Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Analiză: cererea pentru aur rămâne fermă, în pofida problemelor dolarului

aurul creste, dolarul scade

Ole Hansen
Director strategie mărfuri Saxo Bank

Sumar: Răbdarea investitorilor în aur e din nou testată, după ce metalul prețios a avut cea mai mare scădere de o zi din ultimele trei săptămâni. Noi credem, touși, că există potențial pentru aur să crească și mai mult. Cele patru elemente care influențează acum prețul aurului sunt: dolarul SUA, obligațiunile, acțiunile și evoluțiile geopolitice.

Participația investitorilor a rămas ridicată săptămâna aceasta – marți, de exemplu, depozitele totale de aur pe piața ETF-urilor, la prețul de 1.535$/uncie, crescuseră cu 22,2 tone. Acum, volumul e cu doar 60 de tone sub cel record din 2012, de 2.572 de tone. Numărul de contracte futures tranzacționate la New York depășise, tot săptămâna aceasta, cifra de 659.000 de loturi.

În timp ce ne menținem ideea că aurul va crește, există și posibilitatea unei corecții de preț dacă va cădea piața, undeva între 1.500$ și 1.484$/uncie.

aurul creste, dolarul scadeSursa: Saxo Bank

Situația de zilele acestea s-a datorat și posibilității procedurii de impeachment pentru președintele Trump, dar mai ales unui indice de încredere a consumatorilor mai mic decât era de așteptat. Combinația dolar puternic – acord comercial SUA-China a trimis aurul spre pragul de rezistență și spre un posibil preț record în septembrie.

Cea mai mare provocare pe termen scurt pentru aur și celelalte mărfuri este tăria dolarului. Asta după ce perechea EURUSD a atins o nouă valoare slabă, de 1.0943, zilele trecute.

Menținem o perspectivă bullish pentru aur, în contextul unei creșteri economice lente și obligațiuni în stagnare, context înrăutățit în piețele emergente de dolarul SUA puternic. Dolarul nu va rezista acolo, însă, așa că adevăratele provocări abia vin, mai ales că riscurile geopolitice rămân. După părerea noastră, dolarul va scădea, dar va urma o perioadă frenetică de tranzacționare pe aur, argint și platină.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.