Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Anca Bogorin fondeaza compania de consultanta financiara si contabilitate BARIN Accounting

Anca Bogorin, profesionist cu peste 18 ani experiență în consultanță financiară, contabilitate și audit, fost partener al unui grup internațional de profil, a înființat recent compania de contabilitate și consultanță financiară la standarde internaționale BARIN Accounting.

Cunoscând îndeaproape provocările managementului financiar pentru companiile medii și mari din diverse domenii de activitate, echipa BARIN Accounting, condusă de doi parteneri, aduce o soluție diferită, modernă, pe piața serviciilor de contabilitate și consultanță financiară din România: soluţii practice, concrete, deja verificate, şi o abordare personalizată a clienților prin consultanță financiară adaptată industriei respective, condițiilor pieței și legislației, tehnologiei actuale, precum și resurselor disponibile.

Adresându-se companiilor locale și internaționale, echipa BARIN asigură atât analiza și raportarea indicatorilor de business, cât şi recomandări privind strategia de dezvoltare a afacerilor pentru care lucrează – totul într-un limbaj comun, lesne de înțeles, pentru ca managerii sau decidenții să nu-și irosească timpul descifrând jargonul financiar-contabil și să se poată concentra asupra afacerii.

Cu o experiență solidă în audit financiar, contabilitate, management financiar și consultanță de business, Anca Bogorin este membru ACCA și expert contabil, membru CECCAR, iar la începutul lui 2014 a devenit vicepreședinte CECCAR România. Fondatoarea BARIN Accounting și-a început cariera profesională în PwC, unde a profesat șase ani în calitate de auditor financiar pentru diverse industrii. Apoi, ca director financiar al unui grup internaţional de firme timp de aproape 3 ani, Anca Bogorin și-a perfecționat abilitățile de management financiar, dezvoltând strategia financiară, bugetul de grup şi optimizând procedurile interne ale grupului. Ulterior, ca partener al TPA Horwath pentru 8 ani, Anca Bogorin a coordonat practica de contabilitate şi raportare fiscală, raportare IFRS şi salarizare, multiplicând dimensiunile acestei linii de business şi ale echipei.

“Antreprenorii din România se confruntă cu o piață din ce în ce mai complexă și cu un mediu de business competitiv. De aceea, vor căuta acele soluții profesionale pentru contabilitate și raportare fiscală care să le asigure conformitatea cu legislația, să le aducă valoare și optimizare de costuri. Noi venim în sprijinul companiilor mici și mijlocii care își doresc servicii de consultanță financiară complete, calitative și, totodată, accesibile, oferindu-le suport în aspectele decisive pentru stabilitatea afacerii lor”, a declarat Anca Bogorin, partener fondator al companiei BARIN Accounting.

Despre BARIN Accounting

Înfiinţată în iulie 2014 de profesionişti cu o îndelungată experienţă în domeniu, compania BARIN Accounting oferă servicii de consultanță financiară, contabilitate, raportare fiscală, raportare IFRS și salarizare, la standarde internaționale. www.barin.ro.

Bucuresti, 09.09.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.