Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Agentia Oxygen o numeste pe Raluca Teodorescu Managing Director

Oxygen, agenție independentă care oferă soluții integrate de comunicare, cu accent pe digital, o numește pe Raluca Teodorescu în funcția de Managing Director, ca parte a strategiei de dezvoltare.

În noua sa funcție, Raluca va coordona o echipă de profesioniști în comunicare, cu competențe în strategie de brand și engagement, social media, digital, media relations, comunicare corporativă, evenimente, online marketing și analytics design, și cu o abordare through-the-line. Totodată, Raluca va fi responsabilă pentru gestionarea portofoliului actual al Oxygen, care cuprinde preponderent companii multinaționale din domenii diverse, precum Heineken, Amway, Olympus Dairy, Garanti Bank, Mothercare, Luxoft etc.

Raluca Teodorescu s-a alăturat echipei Oxygen la începutul anului 2011 și a coordonat, în calitate de Senior Account Manager, strategii și campanii de comunicare pentru branduri și companii precum Garanti Bank, Olympus Dairy, Skoda, Divertiland, LacertA, ETI European Food Industries, Neoset, WU Executive Academy sau Accace. Anterior Oxygen, Raluca Teodorescu a acumulat o experiență de 11 ani în presă, ca reporter și editor la publicații precum Ziarul Financiar. În perioada 2004-2011, ea a activat în agenția de presă Mediafax, unde a coordonat departamentul de media&advertising și ulterior pe cel de marketing, din funcția de Marketing Manager.

„Raluca este în primul rând un om deosebit, dinamic, deschis și de încredere, și totodată un profesionist de excepție, cu peste 15 ani de experiență în domeniul comunicării. Numirea în funcția de Managing Director a venit deci firesc, ca parte a strategiei Oxygen de a crește, a-și diversifica serviciile și de a fi și mai competitivi și agili în domeniul comunicării. Totodată, ne menținem obiectivul strategic de a furniza servicii la cele mai înalte standarde, astfel încât să genereze cele mai bune rezultate pentru clienții noștri”, spune Tereza Tranakas, Managing Partner al Oxygen.

Tereza Tranakas, fondatorul si Managing Partner al agenției, își va concentra eforturile pe strategia de dezvoltare a companiei.

Bucuresti, 17.03.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.