Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

“Anxietatea copiilor în timpul pandemiei va lovi generații întregi”. Ela Crăciun a primit analiza specialiștilor în primul seminar online „Super Mame cu Super Puteri”

Anxietatea copiilor în timpul pandemiei Ela Craciun

Ela Crăciun a găzduit un seminar online de mare interes pentru părinții care se pregătesc pentru noul an școlar al copiilor lor. Vedeta a transmis online discuția pe care a avut-o cu trei specialiști cheie, dezbătând subiectul momentului: “Școala online sau… la școală?”. I-a avut astfel alături pe Adrian Marinescu (medic specialist boli infecțioase), Radu Leca (psiholog clinician) și Diana Răducanu (director adjunt Liceul Teoretic Jean Monnet), care au analizat tema redeschiderii școlilor din propria perspectivă.
Medicul epidemiolog a explicat care este soluția de mijloc la care este indicat să apelăm, respectând normele de bază de protecție și distanțare socială.

Directorul liceului a explicat ce măsuri au fost luate, dar și care sunt marile pericole pentru elevi, dar și pentru profesori.

Psihologul a oferit informații cutremurătoare despre impactul pe care anxietatea celor mici, dar și distanțarea lor de bunici și de cei din jur, îl au asupra dezvoltării lor psihice și emoționale pe termen lung.

Anxietatea copiilor în timpul pandemiei Ela Craciun
Ela Craciun

Stăm acasă ca să protejăm bunicii și să nu le rupem legătura cu copiii?

“Din punct de vedere psihologic, ruperea copilului de bunici este un dezastru. De aceea, eu am salutat ideea că școala poate alege. Varianta online a ridicat probleme la început, dar ministerul a dezvoltat programe viabile de instruire, iar profesorii au dobândit abilitățile necesare de a susține cursuri în mediul online.

Mandria este cea care îi face pe părinți să vrea ca cei mici să meargă fizic la școală.

Copiii vor avea mare nevoie de bunici în perioada asta, unii flexibili care înțeleg școala online. Altfel, vor fi mii de familii cu mii de morți. Bunicii au fost salvarea multor familii. Acum familiile rămân fără soluție”, a declarat Radu Leca, specialistul subliniind importanța efectuării școlii online, de acasă, pentru ca bunicii să fie protejați și să rămână aproape de nepoții lor.

O generație de profund anxioși

Psihologul a adăugat faptul că sunt din ce în ce mai mulți copii care se confruntă cu anxietate, atacuri de panică și depresie și că modul în care cresc ei acum, cu reguli și interdicții, îi poate marca profund și să îi transforme în adulți cu probleme.

“Anxietatea, atacurile de panică, depresia vor lovi în plexul emotional generații întregi. Anxietatea deja a apărut în rândul școlarilor, la fel și tulburările de panică. Sunt foarte rele și exacte, din păcate. Copilul transpiră abundent, tremură, au stare de greață, vomită, are palpitații, i se mișcă imaginea, are vertij, amețește. Copilul care trăiește în frică poate ajunge un anxios profund. Aceasta se manifestă prin comportament de tipul ‘nu vreau, nu mă duc, nu înțeleg informația, nu îmi place, nu vreau să aud, îmi provoacă frică. Vreau să fie doar confortabil în jurul meu’.

Dacă stresul va apărea în interiorul familiei, copilul va fi primul care îl va vedea și simți. Lucrurile de acolo vor degenera.

Boala ne-a schimbat social pe toți. Ce o să se întâmple cu aceste generații peste 10-20 ani, trecute prin ‚nu pune mâna, nu ai voie să îl iei în brațe, nu te pupa cu el’, totul e cu NU acum, iar când vor deveni părinți și virurusul nu va mai fi, cum vor fi ei cu copiii lor, cât de controversați vor fi?”, a declarat psihologul în cadrul discuției online inițiată de Ela Crăciun pe pagina ei de socializare.

Opinia epidemiologului

Epidemiologul recunoaște dificultatea cu care se confruntă conducerea școlilor și spune că este nevoie să se ia decizii în mod realist, în funcție de situație.

“Fiecare școală ar trebui să privească în mod realist ce poate să facă, cum poate pune în practică măsurile de protecție, și să decidă cum este mai bine pentru copii. Este nevoie să comunice transparent cu părinții. Parcugem o perioadă instabilă. Nu știm ce va fi în octombrie. De exemplu, ne așteptam ca septembrie să fie mai liniștit, dar, iată că nu este. Școala trebuie să înceapă oricum. Fizic, hibrid sau online.

Din fericire, cei mici fac forme ușoare ori asimptomatice, însă problema cea mare este că poate transmite virusul în familie, între prieteni. Școala reprezintă totuși un mediu mai bine controlat decât aglomerațiile din alte părți, cum ar fi la piață sau la evenimente publice. Ne străduim așadar ca școala să aibă reguli clare. Dascălii vor fi cei care vor duce greul, pentru a implemeta totul”, a declarat Adrian Marinescu.

Cum îi convingem pe copii să respecte noile reguli?

“Cea mai eficientă măsură nu se poate aplica însă peste tot: aceea de a avea un număr mic de copii în clasă. Să iasă pe rând în pauze, să stea în aer liber la distanță când nu poartă mască. Să se asigure circuite atunci când sunt mulți. Practic, acest lucru nu se poate realiza perfect.

De aceea, este indicat să respectăm măcar regulile de bază: să evite contactul prelungit. De exemplu, riscul e foarte mic dacă eu trec pe lângă cineva, însă, dacă stau de vorbă aproape cu altcineva, riscul crește. Apoi, regulile de igienă, să aibă complementar și un gel dezinfectant în buzunar și să îl folosească des.

Copiii nu au stare în bancă și acesta este un lucru normal. Nu sunt probleme cu oxigenarea creierului dacă purtăm mască. Însă apar probleme când le impui celor mici să stea mult timp cu mască și să respecte anumite reguli.

Acest lucru se poate rezolva printr-o comunicare foarte bună cu profesorii. Ei vor avea cea mai mare presiune. Apoi, masca purtată poate avea un aspect prietenos. Cele chirurgicale pentru copii se găsesc greu, însă pot purta măști din bumbac, cu trei straturi, care să fie spălată și calcată la finalul fiecarei zile.

Ce vom gândi acum va rămâne valabil până în primăvară cel puțin.

Cred că deja ne-am antrenat până acum. Cei mici au folosit masca. Încă nu 4-5 ore cum va fi la școală. Era ideal să se găsească și varianta cu pauze între ore. Și medicii stau câteva ore cu mască și au apoi iau pauză. Poate se va găsi o variantă cu un număr mai mic de ore. Cel mic nu poate sta 4-5-6 ore în bancă cu mască.

Orice variantă alegem, nu e simplu! E important să fie varianta sigură. Sunt și școli sigure și școli unde nu se poate și trebuie să se aleagă varianta online.

Iar, legat de persoanele în vârstă, să se găsească o variantă ca cei mici să nu intre în contact cu ei în această perioadă”, a declarat Adrian Marinescu în cadrul evenimentului online inițiat de Ela Crăciun pe pagina ei de socializare.

Abordarea directorului de liceu

Situația diferă de la o școală la alta. Eu mă aflu în trei poziții care nu se suprapun, chiar se bat cap în cap: sunt director, profesor și mamă. Eu, ca mamă, aș vrea să îmi trimit copiii la școală, pentru că acasă, toată ziua cu ochii în ecrane, devini derutați, apatici, simt că au nevoie de socializare. Pe de altă parte, îmi este teamă, pentru că la școală vin copii din alte zone ale orașului, alte medii sociale, poate din zone cu focare.

Ca profesor știu că dascălii trebuie să țină pulsul clasei, altfel nu își duc rolul până la capăt. Profesorul este, însă, și el om și poate avea, la rândul său, probleme, boli, membri ai familiei în grupa de risc. Avem, spre exemplu, profesori pensionari care este posibil să refuze să vină la ore și să aducă dovadă că nu pot participa la ore din punct de vedere medical. Eu, ca director, cu cine îi pot înlocui? Nu avem resurse.

Nu trebuie să le refuzăm celor mici utilizarea deviceurilor ci să învățăm noi să le folosim. Acum ne-am văzut în situația să facem acest lucru. Ca să devină asta un mod exclusiv de predare, eu refuz să spun că este în regulă. Pentru o perioadă se poate doar online, iar apoi, progresiv, să se revină la școală, a declarat Diana Răducanu (director adj Liceul Teoretic Jean Monnet) în cadrul evenimentului online inițiat de Ela Crăciun pe pagina ei de socializare..

Discuția online a fost prima dintr-o serie pe care Ela Crăciun o va găzdui în săptămânile următoare, în fiecare seară de luni și joi, de la ora 18, pe pagina ei de Facebook și pe YouTube.

Conversația de luni, 7 septembrie, a fost urmărită, în doar 12 ore, de peste 75.000 de oameni.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.