free download 78 travel guides written by experts

ANCOM lansează în consultare publică planul de acțiuni pentru anul 2017

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a publicat astăzi spre consultare publică propunerile pentru planul său de acţiuni pentru anul 2017.

Necesitatea de a asigura premisele pentru creșterea competitivității rețelelor dictează majoritatea proiectelor pe care ANCOM le are în vedere pentru 2017: ”rețelele mai competitive sunt cele care livrează servicii mai performante și se extind mai repede în căutarea de noi clienți.” – a declarat Marius Cătălin MARINESCU, președintele ANCOM. 

Legea regimului infrastructurii nr. 159/2016

Printre cele mai importante proiecte ale anului 2017 se numără acțiunile vizând aplicarea efectivă a prevederilor noii legi a infrastructurii – Legea 159/2016, cu scopul de a reduce costurile cu dezvoltarea rețelelor de bandă largă în România. ANCOM va continua realizarea inventarului naţional al reţelelor publice de comunicaţii electronice şi a elementelor de infrastructură asociate acestora, va realiza un punct unic de informare și va stabili tarifele maxime pentru exercitarea dreptului de acces pe proprietatea publică.

Reglementări privind serviciile de comunicaţii electronice

Pentru a crește competitivitatea accesului la rețelele de comunicații, în 2017 ANCOM va revizui piețele relevante corespunzătoare serviciilor de transmisie în format analogic prin intermediul sistemelor radioelectrice terestre a serviciilor publice de programe de televiziune şi de radiodifuziune, va revizui tarifele serviciilor auxiliare de interconectare furnizate la un punct de interconectare și va stabili cerințele tehnice standard asociate interconectării bazate pe IP, pentru furnizarea serviciului de terminare a apelurilor (VoIP).

Mai multe resurse de spectru radio pentru comunicații electronice

Autoritatea va organiza o consultare publică privind alocarea de spectru radio suplimentar pentru comunicații de bandă largă în benzile de 450 MHz, 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz și 3,4 – 3,8 GHz, capabil să susțină dezvoltarea eficientă a rețelelor în contextul avântului consumului de internet mobil. Tot pentru anul 2017 este prevăzută și organizarea unei noi licitații privind acordarea unor multiplexuri naționale, regionale și locale de televiziune digitală terestră.

Și radioamatorismul se va afla în atenția Autorității, care va explora și identifica principii generale și metode specifice pentru asigurarea suportului reglementativ și procedural de administrare a spectrului radio pentru susținerea activităților de radioamatorism dedicate furnizării de comunicații în situații de urgență.

Monitorizarea și controlul spectrului radio

Printre campaniile de monitorizare și control pe care Autoritatea și-a propus să le desfășoare anul viitor se numără o campanie de determinare a acoperirii cu semnal de telefonie mobilă a drumurilor naționale și județene, o campanie de verificare a respectării obligațiilor de către furnizorii care furnizează servicii de comunicații electronice destinate publicului pentru care plata se face în avans, precum și o campanie de verificare a respectării obligațiilor minime pe care furnizorii de servicii de comunicații electronice trebuie să le insereze în contractele încheiate cu utilizatorii finali.

Reglementări privind serviciile poștale

În ceea ce privește piața serviciilor poștale, Autoritatea are în plan mai multe proiecte care vizează accesul la rețeaua poștală publică a CNPR și costurile de acces pentru furnizorii alternativi, dar și activitatea CNPR în calitatea sa de furnizor de serviciu universal.

Planul de acţiuni al ANCOM propus pentru anul 2017 poate fi consultat aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 02.12.2016, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, Bucureşti), direct la registratură sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *