Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Andreea Tonciu si Nicolae Mitea vin la “Splash! Vedete la apa”

Andreea Tonciu și iubitul ei, fotbalistul Nicolae Mitea, participă în această vară la “Splash! Vedete la apă”, la Antena 1. „Andreea m-a convins să vin la show. Ea a arătat zilele astea, la antrenamente, că are curaj, că n-are frică de apă și nici de înălțime. Eu am avut frică de apă dar, de când vin la antrenamente, am început să-mi înving această teamă și ăsta cred că e un lucru bun pentru mine”, ne-a declarat Nicolae Mitea. Deși iubitul o vede în continuare o curajoasă, Andreea Tonciu mărturisește că, pe parcurs, și-a cam pierdut din îndrăzneală. Și că, din contra, Nicolae Mitea e mult mai ambițios și mai viteaz decât ea. “În prima zi, am fost foarte curajoasă dar, pe parcurs, a început să-mi fie frică. Oricum, sportul acesta mi se pare extrem de greu. Iubitul meu se descurcă mult mai bine decât mine, pentru că el este mult mai curajos și mai ambițios. Mă bucur mult că particip cu el la “Splash! Vedete la apă”, cu toate că lui nu-i place să apară la televizor sau în diferite concursuri. Eu l-am convins să vină și chiar sunt fericită că e alături de mine și că mă susține în tot ceea ce fac. De fapt, ne susținem reciproc”, ne-a spus și Andreea Tonciu.

Andreea și-a dorit să vină la „Splash! Vedete la apă”, pentru că îi place foarte mult înotul. De altfel, a practicat acest sport timp de șase ani, sub îndrumarea campioanei Carmen Bunaciu. “Eram foarte bună, mă duceam zilnic la antrenamente. Acum, am fost curioasă să văd cum e să sari de la înălțime, pentru că nu am făcut asta în viața mea!”, a mai spus Tonciu.

“Splash! Vedete la apă” va începe în curând la Antena 1, la acest show urmând ca peste 30 de vedete să-și arate talentul în ceea ce privește săriturile în apă.

Bucuresti, 03.06.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.