alt DJ lanseaza prima piesa, un super featuring cu The Motans! Artistul este nimeni altul decat Sergiu Istrati aka Sasha Lopez, cel din spatele multor hituri ce au cucerit atat Romania, cat si Europa! O coproductie Cat Music si Global Records, „Subtitre” imbina un sound fresh cu beat-uri pop dance, cu o poveste sensibila spusa in versuri.
„Am ales numele acesta pentru ca reprezinta o parte din mine, un alt DJ. Mi-am propus ca odata cu acest proiect si cu prima piesa lansata sa deschid o serie de colaborari cu mai multi artisti din Romania, iar Denis, fiindu-mi un prieten foarte bun, a fost prima persoana la care m-am gandit. Speram sa va placa”, declara alt DJ.
„Subtitre” este o piesa despre o perioada mai ciudata din viata unui om. Are foarte multe simboluri, mesaje ascunse, stari si detalii complexe (atat piesa, cat si videoclipul). Cu toate acestea, nu vreau sa explic nimic din ce e relatat acolo. Fiecare persoana in parte va intelege piesa in felul sau sau… nu o va intelege deloc. Vreau sa ii multumesc lui Sergiu Istrate si Ivan Caragia pentru aceasta colaborare minunata. De asemenea, lui Artur Corcodel care a lucrat la sunet si desigur, ca de obicei, Bogdan Paun si Alexandru Muresan (NGM Creative) pentru acest clip care arata istoria piesei din alt unghi”, adauga Denis Roabes (The Motans).
Piesa “Subtitre” este compusa de catre The Motans (Denis Roabes), alt DJ si Ivan Caragia, iar de productie s-a ocupat alt DJ si Ivan Cargia. Videoclipul este regizat de Bogdan Paun si produs de NGM Creative si Loops Production.
De-a lungul timpului, Sergiu Istrati a mai colaborat cu Ale Blake pentru piese precum „Weekend”, „Universe”, „Girls Go La”, single-uri ce au adunat zeci de milioane de vizualizari pe cel mai mare canal de YouTube din Romania, Cat Music. Anul trecut, piesele lui Sasha Lopez s-au auzit in tari precum Chile, Cehia, Slovenia, dar si Italia, Spania, Azerbadjan sau Rusia. Mai mult, formula Sasha Lopez feat. Ale Blake a cucerit topurile internationale cu single-uri ca „Perfect Day”, „Kiss You”, „Everybody Feels Alright”, „All My People”, ale caror refrene au fost fredonate de catre publicul din intreaga lume. La inceputul anului, artistul a lansat alaturi de Ale Blake si Evan, „Feeling Good”, o piesa compusa de catre el impreuna cu Ivan Cargia si Vally V.
Anul trecut, The Motans (artist Global Reords) a lansat „Nota de plata” cu INNA, single care are peste 18 milioane de vizualizari. Piesa a fost compusa de Denis Roabes (The Motans), Irina Rimes, INNA, Alexandru Cotoi si Costin Bodea. La scurt timp dupa, The Motans a lansat single-ul, „Lilith”, in colaborare cu Keed de la Satra B.E.N.Z. Prima colaborare The Motans a fost cu Delia, pentru piesa „Weekend”, care a cucerit radiourile si televiziunile muzicale, cu peste 23 de milioane de vizualizari pe YouTube.