Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Am fost sedus de posibilitatea de a crea ceva nou”, medicul Victor Sebastian Costache,

invitatul Marinei Constantinescu la Nocturne

Luni, 7 decembrie, îl descoperim împreună, la Nocturne, pe Victor Sebastian Costache, un medic tânăr, cu performanţe remarcabile, care a hotărât să se întoarcă în România. De la ora 23.35, la TVR 1, TVR HD şi TVR+: un dialog despre medicină, pasiune şi miracole.

Invitatul Marinei Constantinescu, doctorul Victor Sebastian Costache, s-a născut şi a studiat la Iaşi, după care a plecat să profeseze în străinătate. Drumurile profesiei l-au purtat în Franţa şi Statele Unite. Astăzi este specialist în chirurgie cardiovasculară şi toracică. Ne întâlnim cu Victor Sebastian Costache luni, 7 decembrie, de la 23.35, la Nocturne de la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

Întrebarea, care ar sta pe buzele tuturor şi pe care nu s-a sfiit să i-o adreseze gazda emisiunii, este „De ce s-a întors în România? ". Răspunsul lui Victor Sebastian Costache a venit firesc: „Am fost sedus de posibilitatea de a crea ceva nou, de a închega o echipă de profesionişti şi de a lupta împotriva unui flagel, cum sunt bolile cardiovasculare".

Director medical al unui spital privat din Sibiu, invitatul Marinei Constantinescu nu este deloc străin de televiziune, fiind nepotul lui Mihai Mârţu, fost şef al Carului 5, un profesionist al TVR. Are amintiri vechi cu vizitele pe care le făcea, copil fiind, în televiziune. În ciuda fascinaţiei pentru domeniul unchiului său, Victor Costache a ştiut de mic că îşi doreşte să devină medic. Firesc, dat fiind faptul că a asistat la prima operaţie pe când avea 6 ani, graţie bunicilor, medici de profesie.

În lupta cruntă dintre viaţă şi moarte există Doctorul. Cele mai grele momente sunt acelea când pierzi pacienţi. Victor Sebastian Costache descrie durerea ca fiind atât de intensă, ca pentru un membru al propriei familii. După astfel de clipe, catalizatorul medicului sunt ceilalţi 99% dintre pacienţi, cei care au fost salvaţi sau sunt în curs de salvare.

Invitatul Marinei Constantinescu vorbeşte la Nocturne de la TVR despre desăvârşirea sistemului de sănătate francez, cel în care a avut privilegiul să se formeze, despre perfecţiunea de orologiu elveţian care descrie protocolul de transplant, despre delicateţea şi fragilitatea (din toate punctele de vedere) transplantului de cord. Nu rataţi o discuţie despre miracole, luni seara, la Nocturne. Emisiunea poate fi urmărită la TVR 1, TVR HD, dar şi pe platforma online TVR+.

Bucuresti, 07.12.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.