Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Anul Nou la HBO

31 decembrie 2006


CONCERT Depeche Mode – ORA 22.00

În acest an, legendara trupă britanică Depeche Mode a susţinut un turneu mondial, Touring the Angel, ce nu a ratat nici un colţ de lume, fie acesta în America de Nord sau Europa, în peninsula scandinavă sau Turcia…

Între timp, turneul s-a încheiat dar HBO vă oferă, în acestă lună, un encore pe măsură – concertul susţinut de Dave Gahan, Martin Gore şi Andrew Fletcher în data de 18 februarie, pe stadionul Forum din Milano. Deşi turneul a fost ocazionat de lansarea albumului Playing the Angel, play-list-ul de aproape 1h40 a fost compus, în parte egală, din noutăţi (A Pain that I'm Used to, John the Revelator, I Want it All, Precious, Suffer Well) şi din arhicunoscutele hituri ale anilor ’80-’90 (A Question of Time, I Feel You, World in My Eyes, Personal Jesus sau Enjoy The Silence).

Cu un sound mai mult rock decât electric ce i-a luat pe nepregătite pe fanii dornici de sintetizatoare, dar la fel de energici ca în tinereţe (asta e, timpul trece, şi cei trei au împlinit anul acesta 3 decenii de carieră) depeşarii (sic!) au fost darnici cu publicul în delir şi au acordat, extra, două bisuri ce au bifat, în fine, şi aparent exclusele Just Can't Get Enough, Everything Counts şi Never Let Me Down Again.

Un concert de zile mari, cum n-ai prilejul să vezi de multe ori în viaţă. Într-un cuvânt, un eveniment.

Concert coldplay  – ora 23.00

Trupa britanică Coldplay, formată în 1998 la iniţiativa charismaticului Chris Martin, nu şi-a dorit niciodată să devină cel mai titrat export al Albionului în noul mileniu. Nici vorbă. Membrii trupei nu au vrut decât să combine muzica idolilor lor din adolescenţă, Bob Dylan, The Stone Roses sau Neil Young, să adauge un plus de acustică (despre Coldplay se spune că atinge perfecţiunea atunci când cântă unplugged) şi să facă acest amestec digerabil pentru tinerele generaţii.

Probabil că aceasta este explicaţia pentru care un album adevărat nu a apărut pe piaţă până în 2000, cei patru rezumându-se la a scoate E.P.-uri multe şi dese – Safety, Brothers & Sisters, Blue Room, Shiver şi Yellow – până când presa de specialitate i-a catalogat drept „Noii Travis” şi i-a stimulat să scoată Parachutes (2000).

Succesul albumului a fost atât de mare încât, aproape în paralel cu turneul de promovare, au apărut şi zvonurile legate de destrămare – Martin răcea tot timpul, concertele erau adesea amânate sau anulate şi se spunea, mai tare sau mai în şoaptă, că băieţilor le era teamă că orice vor face de-acum în colo nu se va ridica la nivelul impus de acest debut. Nimic mai fals. În 2002 a apărut A Rush of Blood in the Head şi, un an mai târziu, DVD-ul cu înregistrarea concertului de la Sidney. Ca şi cum nu era suficient că se aflau pe buzele tuturor, Martin a aruncat în decembrie 2003„celebrometrul” în aer, căsătorindu-se cu actriţa Gwyneth Paltrow. Pe scurt, aceasta-i istoria Coldplay, varianta script.

Pentru varianta live, HBO v-a pregătit concertul de la Toronto, din martie 2006, filmat în HD cu 20 de camere şi centrat pe promovarea albumului X&Y. Muzica!

Megapremiera de Anul Nou – Film Surpriza – ora 00.10

Nu va putem da mai multe detalii, dar va garantăm o noapte magică!

Bucuresti, 20.12.2006

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.