Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Alexandru Tomescu si Orchestra RAI Torino deschid seria concertelor Festivalului „RadiRo”

difuzate de TVR 2 si TVR HD

Telespectatorii vor putea urmări în perioada 28 ianuarie – 14 februarie, în premieră la TVR 2 și TVR HD, înregistrări ale concertelor susținute pe scena Sălii Palatului, în cadrul primei ediții a Festivalului Internaţional al Ansamblurilor Radio – RadiRo. Astfel, seria dedicată festivalului debutează luni, 28 ianuarie, de la ora 13.00, prin concertul oferit de Alexandru Tomescu împreună cu Orchestra RAI Torino.

Melomanii îl vor putea asculta luni pe cunoscutul violonist Alexandru Tomescu, evoluând alături de Orchestra RAI Torino, dirijată de Juraj Valcuha, în concertul pentru vioară și orchestră în Re Major op.35 de Piotr Ilici Ceaikovski. Marți, 29 ianuarie, de la ora 13.00, telespectatorii pot urmări Simfonia nr. 3 în La Minor op. 44 de Serghei Rahmaninov și Dans slav de Antonin Dvorak, tot în interpretarea Orchestrei RAI Torino.

Evoluțiile Orchestrei RAI Torino și ale dirijorului slovac Juraj Valcuha vor putea fi urmărite și în zilele de miercuri (30 ianuarie) – concert susținut alături de Christian Zacharias, și joi (31 ianuarie), de la ora 13.00, cu un program compus din: Concertul nr. 2 pentru pian în Si b Major op. 83 de Johannes Brahms (difuzat miercuri), apoi Till Eulenspiegels Iustige Streiche op. 28 și suita de concert Der Rosenkavalier op. 59 de Richard Strauss și Intermezzo din opera Manon Lescaut de Giacomo Puccini (difuzat joi).

Programele dedicate Festivalului RadiRo continuă în luna februarie – între 4 și 14 februarie, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 13.00. TVR 2 și TVR HD vor difuza în această perioadă și concertele susținute de Orchestra Națională Radio, Orchestra Filarmonică Radio France și Orchestra Simfonică BBC.

Programul complet al concertelor Festivalului „RadiRo”, care vor fi difuzate de TVR 2 și TVR HD, poate fi vizualizat pe site-ul TVR.

Despre Festivalul Internaţional al Ansamblurilor Radio

Prima ediție a Festivalului RadiRo s-a desfăşurat în perioada 23-29 septembrie 2012 şi a reunit unele dintre cele mai apreciate orchestre radio din lume. Concertele de deschidere și, respectiv, de închidere ale festivalului au putut fi urmărite în direct la TVR 2 și TVR HD. Festivalul Internaţional al Ansamblurilor Radio „RadiRo” a fost produs de Radio România (coproducători Primăria Capitalei – prin ARCUB – și TVR) și organizat de Artexim. Directorul artistic al festivalului este dirijorul și pianistul Christian Zacharias.

Bucuresti, 27.01.2013

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.