Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Andrei Ujică va primi Premiul de Excelență la TIFF.24

Andrei Ujica - foto de Serban Mestecaneanu

Cineastul Andrei Ujică, autor al unor filme esențiale pentru cinemaul documentar, va fi omagiat la cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13–22 iunie 2025, Cluj-Napoca), unde va primi Premiul de Excelență pentru contribuția sa remarcabilă la arta cinematografică. Prezența sa la TIFF.24 va fi marcată de o proiecție specială cu TWST – Things We Said Today, de un masterclass și de întâlniri cu publicul.

Biletele și abonamentele pentru TIFF.24 pot fi achiziționate online pe tiff.eventbook.ro

Andrei Ujica - foto de Serban Mestecaneanu
Andrei Ujica – foto de Serban Mestecaneanu

Până la momentul emigrării sale în Germania, la începutul anilor ‘80, Andrei Ujică a publicat versuri, eseuri și proză. Alături de Șerban Foarță, Ujică este și autorul unor texte ale formației Phoenix.

Debutul său în cinema, Videogramele unei revoluții (realizat în colaborare cu artistul german Harun Farocki în 1991), este realizat aproape exclusiv din materiale de arhivă și reprezintă începutul unei trilogii despre sfârșitul comunismului. Filmul – un clasic prin excelență și material de studiu – reconstituie, prin imaginile oficiale și cele filmate de amatori, revoluția din decembrie 1989 care a dus la căderea regimului Ceaușescu, și este o reflecție asupra reprezentării media a istoriei. „După cum știm, secolul XX este unul filmic. Însă doar camera video, cu posibilitățile ei sporite în ceea ce privește durata înregistrării și mobilitatea, poate duce la îndeplinire procesul de filmare a istoriei. Cu condiția, desigur, să existe istorie”, spunea Andrei Ujică.

Out of the Present (1995) documentează colapsul Uniunii Sovietice din perspectiva cosmonautului Serghei Krikalev, aflat pe stația spațială MIR în timp ce pe Pământ URSS înceta să mai existe, iar Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu (2010) este un film de montaj impresionant, realizat cu contribuția esențială a Danei Bunescu și asamblat din peste o mie de ore de material de arhivă cu Nicolae Ceaușescu, care acoperă 25 de ani din viața acestuia, din momentul în care a ajuns la conducerea României și până a fost executat. Între aceste două titluri de referință, Ujică a contribuit la expoziția Unknown Quantity din 2005 cu un film în format DVD despre conversațiile dintre filosoful Paul Virilio și jurnalista Svetlana Alexievich în jurul dezastrului de la Cernobîl. În 2006, cineastul a fost unul dintre cei trei autori omagiați în secțiunea 3×3 de la TIFF.

În 2024, Andrei Ujică a revenit cu TWST – Things We Said Today, cel mai personal proiect cinematografic al său, un film hibrid la care a lucrat peste 10 ani alături de aceeași Dana Bunescu și care a avut premiera mondială la Festivalul de la Veneția. Aici, cineastul combină imaginile de arhivă cu animații și efecte vizuale, pentru a recrea, ca un fel de capsulă a timpului, weekendul 13-15 august 1965, când trupa The Beatles a susținut iconicul concert de pe Shea Stadium, în New York. Experiența e narată din perspectiva a doi adolescenți.

Regizorul a mărturisit că unul dintre visele sale, încă din liceu, a fost să facă un film american și să lucreze cu o mare trupă pop și că, 50 de ani mai târziu, i-a și ieșit: „Cum le-am spus tinerilor actori newyorkezi ale cǎror voci le-am înregistrat pentru film, nu contează cât durează să-ți împlinești un vis, principalul e să reușești înainte să-l uiți.”

Programul complet al TIFF.24 va fi anunțat în curând și va include peste 200 de filme, cine-concerte și evenimente.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.