Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ANFP lanseaza editia a IV-a a competitiei celor mai bune practici in administratie

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) a lansat cea de-a IV-a ediţie a competiţiei celor mai bune practici în administraţia publică, competiţie care se adresează tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice centrale şi locale din România.

Scopul acestei iniţiative este acela de a identifica, evidenţia şi disemina cele mai eficiente şi inovative practici administrative, de a face cunoscute experienţa şi rezultatele remarcabile ale administraţiei publice din România. 

Tematicile competiţiei (pilonii) din acest an au fost stabilite în funcţie de realitatea socială din România:
· Pilonul 1: Modernizarea administraţiei publice prin promovarea egalităţii de şanse şi nediscriminării
· Pilonul 2: Îmbunătăţirea serviciilor publice prin management orientat spre satisfacţia beneficiarilor
· Pilonul 3: Dezvoltare locală prin parteneriate şi voluntariat

Competiţia presupune parcurgerea a 3 etape, respectiv: înscrierea, evaluarea proiectelor înscrise, desemnarea şi premierea câştigătorilor.

Aplicaţiile câştigătoare vor fi prezentate şi premiate în cadrul conferinţei „Inovaţie şi calitate în sectorul public” ce va avea loc în luna noiembrie 2011, urmînd ca acestea să stea la baza elaborării unui Ghid de bune practici.

Perioada de înscriere în competiţie este 20 iunie – 1 august 2011, înscrierea efectuîndu-se prin completarea aplicaţiei on-line disponibilă pe website-ul www.anfp.gov.ro. Formatul standard pentru aplicaţie şi ghidul practic cu informaţiile necesare pentru înregistrare pot fi consultate accesînd website-ul ANFP.

“Invit toate instituţiile şi autorităţile publice să susţină demersul nostru, înscriindu-şi proiectele de succes şi anul acesta, în cea de-a IV-a ediţie a competiţiei celor mai bune practici în administraţia publică din România. Pentru ANFP a devenit deja o tradiţie şi, totodată, o mândrie ca, în fiecare an să acorde premii şi să promoveze bunele practici din domeniul administraţiei publice româneşti”, a precizat domnul Andras SZAKAL, preşedintele ANFP.

Bucuresti, 28.06.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.