APCS nu se limitează la a-şi manifesta dezacordul şi, prin vocea preşedintelui, a contactat factorii de decizie a celor două companii.

„Având în vedere cele întâmplate cu agentul nostru şi în urma discuţiei telefonice purtate cu dl. Baciu, vă asigur că nu voi tolera astfel de comportamente şi voi merge până la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă”, a declarat Florin Oana, Administrator Crotal Security.

„Compania noastră de pază condamnă cu fermitate cele întâmplate. Privitor la agentul de pază al societăţii noastre, care nu a luat parte la incident, dar s-a complăcut şi a asistat la cele întâmplate, vom lua măsurile de rigoare”, a declarat Ec. Ion Mecu, Director General Select Security.

„APCS îşi exprimă îngrijorarea cu privire la acest tip de comportament lipsit de orice fel de profesionalism, care descalifică total agentul de securitate în cauză şi aduce prejudicii grave de imagine atât pentru companiile de pază implicate, cât şi pentru industria de securitate în general. Eu nu sunt şi nu voi fi niciodată de acord cu asemenea comportamente şi astfel de consecinţe”, a declarat Adrian Baciu, Preşedintele Asociaţiei Profesionale a Companiilor de Securitate (APCS).

APCS insistă asupra stabilirii unor standarde minime profesionale, morale şi de conduită pe care să le respecte toate companiile care oferă servicii de securitate privată, şi, în acelaşi timp, va milita activ pentru respectarea şi implementarea lor la nivel naţional.

„Un singur caz de aceasta natură estompează zeci de alte situaţii în care agenţii de pază fac lucruri importante în folosul comunităţii. Iată câteva exemple preluate de la companiile membre APCS: un echipaj de intervenţie a salvat viaţa unei femei însărcinate din judeţul Dolj care a rămas înzăpezită, un agent de pază a reuşit să stingă o maşină incediată într-o parcare până la sosirea pompierilor, numeroase alte echipaje au participat la salvarea unor familii inundate, alţi colegi au donat sânge pentru bolnavii din Braşov, un echipaj de intervenţie din Iaşi a salvat o tânără inconştientă, căzută pe stradă, iar în dispeceratul uneia dintre companii este angajată o persoană cu handicap locomotor”, a completat Baciu.

Toate eforturile APCS vizează îmbunătăţirea sistemului de securitate privată. Acest lucru trebuie să se reflecte în toate aspectele, de la stabilirea unor standarde minime, până la selecţia şi pregătirea corespunzătoare a personalului astfel încât să evităm astfel de incidente.

De asemenea, considerăm necesară elaborarea unei noi legi a pazei astfel încât să putem fi în măsură să construim inteligent o cultură de securitate privată.

Bucuresti, 24.11.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.