Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Anca Bucur câştigă pentru a cincea oară Miss Fitness Universe 2017

Anca Bucur Miss Fitness Universe 2017

Anca Bucur, instructor de aerobic şi sportiv sponsorizat Herbalife, a cucerit weekend-ul acesta titlul de campion mondial în cadrul concursului internaţional de fitness “Miss Fitness Universe”, organizat pe 23 iunie la Miami, Statele Unite ale Americii.

“Am avut lacrimi in ochi de bucurie cand am aflat rezultatul. Este o reuşită extraordinară pentru mine – orice sportiv îşi doreşte să devină campion, ca mai apoi să îşi confirme valoarea şi să rămână în inimile oamenilor cât mai mult timp. Acesta este de fapt cel mai valoros trofeu pentru mine: atunci cand esti apreciat şi respectat pentru munca ta” a declarat Anca Bucur, la finalul competiţiei.

Anca Bucur Miss Fitness Universe 2017

În weekend-ul 23-25 iunie, Anca a concurat pentru a opta oară la categoria Fitness Pro Division – o divizie recunoscută pentru nivelul ridicat de dificultate în cadrul căreia se califică doar atletele care au câștigat anterior competiţii importante în Europa, America, Asia şi Australia. Competiţia a constat în trei probe: exerciţiul de fitness (45% din nota finală), proba costumului de baie (45% din nota finală) şi interviul (10 %).

“Aduc acasă marele trofeu pentru a cincea oară. Peste o luna împlinesc vârsta de 30 de ani si cred ca mi-am facut un cadou frumos. Am muncit enorm – de la vârsta de 3 ani a început drumul meu spre succes. Iubesc sportul si mă bucur că mă pot exprima pe scenă la acest nivel de performanţă, având în acelaşi timp o activitate zilnică solicitantă aşa cum este cea antrenor de fitness. Mare parte din reuşită se datorează susţinerii de care beneficiez – din partea familiei, a prietenilor şi a sponsorilor. Mulţumesc tuturor din Herbalife care m-au susţinut! E plăcut să îi vezi pe cei din jur cuceriţi de munca ta!” a declarat Anca Bucur.

La vârsta de 3 ani, Anca începe să ia lecţii de balet. Însă visul ei era să facă parte din Centrul Național Olimpic de la Deva. Cu sprijinul mamei, la vârsta de 7 ani, pleacă din orașul ei natal și începe să se antreneze pentru gimnastică artistică. După 3 ani de gimnastică artistică, Anca a simtit că ce o reprezenta cu adevărat era gimnastica aerobică, fiind ulterior selectată pentru Lotul Național de Tineret din Constanța, unde a câștigat medalia de bronz pe echipe și s-a clasat pe locul patru la individual, în cadrul Campionatelor Mondiale de Gimnastică Aerobică din Bulgaria. În anul 2005, a fost selectionată pentru Lotul Național de Seniori din București, dar chiar înainte de Campionatul European si-a rupt umărul drept și a fost nevoită să întrerupă antrenamentele pentru o perioadă lungă de timp. La sfârșitul anului 2006, a decis să se retragă din Lotul Național de Aerobic și a început să lucreze ca un instructor de fitness și aerobic.

Printre cele mai prestigioase titluri câștigate de Anca se numără locul întâi la Miss Fitness Universe Florida USA, locul doi la Miss Fitness America World Championship Las Vegas, Locul doi la la Paris Fitness Europe si la Rome Fitness Europe și locul întâi la Miss Fitness Universe Miami, categoria profesioniști.

Începând cu 2014, Herbalife o sprijină pe Anca Bucur în optimizarea programului de nutriție, ca parte din pregătirea pentru concursurile internaţionale la care participă.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.