Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Alege Scoala” – Vaslui

În cadrul proiectului „Alege Școala” derulat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei în parteneriat cu Patriarhia Română a avut loc astăzi, 5 octombrie 2015, un nou eveniment de prezentare și promovare. Acesta s-a desfășurat în prezența reprezentanților autorităților locale din județul Vaslui, a preoților implicați în activitățile catehetice, a cadrelor didactice și a beneficiarilor din cele șapte centre educaționale „Alege Școala!” din Episcopia Hușilor. Evenimentul a fost moderat de pr. dr. Constantin Naclad, manager proiect.

Pr. Constantin Naclad a caracterizat acest proiect drept „unul care a căpătat deja istorie întrucât el se derulează din 2009. Suntem conștienți că roadele acestui program se văd în timp și nu imediat. Ne aflăm în regiunea Nord-Est a țării, una din regiunile care are nevoie de un astfel de proiect ce vizează problema prevenirii și reducerii abandonului școlar”.

În continuare, pr. Cosmin Gubernat, consilier cultural și social – misionar în cadrul Episcopiei Hușilor, a transmis mesajul Preasfințitului Părinte Corneliu, episcopul Hușilor, în care a dat asigurări în ce privește cooperarea cu instituțiile statului pentru ca problema abandonului școlar să fie remediată. „În cele șapte centre Alege Școala din cuprinsul Episcopiei Hușilor am observat o deplină implicare a preoților și profesorilor pentru a-i ajuta pe copii și tineri să aleagă școala. Ei, prin intermediul acestor centre, beneficiază de o șansa pe care nu o pot măsura acum. Vorbim de o zonă în care puține ONG-uri sunt prezente în lupta contra abandonului școlar iar parteneriatul Biserică-școală, legătura firească dintre aceste două instituții, vine să remedieze această problemă”, a declarat pr. Cosmin Gubernat.

Monica Mocanu, inspector pentru religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vaslui a reconfirmat sprijinul pentru ca parteneriatul dintre școală și Biserică să continue iar Sorinel Trufia a subliniat rolul educației în cadru instituționalizat în viața elevilor. „Este important pentru ca ei să fie absolvenți ai ciclurilor de învățământ întrucât educația este pentru întreaga viață dar una de calitate se poate face doar la școală”.

Pr. Constantin Naclad a expus obiectivele proiectului „unul de scurtă durată dar cu multe activități” în care site-ul www.alegscoala.ro reprezintă un spațiu de colaborare între centre iar întreaga rețea virtuală poate fi considerată ca un instrument pentru a vedea modele de activități pe care le desfășurăm cu tinerii și copiii din țară. „Ne dorim toți copiii și tinerii să păstreze în amintire acest proiect, să aleagă școală, să se apropie mai mult de Dumnezeu și să aibă un viitor mai bun. Proiectul Alege Școala este strâns legat de programul Hristos Împărtășit Copiilor iar prin derularea acestora ne propunem ca percepția asupra educației să se schimbe”, a subliniat pr. Constantin Naclad.

Preoții responsabili de centre au făcut prezentarea celor șapte centre „Alege Școala” din cuprinsul Eparhiei Hușilor: Parpanița, Tibănești Buhlui – Băcești, Lipovăț, Giurcani, Pogonești, Murgeni și Gușiței, amintind de activitățile derulate pe parcursul derulării proiectului. Adriana, beneficiar proiect, a mărturisit că datorită acestui proiect a mers pentru prima dată în tabăra „Licăr de lumină” de la Mănăstirea Caraiman, s-a bucurat de activitățile iar la centrul educațional „Alege Școala” alături de prietenii ei a învățat foarte multe lucruri utile.

Proiectul „Alege Școala” derulat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei în parteneriat cu Patriarhia Română în perioada martie – noiembrie 2015 are ca obiectiv menținerea în sistemul de educație a 850 de copii și tineri expuși riscului de abandon școlar.

Bucuresti, 05.10.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.