free download 78 travel guides written by experts

AMCOR despre “Rolul consultantului in management”

Asociaţia Consultanţilor în Management din România (AMCOR) organizează pe data de 11 noiembrie 2011 conferinţa “Rolul consultantului în management”. Evenimentul va avea loc în sala Le Diplomate, a hotelului Athenee Palace Hilton din Bucureşti.

Conferinţa, structurată în trei sesiuni interactive, se adresează practicienilor din domeniul consultanţei în management, dar şi partenerilor din mediul public şi privat.

În cadrul evenimentului vor fi dezbătute următoarele teme: rolul consultantului în relaţia sa cu instituţiile financiar bancare şi cu autorităţile care gestionează fonduri publice, precum şi onorariile din consultanţă şi etica profesională.

Evenimentul va fi deschis de dl. Mihai Svasta, preşedintele în exerciţiu al AMCOR, prezentarea dumnealui având tema “Inteligenţă, Metodă şi Pragmatism”. Invitatul special al evenimentului, dl. Ezio Lattanzio, preşedintele Federaţiei Europene a Asociaţiilor de Consultanţă (FEACO), va vorbi despre “Tendinţele de pe piaţa europeană de consultanţă”.

De asemenea, conferinţa marchează şi transferul conducerii Asociaţiei către noul preşedinte, dl. Sorin Caian, care îşi va începe mandatul imediat după data de 11 noiembrie a acestui an, şi care va prezenta participanţilor la eveniment viziunea sa referitoare la “Contribuţia AMCOR în definirea poziţiei consultanţei în management în România.”

Pe agenda conferinţei sunt înscrise şi discuţii referitoare la Standardul european pentru serviciile de consultanţă în management, EN 16114: 2011, standard ce va fi lansat oficial pe 9 noiembrie 2011, la Bruxelles, precum şi concluziile cercetării de piaţă “Consultanţa – Înger sau Demon?”, derulată de AMCOR în perioada aprilie – iunie 2011.

Participarea la eveniment este liberă.

Bucuresti, 25.10.2011

{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *