Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Alexandrion Group lansează KINGSBURY LONDON DRY GIN, simultan pe piaţa din România şi la nivel internaţional

Kingsbury London Dry Gin - photo by Cipane @ Ciprian Vladut

Un distilat de gin rafinat, vibrant şi contemporan, cu arome de ienupăr şi coriandru, ȋmbuteliat la DISTILERIILE ALEXANDRION SABER 1789

Alexandrion Group lansează un nou produs, simultan pe piaţa din România şi la nivel internaţional – Kingsbury London Dry Gin – oferindu-le cumpărătorilor şi consumatorilor o băutură premium, distilată ȋn Italia şi ȋmbuteliată la DISTILERIILE ALEXANDRION SABER 1789, din judeţul Prahova.

Creat pentru a reflecta eleganţa, nobleţea şi distincţia regale, atribute cu care se identifică cei care ȋl savurează, Kingsbury London Dry Gin este un distilat de gin, cu arome predominante de ienupăr şi coriandru, care poate fi consumat simplu, ȋn combinaţie cu apă tonică sau mixat ȋn cocktail-uri.

Kingsbury London Dry Gin - photo by Cipane @ Ciprian Vladut
Kingsbury London Dry Gin – photo by Cipane @ Ciprian Vladut

“Lansarea Kingsbury London Dry Gin face parte din strategia de dezvoltare şi transformare a portofoliului de produse al Grupului Alexandrion ȋntr-un portofoliu care să acopere atât cerinţele şi nevoile consumatorilor din România, cât şi pe cele ale consumatorilor la nivel internaţional. Pentru prima oară Alexandrion Group lansează un produs simultan ȋn România şi ȋn străinătate.

Putem spune că Kingsbury London Dry Gin este un proiect european, care ȋmbină cu succes influenţe din mai multe ţări: numele este de origine anglo-saxonă, design-ul a fost creat la Londra şi coordonat de la Paris, materia primă provine din Italia, ţara ȋn care se realizează şi procesul de distilare, iar ȋmbutelierea se face ȋn România, la DISTILERIILE ALEXANDRION SABER 1789, folosind apă pură, de foarte bună calitate, provenită din pânza freatică subcarpatică. Ne-am dorit să producem o băutură premium, din ingrediente naturale, la standarde de calitate ridicate, care să atragă iubitori de gin din toate colţurile lumii.

Ţările din Europa Centrală şi de Est nu au tradiţie ȋn producţia de gin, ȋnsă, din poziţia sa de lider pe piaţa românească, Alexandrion Group este motorul care provoacă şi alţi producători să contribuie la dezvoltarea acestei pieţe cu potenţial foarte mare” a spus Corneliu Vȋlsan, Chief Marketing Officer, Alexandrion Group.

Un London Dry Gin tipic

Categoria Dry Gin ȋşi are originile ȋn secolul XIX, atunci când a fost inventată distilarea continuă, o alternativă mai eficientă decât distilarea ȋn loturi. Pentru că majoritatea producătorilor de dry gin se aflau ȋn Londra, această băutură a fost denumită London Dry Gin. În prezent, denumirea desemnează procesul şi nu locaţia ȋn care este produs acest tip de gin.

Kingsbury este un London Dry Gin tipic, obţinut din alcool etilic agricol, cu arome introduse exclusiv prin redistilare ȋn distilatoare tradiţionale, ȋn prezenţa tuturor plantelor naturale utilizate. Nu conţine ingrediente artificiale, zahăr adaugat, coloranţi, alergeni sau alte arome decât cele obţinute ȋn mod natural din boabe de ienupăr şi seminţe de coriandru. Singurul ingredient adăugat este apa pură care provine din zona freatică subcarpatică, filtrată printr-un procedeu sofisticat şi care ȋi potenţează gustul.

Kingsbury London Dry Gin are un gust fin, bine echilibrat, cu note condimentate de ienupăr, citrice, coriandru şi plante aromatice şi poate fi consumat simplu, ȋn combinaţie cu apă tonică sau mixat ȋn cocktail-uri.

Noul gin are o concentraţie alcoolică de 40% si este disponibil ȋn două variante cantitative: 0,7 L şi 1 L.
Începând din această vară, Kingsbury London Dry Gin poate fi achiziţionat din marile lanţuri de retail din România, magazinele de proximitate sau poate fi comandat online pe iconicdrinks.shop precum şi ȋn alte magazine online. Poate fi savurat, de asemenea, ȋn locaţii HoReCa.

O băutură cu caracter artistocratic

Povestea brandului este construită ȋn jurul numelui de origine anglo-saxonă, Kingsbury, care ȋnseamnă castel sau fortăreaţă regală şi sugerează grandoarea şi rafinamentul specifice stilului de viaţă al aristocraţiei engleze. Acestea se regăsesc ȋn caracterul ginului şi sunt transferate consumatorului care se simte “ca un rege” de fiecare dată când alege această băutură.

Aceste trăsături au fost sursă de inspiraţie şi pentru identitatea vizuală realizată la Londra, care reflectă fidel atributele brandului. Combinaţia cromatică albastru, auriu şi alb denotă distincţie. Simbolurile fortăreţei şi coroanei sunt expuse pe etichetă ca o emblemă regală.

Denumirea Kingsbury scrisă cu majuscule şi ȋn culoarea albă sugerează putere şi autoritate. Elementele grafice elaborate de pe etichetă amintesc de designul de inspiraţie britanică.

Mai multe detalii despre Kingsbury London Dry Gin sunt disponibile pe: kingsburygin.com.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.