Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Andra a dezvaluit la concertul Live in Garaj cu ce melodie l-a cucerit pe Catalin Maruta

EuropaFM

· Andra i-a avut invitați speciali la concertul Live de la Europa FM pe What’s Up și Adrian Cristescu;
· Venită direct din emisiunea lui Cătălin Măruță, trupa Zero alături de care a cântat Andra a ajuns cu 20 de secunde înainte de începutul transmisiei Live.

Andra a făcut show, aseară, la concertul Europa FM Live în Garaj! Peste 500 de fani au venit s-o vadă cântând iar artista a rămas încă două ore după concertul care s-a încheiat la ora 20:30, ca să dea autografe și să facă poze cu toți cei prezenți în Garaj.

Andra a cântat toate hit-urile lansate de la începutul carierei sale, dar și piese noi și i-a avut invitați pe What’s Up – alături de care a cântat piesa Ca la meteo și pe Adrian Cristescu – cu care a interpretat melodia Doar o Clipă.

Alături de Andra la concertul Live în Garaj a fost și Cătălin Măruță, dar și creatoarea de modă Dana Budeanu împreună cu cele două fetițe ale sale.

Show-ul a început, însă, cu emoții! Trupa Zero, alături de care cântă Andra a ajuns în garajul Europa FM, împreună cu Cătălin Măruță, cu exact 20 de secunde înainte de începerea transmisiei live pe radio. Au plecat direct spre Garajul Europa FM, de la studiourile din Buftea acolo unde au fost prezenți în emisiunea lui Cătălin Măruță.

„Au fost câteva minute de tensiune maximă. Eram pregătiți, eu și cu Andra, să improvizăm, când ne-am dat seama că trupa ei ar putea să nu ajungă la timp pentru începutul concertului. Dar totul a fost ok, trupa a ajuns exact pe ultima sută de metri”, povestește George Zafiu, MC-ul concertelor din Garajul Europa FM.

Andra a dezvăluit și cu ce melodie l-a cucerit pe Cătălin Măruță, la insistențele lui George Zafiu. Este vorba de piesa One Moment in Time – a lui Whitney Houston, pe care de altfel artista a și cântat-o live în Garaj.

Cătălin Măruță și-a pupat soția în fața spectatorilor și a declarat sus și tare: „Acum v-o las vouă pe Andra, dar atenție – nu de tot!”

Așadar, în Garajul Europa FM s-a lăsat cu spectacol! Artista a interpretat inclusiv cover-uri. Unul dintre ele a fost melodia Rolling in the Deep a celebrei Adele, care a făcut furori printre spectatori iar o admiratoare înfocată a Andrei și-a demonstrat dragostea pentru artistă arătând public un tatuaj cu AndraMusic pe care și l-a făcut pe picior.

Garajul a avut parte și de o premieră: Membrii trupei Zero au cântat noua lor piesă Plouă cu bani.

Artistul Aidan a pictat portretul Andrei iar pânza care poartă acum autograful ei a ajuns la loc de onoare în Galeria Artiștilor Live în Garaj.

Europa FM Live în Garaj continuă, în data de 21 noiembrie, cu un concert al formației Compact!

Bucuresti, 08.11.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.