Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Andra a parasit, pentru a doua oara, competitia MasterChef

10 concurenți au rămas în cursa pentru marele trofeu MasterChef! Aceștia au avut parte aseară de probe surprinzătoare, care i-au învățat să gândească structurat, dar și să-și planifice corespunzător strategia de concurs.

Ediția de aseară a fost urmărită de peste 1.5 milioane de telespectatori la nivel național, pe întreg intervalul de difuzare.

Minutul de aur, de la 21:50, a înregistrat peste 2.1 milioane de telespectatori.

MasterChef a fost lider de audiență pe toate segmentele de public, la nivel comercial, persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, MasterChef obținând 10.9 puncte de rating și 23.6% share, în timp ce postul de pe locul doi a înregistrat 6.4 puncte de rating și 13.8% share.

La prima probă, concurenții au găsit sub cutia misterelor 50 de lei, bani care au fost folosiți pentru a cumpăra ingrediente din cămara MasterChef. Proba i-a provocat pe concurenți să fie responsabili în ceea ce privește alegerea cantităților ingredientelor, pentru a preveni risipa. Fiecare concurent a avut de cântărit ingredientele și de realizat calcule precise pentru a putea realiza un preparat demn de un restaurant de lux. La această probă, participanții au avut parte de o jurizare emoționantă! Familiile și prietenii apropiați au avut sarcina de a nominaliza preparatul cel mai frumos pe care l-au atribuit, corect sau nu, concurentului pe care-l susțin. După jurizarea celor dragi, Claudia și Adriana au fost jurizate și de Chef Patrizia, Chef Foa și Chef Adrian Hădean, care au desemnat și câștigătorul probei: Adriana.

La cea de a doua probă a ediției, concurenții au avut de pregătit un tort aniversar. Câștigătoarea probei anterioare, Adriana, a avut avantajul de a alege ingredientul principal al desertului, precum și gramajul preferențial pentru trei dintre concurenți. Gramajul minim a fost de 3000 de grame, Adriana optând pentru modificarea gramajului în cazul lui Andrei cu 1000 de grame în plus, în cazul lui Liviu cu 2000 de grame, iar în cazul Andrei cu 3000 de grame. Timp de 180 de minute, cei 10 s-au străduit să realizeze un tort care să-l caracterizeze cel mai bine pe competitorul căruia îi era adresat preparatul. Unii dintre cei mai puternici concurenți au intrat la testul sub presiune, deoarece torturile realizate nu au respectat specificul probei. Fie că a fost vorba despre elemente fermentate, ingrediente lipsă sau, mai rău, de structura care nu era închegată, Liviu, Tudor și Andrei au participat alături de Andra, Iulian și Florin la un test sub presiune care le-a pus la încercare spiritul combativ.

Cei șase concurenți au fost provocați să aleagă strategic minim 8 ingrediente din cămara MasterChef pentru a-și pune în dificultate competitorii. Evident, fiecare dintre aceștia a încercat să aleagă ingrediente cât mai diferite, fără legătură între ele, pentru a complica parcursul celorlalți. Surpriza de proporții a fost în momentul în care cei șase au aflat că toate produsele pe care le-au ales pentru competitori le vor rămâne lor! Totuși, creativitatea concurenților i-a surprins pe Chefi, preparatele realizate cu ingrediente puține și diferite reușind să-i salveze de la eliminare pe 5 dintre ei. Andra a fost cea eliminată, ingredientele pe care le-a ales punând-o în dificultate în ceea ce privește realizarea unui preparat care nu a fost pe gustul celor trei Chefi.

La polul opus, Liviu s-a remarcat la această probă, fiind apreciat la unison de Chefi pentru preparatul gustos, dar și pentru că a fost singurul concurent care a dat dovadă de fair-play.

Competiția MasterChef continuă săptămâna viitoare cu noi probe spectaculoase. Cei 9 concurenți vor participa luni la o ediție specială a celui mai urmărit cooking show din România!

Bucuresti, 25.11.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.