Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Alice Nastase si invitatii sai, la o sueta romantica cu vizitatorii Bookfest 2010

Salonul Internaţional al Cărţii Bookfest a reunit în cadrul acestei ediţii cărţi şi scriitori din domenii diverse, cu viziuni şi sensibilităţi dintre cele mai variate. Dragostea a fost un subiect explorat intens la Bookfest, creându-i-se şi un spaţiu special de desfăşurare.

„Ceainăria dragostei Avon” a fost locul unde Alice Năstase i-a aşteptat, pe 12 şi 13 iunie, pe iubitorii cărţii şi pe cei care vor să regăsească în ei izvoare de dragoste, la discuţii despre experienţe reale de viaţă, care împletesc cariera cu dezvoltarea personală. Vedeta Ceainăriei a fost Cartea dragostei Avon, o carte care vorbeşte despre speranţă şi despre îndrăzneală, despre oameni care cer mult de la viaţă şi care ştiu să trăiască frumos.

"Cartea Dragostei Avon este cel mai bun prilej să ne realimentăm nădejdile legate de dragostea care învinge, legate de puterea inimii de a trece peste orice obstacole ale vieţii. Aşa că întâlnirile din Ceainăria Dragostei mi-au fost ocazie bună pentru a îmi renova energiile iubirii, m-am întâlnit acolo cu oameni preocupaţi să găsească drumul bun pentru dragostea lor şi ne-am avântat împreună în discuţii pline de miez şi de farmec. Poveştile oamenilor Avon, cuprinse în cartea noastră, sunt pentru noi toţi exemple de curaj şi de împlinire. Nu contenesc să le spun celor din jur că au de învăţat lucruri esenţiale din mărturisirile oneste şi splendide ale celor pe care i-am întâlnit de-a lungul periplului care s-a materializat într-o carte-reper nu doar pentru marketingul zilelor noastre, cât mai ales pentru oamenii care cred necondiţionat că binele învinge, că în iţele dragostei vom desluşi rostul trecerii noastre pe pământ”, a mărturisit jurnalista şi scriitoarea Alice Năstase.

Vizitatorii Bookfest au avut ocazia să se întâlnească la Ceainăria Dragostei şi cu Simona Catrina, autoarea cărţilor Codul nebunelor maniere şi Sex în (per)versiune clasică. “Bookfest 2010 miroasea a studenţie şi-a foaie nouă, a încredere şi-a curiozitate, aşa cum, într-o prematură resemnare, încetasem să mai cred. Dar – surprinsă plăcut de forfota poetică a cumpărătorilor şi degustătorilor de carte bună – şezătoarea noastră romantică de la standul Avon mi-a fost atât de dragă, de folositoare pentru felul în care-mi ordonez gândurile, priorităţile… Am spus-o şi acolo, o repet cu mândrie: daca există autoarea perfectă pentru această lucrare – Cartea dragostei Avon – atunci ea e Alice Năstase şi mă bucur ca v-aţi gândit la ea, fiindcă e o femeie minunată, care – alături de compania Avon – a mai adăugat un element în tabelul periodic al formelor de iubire”, a spus Simona Catrina.

În cei 13 ani de când a fost înfiinţată în România, Avon s-a dovedit a fi mai mult decât o companie, este o poveste de dragoste durabilă. Şi, pentru că marile iubiri schimbă definitiv destinul celor care le trăiesc, oamenii Avon au facut paşi însemnaţi spre propria lor fericire, lăsându-se în voia sorţii şi a organizaţiei, a valorilor profunde pe care le împărtăşesc cu toţii.

Bucuresti, 18.06.2010

{mosloadposition user9}

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.