Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Amenajarea camerei bebelușului: Culori și piese de mobilier care nu trebuie să lipsească în 2020

Amenajarea camerei bebelușului - sursa foto Vivre

Urmează să ai un copil și vrei să-i amenajezi un spațiu sigur și practic, în care să te simți și tu bine?Te poți inspira din noile trenduri în materie de design interior.

Dacă acum un deceniu puteai ghici sexul copilului imediat de cum intrai în cameră, în funcție de culoarea predominantă – roz sau albastru, în prezent lucrurile stau complet diferit. Se poartă camerele neutre, decorul rustic, dar șic, precum și materialele naturale, ca lemnul și bumbacul.

Amenajarea camerei bebelușului - sursa foto Vivre
sursa foto Vivre

Dar suficient cu teoria. Iată cum poți amenaja și tu o cameră perfectă pentru bebeluș și ce NU trebuie să omiți în 2020:

1. Nuanțele visătoare și deosebite

Vremurile în care în lumea bebelușilor nu existau decât două nuanțe – roz pudrat și bleu – au apus demult. Este momentul să abordezi dormitorul lui bebe într-un mod mai creativ și să îi decorezi camera ca un adevărat designer de interior.

Întreaga atmosferă pleacă de la culori, așa că alege-le cu atenție. Se poartă tonurile calde de crem, bej, vanilie și diferite nuanțe de maro, integrate într-un tot unitar, monocrom sau format din maximum două sau trei culori diferite.

Dacă vrei să folosești rozul sau albastrul, alege un ton pastelat, pe care să îl echilibrezi cu ceva neutru – griul deschis este perfect în acest context.

2. Coșurile din bambus

Estetica naturală este foarte actuală, atât pentru livinguri și dormitoare, dar și pentru camera celui mic. Cutiile pentru depozitare din plastic colorat sau transparent sunt înlocuite treptat cu elemente eco-friendly, precum coșurile din nuiele sau bambus.

Poți cumpăra un singur coș mare, în care să păstrezi jucăriile, lenjeriile și accesoriile, sau mai multe coșuri de diferite dimensiuni, în care să îți organizezi lucrurile așa cum dorești.

3. Motivele florale sau cu fructe

Pereții vopsiți într-o singură culoare nu mai sunt la modă. În schimb, imprimeurile tip acuarelă sunt o idee excelentă. Le poți picta chiar tu, poți apela la un profesionist sau poți opta pentru un tapet în acest stil.

Ca modele, florile și plantele sunt cele mai căutate. Frunzele verzi și delicate, pictate pe peretele de accent, arată fabulos alături de un design natural, rustic sau chic.

Dacă simți nevoia de ceva mai vesel, poți opta și pentru fructe ca tematică. Atenție, însă! Nu încărca dormitorul bebelușului cu o mulțime de imagini diferite și colorate.

Mai degrabă, alege un singur fruct și construiește o poveste în nuanțele respective: ananas – verde deschis și galben pai, mandarină – oranj și verde închis, banană – monocromie pe bază de galben.

4. Pătuțul minimalist din lemn

Dacă în alți ani toți bebelușii aveau paturi extrem de colorate, cu acele carusele complexe din plastic și cauciuc, 2020 aduce o perspectivă fresh.

În plin trend se află paturile minimaliste, fără curburi exagerate sau detalii încărcate. Un cadru simplu, din lemn natur sau vopsit în alb, este mai mult decât suficient pentru camera micuțului tău. Poți comanda un pat bebe de la Vivre, unde vei găsi numeroase modele sigure și foarte șic.

5. Fotoliul pentru alăptat

Scaunul pentru alăptat și adormit bebelușul nu poate lipsi niciodată din camera acestuia. Este util mai ales pentru mamă, așa că asigură-te că alegi unul extrem de confortabil, în care poți sta așezată zeci de minute, poate chiar și peste o oră.

În trend se află texturile stratificate și materialele confortabile, așa că poți acoperi fotoliul cu una sau două pături groase, moi și călduroase. Adaugă și o pernă pufoasă, atât pentru efectul estetic, cât și pentru suport lombar.

Așadar, nu omite niciunul dintre aceste elemente. Combină-le între ele și vei obține cea mai elegantă cameră pentru bebe, indiferent dacă ai o fetiță sau un băiețel!

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.