Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ANFP a instruit functionari publici din 8 judete

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în colaborare cu Instituţia Prefectului judeţul Tulcea şi Consiliul Judeţean Tulcea au organizat în perioada 24 – 26 august 2011, la Tulcea, seminarul regional cu tema „Managementul resurselor umane în funcţia publică”.

Evenimentul este al treilea de acest tip organizat în anul 2011, continuînd seria acestor întâlniri regionale, începute în anul 2009, pentru care nu sunt percepute taxe de participare.

La seminar a participat un număr de 75 reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi ai serviciilor publice deconcentrate din judeţele Tulcea, Galaţi, Bucureşti, Ilfov, Vâlcea, Călăraşi, Ialomiţa şi Argeş.

Pe parcursul sesiunilor de instruire au fost dezbătute tematici precum etica, integritatea şi disciplina în funcţia publică, întocmirea dosarului profesional, promovarea, avansarea, transformarea posturilor, structurile organizatorice, avizele, specialiştii Agenţiei răspunzînd tuturor întrebărilor participanţilor.

De asemenea, în cadrul seminarului, au fost prezentate şi premiate ideile novatoare expuse de participanţi – un nou concept introdus de ANFP în structura seminariilor regionale. Totodată, s-au expus informaţii despre Conferinţa Inovaţie şi Calitate în Sectorul Public, ediţia a IV-a, eveniment anual organizat de ANFP prin intermediul căruia sunt diseminate cele mai bune practici din administraţia publică.

În prima zi a seminarului a avut loc o conferinţă de presă susţinută de către preşedintele ANFP, domnul Andras SZAKAL şi de către prefectul judeţului Tulcea, domnul Vasile GUDU.

„Se împlinesc 2 ani de la primul seminar regional, care a avut loc tot în oraşul Tulcea şi suntem bucuroşi că instituţiile şi autorităţile publice au primit cu interes deosebit iniţiativa noastră, fapt ce ne demonstrează că funcţionarii publici au nevoie de întâlniri periodice cu specialiştii ANFP, în scopul clarificării unor aspecte întâlnite în practică şi al armonizării activităţii cu cele mai recente modificări legislative” a precizat Andras SZAKAL, preşedintele ANFP.

Bucuresti, 29.08.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.