Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Anchor Grup celebrează 20 de ani de activitate pe piața românească

Anchor Plaza

Compania multinațională a devenit unul dintre cei mai importanți jucători în sectoarele rezidențial, spații de birouri și comerciale în cele două decenii în care a fost prezentă pe piața locală. În acești 20 de ani, Anchor Grup a investit în România peste 400 de milioane de euro.

Anchor Grup a intrat pe piața locală în 1997 și primul proiect pe care l-a dezvoltat a fost totodată primul centru comercial modern din România: București Mall. Cinci ani mai târziu, compania multinațională a inaugurat al doilea mall al său, Plaza Romania, care găzduiește și multiplexul deținut de Anchor Grup, Movieplex Cinema. La ora actuală, cele două centre comerciale au o rată de ocupare de 99% și respectiv 97%. GLA București Mall și al Plaza Romania ajunge la 78.500 de metri pătrați.

Anchor Plaza

În 2017, portofoliul companiei multinaționale include, în plus față de cele două mall-uri, clădiri de birouri și rezidențiale. Anchor Grup deține Anchor Plaza, cu o rată de ocupare de 81%, Metropol, cu un GLA de aproximativ 35.000 de metri pătrați și Plaza Romania Offices (PRO), rezultatul primei conversii a unui spațiu de retail în spațiu de birouri făcute de companie. Principalul chiriaș, Mega Image, ocupă peste 50% din spațiul disponibil în PRO.

În ceea ce privește spațiul rezidențial, Anchor Grup este cunoscut pentru complexul său premium InCity Residences, aflat în apropierea București Mall, complex care înseamnă peste 500 de apartamente aflate în patru blocuri.

Anul trecut, cifra de afaceri a Anchor Grup a depășit 35 de milioane de euro, iar, în 2017, a înregistrat o evoluție pozitivă.

“Suntem mândri că acești 20 de ani de prezență pe piața locală reprezintă și câteva premiere pentru clienții noștri români: s-au putut bucura de toate beneficiile primului centru comercial modern la București Mall și au putut vedea primul film 3D în Movieplex. O altă premieră a fost renovarea ambelor mall-uri în timp ce ele au rămas funcționale, la dispoziția clienților. Le mulțumim pentru loialitate și îi asigurăm că îi vom surprinde cu premiere și mai incitante în anii următori”, a declarat Affan Yildirim, General Manager Anchor Grup.

În prezent, compania multinațională se concentrează asupra proiectelor rezidențiale în curs de dezvoltare. În apropierea InCity Residences, Anchor Grup deține un teren de 8000 de metri pătrați pe care a început construcția unui complex rezidențial premium. Acesta va include 188 de apartamente în patru blocuri cu subsol, parter şi cinci etaje, blocuri ce vor fi finalizate în primăvara lui 2019.

Un alt proiect Anchor Grup în curs de dezvoltare este Pallady Towers. Complexul rezidențial aflat pe bulevardul Theodor Pallady din Titan va avea 200 de apartamente aflate în două blocuri. Primul stadiu al proiectului, care include 109 de apartamente, se va încheia în septembrie 2018. Compania deține terenuri și în Voluntari, Fundulea și Berceni. În ce privește proiectele pe termen mediu, Anchor Grup planifică să dezvolte o serie de ansambluri rezidențiale de lux pe aceste terenuri la finalul anului viitor.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.