free download 78 travel guides written by experts

Allianz-Țiriac Asigurări încheie primii 25 de ani de existenţă cu rezultate solide

Asigurările de viaţă şi sănătate au devenit a doua cea mai importantă linie de business

  • Peste 212,000 de clienţi cu asigurări de viaţă şi sănătate
  • Asigurările de viaţă, sănătate, agricole şi de locuinţă, cele mai ridicate ritmuri de creştere
  • Peste 3,1 milioane de lei despăgubiri plătite clienţilor în fiecare zi lucrătoare din 2019
  • În 2019 impactul total în economie a depăşit 1,1 miliarde de lei

Allianz-Țiriac Asigurări a închis anul 2019, cel de al 25-lea an de existență, cu prime brute subscrise de 1,37 miliarde de lei, în creștere cu 3,6% față de 2018 și cu un profit operațional de aproximativ 134 milioane de lei.

În 2019 Allianz-Țiriac a continuat să facă pași fermi în schimbarea structurii portofoliului. Astfel, vânzările de asigurări de viață și sănătate au depășit vânzările de asigurări RCA și au devenit a doua cea mai importantă linie de business, după segmentul Casco.

sediu Allianz-Tiriac Asigurari

„Am celebrat primii 25 de ani de existenţă ai Allianz-Ţiriac prin continuarea creşterii responsabile, solide şi profitabile, prin investiţii în simplificarea produselor şi îmbunătăţirea serviciilor în beneficiul clienţilor, angajaţilor şi partenerilor noştri. Acest lucru ne-a permis să întoarcem în economia românească în 2019 peste 1,1 miliarde de lei. Ii asigur pe clienții și partenerii noștri că indiferent de situație Allianz-Țiriac rămâne o ancoră care le va da forța și încrederea să meargă mai departe.
În aceste momente dificile sănătatea clienților, partenerilor, angajaților și colaboratorilor noștri este prioritatea zero și am luat toate măsurile pentru ca ea sa fie protejată. Tocmai din această rațiune, Allianz-Țiriac își desfășoară activitatea exclusiv online în această perioadă, toate serviciile noastre fiind complet operaționale. Le mulțumesc colegilor și partenerilor pentru mobilizarea exemplară și pentru toate eforturile pe care le depun permanent”, a spus Virgil Şoncutean, CEO al Allianz-Ţiriac.

Asigurările de viaţă, sănătate, locuinţă şi cele agricole au înregistrat cele mai mari ritmuri de creştere în 2019. Asigurările de viaţă au crescut cu peste 13% anul trecut în portofoliul Allianz-Ţiriac, dublu faţă de ritmul de creştere al pieţei, în timp ce asigurările de sănătate s-au majorat cu peste 20%.

Allianz-Ţiriac a ajuns la peste 212.000 de clienţi cu asigurări de viaţă şi sănătate în portofoliu la finalul anului trecut.

„Numărul clienţilor care au încheiat o asigurare de viaţă la Allianz-Ţiriac a crescut in 2019 cu 41%, faţă de 2018. Această dinamică ne bucură şi ne dă încredere că tot mai mulţi români îşi vor asigura ceea ce au mai de preţ: viaţa şi familia. Momentele dificile prin care trecem ne fac să reflectăm mai mult la ceea ce contează cu adevărat în viețile noastre.
Asigurările de viaţă şi sănătate reprezintă cel mai eficient mod prin care îi putem proteja pe clienţii nostri şi pe cei dragi lor în cazul unor evenimente neprevăzute. Prin asigurarea de viaţă, clienţii noştri ştiu că orice s-ar întâmpla îşi pot menţine standardele de viaţă, pot pune deoparte banii necesari pentru educaţia dorită pentru copiii lor şi pot avea o viaţă frumoasă şi linistită şi la vârsta pensionării”, a declarat Adriana Matache, director general adjunct al Allianz-Ţiriac.

Creşteri peste media pieţei au fost consemnate şi la nivelul asigurărilor agricole care au înregistrat un salt de aproximativ 80%, în timp ce vânzările pe segmentul asigurărilor de locuinţă s-au majorat cu peste 12% anul trecut faţă de 2018.

Impact direct în economie de peste 1,1 miliarde de lei

Despăgubiri de 784 milioane de lei, echivalentul unor plăţi de 3,1 milioane de lei în fiecare zi lucrătoare din 2019

Valoarea totală a despăgubirilor plătite clienţilor şi terţilor a însumat aproximativ 784 milioane de lei în 2019. Allianz-Ţiriac a plătit astfel, în medie, despăgubiri de 3,1 milioane de lei pentru fiecare zi lucrătoare a anului trecut, în creştere cu 11% faţă de 2018.

În baza poliţelor pentru locuinţe au fost plătite despăgubiri mai mari cu 42% în 2019, în principal ca urmare a incendiilor şi fenomenelor meteo severe. Creşteri similare ale daunalităţii au fost înregistrate pe segmentul asigurărilor de răspundere generală şi asigurări de sănătate.

Cu toate acestea, despăgubirile plătite în baza asigurărilor auto au însumat aproape 70% din totalul despăgubirilor plătite de Allianz-Ţiriac anul trecut.

Pe lângă despăgubirile plătite clienţilor şi terţilor păgubiţi, Allianz-Ţiriac a contribuit în economie şi cu peste 385 milioane de lei, reprezentând cheltuieli cu salarii, comisioane, taxe, impozite şi contribuţii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *