Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Anunturile de pe tocmai.ro se muta pe OLX.ro

OLX

OLXMigrarea anunțurilor are loc în data de 30 martie

Ca urmare a achiziționării operațiunilor Sibmedia Interactiv de către Naspers, OLX.ro va derula, începând cu data de 13 martie a anului curent, procesul de migrare a anunțurilor de pe tocmai.ro pe OLX.ro.

Prima etapă este reprezentată de o campanie de comunicare cu utilizatorii ambelor platforme pentru a veni în întâmpinarea posibilelor neclarități. Totodată, în această perioadă, utilizatorii tocmai.ro își pot da acordul pentru migrarea anunțurilor pe OLX.ro.
Începând cu data de 19 martie, utilizatorii tocmai.ro nu vor mai putea posta anunțuri pe acest site, ci doar pe OLX.ro, însă anunțurile postate anterior vor fi în continuare vizibile cumpărătorilor. Migrarea efectivă a anunțurilor de pe platforma tocmai.ro pe OLX.ro se va realiza în data de 30 martie.

Procesul se va finaliza la jumătatea lunii aprilie când site-ul tocmai.ro își va înceta activitatea, iar vizitatorii vor fi redirecționați automat către OLX.ro.

Scopul acestei migrări este de a crește o singură platformă unitară, rapidă și ușor de folosit pentru vânzători și cumpărători. Astfel, OLX.ro va deveni site-ul de anunțuri cu cei mai mulți cumpărători din România și milioane de anunțuri de vânzare. Atât vânzătorii, cât și cumpărătorii vor avea numeroase beneficii. Vânzătorilor le va fi mai ușor să folosească un singur site și o singură aplicație de mobil, vor economisi timp și vor putea vinde produsele mai repede având o audiența mai mare. În ceea ce privește cumpărătorii, aceștia vor găsi tot ceea ce își doresc pe un singur site cu milioane de oferte.

Anunturile de pe tocmai.ro se muta pe OLX.ro

"Înglobarea tocmai.ro în OLX.ro se va face într-un proces treptat, de la transferul anunțurilor și utilizatorilor, în baza acceptului acestora, până la redirecționarea site-ului tocmai.ro către OLX.ro. Echipa noastră pregătește o campanie integrată de comunicare și e încântată să răspundă tuturor întrebărilor ce ar putea apărea de la utilizatorii ambelor platforme în timpul acestui proces.  Un lucru e sigur: s-a creat o mare piața dinamică și este cel mai bun moment să vinzi!” spune Cristina Gheorghițoiu, Business Manager OLX.ro.

În prezent, OLX.ro este cel mai important site de anunțuri gratuite, având peste trei milioane de oferte active, grupate în unsprezece categorii. Platforma este accesibilă atât de pe varianta desktop (www.olx.ro), cât și de pe dispozitivele mobile cu aplicații native realizate pentru sistemele de operare iOS, Android și Windows Phone.

Bucuresti, 13.03.2015

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.