Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Adfaber a primit un grant pentru a continua Eroii Internetului, programul care ajută copiii să folosească internetul în siguranță

Eroii Internetului_Adfaber

Asociația Adfaber primește un nou grant de 300.000 USD pentru a continua programul Eroii Internetului. Prin grantul regional oferit către Fundația School with Class, Google.org oferă spirjin Asociației Adfaber să pună în continuare la dispoziția profesorilor, părinților și elevilor din România resurse despre siguranța online. Finanțarea vine la un an jumate după grantul inițial de 200.000 de Euro de la Google.org.

În ce constă proiectul care primește un grant Google.org de 300.000 $ via Fundația School with Class

Adfaber este o Asociație recunoscută, care contribuie la aducerea unor metode moderne de predare și unelte ce facilitează folosirea tehnologiei în sălile de clasă încă din 2013. Cu sprijinul Google.org și School with Class a adus în școli programul Eroii Internetului. Acesta a inclus până în prezent:

  • traininguri gratuite despre siguranța online pentru profesori,
  • o programă dezvoltată de Google despre siguranța online,
  • jocuri prin care copiii pot învăța despre siguranța online,,
  • webinar gratuit pentru părinți despre siguranța online a familiei,
  • Maratonul Siguranței Online – o serie de interviuri cu experți din diferite domenii,
  • emisiunea pentru copii Eroii Internetului, realizată împreună cu radio Itsy Bitsy,
  • competiția națională Eroii Internetului în cadrul căreia elevii din clasele 0-VIII au creat campanii de promovare a siguranței online,
  • vizite la școli în cadrul cărora echipa Adfaber a discutat cu elevii și profesorii despre siguranța online.

Eroii Internetului_Adfaber

Până în prezent, la trainingul gratuit pentru profesori s-au înscris peste 17.000, iar aproape 15.000 de profesori au participat. Peste 100.000 de elevi au beneficiat de lecții despre siguranța online prin proiectul Eroii Internetului în anul școlar 2020-2021.

Acest proiect va continua pentru încă 2 ani, datorită grantului oferit de Fundația School with Class din Polonia, la recomandarea Google.org Charitable Giving Fund!

Cum va continua Eroii Internetului în perioada 2021-2023

Internetul reprezintă un mediu în care cei mici sunt expuși, iar problemele pe care le pot avea sunt cât se poate de reale și grave. Copiii se confruntă pe internet cu numeroase situații despre care părinții și profesorii nu le vorbesc pentru că uneori și ei devin victime.

Printre ele se numără:

  • furt de date,
  • hărțuire (cyberbullying),
  • phishing,
  • fake news
  • cazuri de pornografie infantilă.

Copiii au nevoie de educație pentru a evita aceste pericole, iar proiectul Eroii Internetului continuă pentru a-i ajuta.

Adfaber își propune să ofere traininguri gratuite pentru 15.000 de profesori în fiecare an pe perioada desfășurării programului și anunță numeroase surprize pentru copii.

În momentul în care am pornit Adfaber, ne doream să pregătim copiii pentru un viitor digitalizat, un viitor în care competențele IT sunt absolut necesare pentru a avea succes. Acel viitor a devenit acum o realitate chiar forțată pentru mulți. Copiii au nevoie să cunoască încă de la vârste mici cum să folosească un calculator, dar și cum să navigheze în siguranța pe internet. Prin programul Eroii Internetului îi vom ajuta să se folosească de beneficiile aduse de tehnologie, fără să se pună în pericol în mediul online, a declarat Alin Chiriac, fondatorul Adfaber.

Proiectul Eroii Internetului este dedicat elevilor din clasele 0-VIII. Oferă materiale educaționale și suport pedagogic, scenarii de lecții, traininguri online și cursuri de pregătire cu profesorii, alături de webinarii pentru părinți. Totul va fi oferit gratuit de către Adfaber, datorită finanțării programului.

School with Class Foundation este o organizație non-profit, cu sediul în Varșovia (Polonia) ce colaborează cu peste 20 organizații partenere din 15 țări europene. Programele fundației susțin dezvoltarea abilităților secolului XXI și ajută școlile să devină medii deschise și prietenoase, angajate în rezolvarea problemelor sociale, îmbunătățirea diversității, cu relații bazate pe încredere reciprocă și respect.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.