Evenimentul traumatic depăşeste nivelul de normalitate al experienţei umane. DSM IV (Asociatia Psihiatrică Americană, 1994) defineşte trauma ca pe o confruntare cu un eveniment care implică/ameninţă cu moartea, lezări serioase, sau o ameninţare a integrităţii fizice a individului însuşi sau a altora. Aici sunt incluse: războiul, violenţa şi dezastrele. Dintr-o perspectivă psihologică, moartea – ca eveniment normal si aşteptat – nu este considerat un eveniment traumatic. În contextul definiţiei psihologice a traumei, persoana care suferă o pierdere prin deces experimentează durerea si nu trauma. Fenomenul pierderilor multiple legate de boala incurabilă este unul nou. Decesele sunt tragice, dar nu traumatice.
Contextul în care apare trauma, şansa refacerii şi disponibilitatea suportului social sunt factori determinanţi în înţelegerea impactului cauzat de efectul traumatic. 
Elementul cognitiv joacă un rol foarte important, cei care reuşesc să raţionalizeze suferinţa obţin un control al situaţiei. Acest lucru pentru că percepţia necontrolabilităţii situaţiei traumatizante ar putea risca să se extindă şi la nivelul altor sectoare ale vieţii persoanei. 
De asemnea, cantitatea pierderilor influenţează modul în care este înţeleasă experienţa traumatică.
