Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ADATA anunță lansarea SSD-urilor externe SE730, SC660 și SV620

Un trio divers ce aduce pentru Windows, Mac și Android avantajele SSD-urilor externe

ADATA® Technology, producător de top al modulelor DRAM de înaltă performanță și al produselor NAND Flash, lansează astăzi trei noi SSD-uri externe: SE730, SC660 și SV620.

Acestea sunt compatibile cu Windows, Mac OS și Android, oferă capacități sporite de stocare și alte avantaje majorității notebook-urilor, ultrabook-urilor, desktop-urilor și chiar a consolelor de jocuri sau media box-urilor. De la modelul SE730 cu USB Type-C și rezistență la praf și apă IP68, la modelele avantajoase SC660 și SV620, fiecare oferă de cel puțin patru ori performanța unui drive mecanic extern, consumă semnificativ mai puțin (excelente pentru bateriile dispozitivelor portabile), operează silențios și asigură o rezistență mult sporită la șocuri. Acestea sunt ideale atât pentru dispozitivele mobile, cât și pentru cele fixe și utilizează controlere certificate și chip-uri de memorie atent selecționate și supuse testărilor riguroase ADATA. De asemenea, producția circuitelor integrate și asamblarea carcasei respectă standardele ridicate ADATA, confirmate și de garanția de 3 ani. Modelele SE730 și SV620 se lansează astăzi, în timp ce modelul SC660 va fi disponibil din luna august.        


SE730: cel mai compact SSD extern cu USB Type-C din lume

Încorporează inovațiile ADATA și dedicația către produse premium, SE730 aduce performanțele de citire/scriere de până la 500MB/s într-o formă super compactă ce cântărește doar 33 g. Cel mai mic SSD extern cu conector USB Type-C reversibil din lume la momentul actual, SE730 asigură rate rapide de transfer prin intermediul USB 3.1 Gen 2. Carcasa metalică și construcția robustă oferă certificare oficială IEC IP68 pentru rezistența la praf și la apă, precum și un grad de rezistență la șocuri la standarde militare. Modelul SE730 oferă eleganță, performanțe de top, mobilitate și cântărește mai puțin decât o minge de golf.    

SC660 și SV620: opțiuni pentru SSD-uri externe mai accesibile

În timp ce SSD-urile externe erau aproape un lux până de curând, modelele SC660 și SV620 plasează performanțele și confortul unui SSD, la îndemâna oricui. SC660 se mândrește cu o construcție rezistentă la șocuri și asigură o viteză de scriere/citire de până la 410 MB/s. Carcasa elegantă, super-slim și metalică are o grosime de doar 9,6 mm. Modelul SV620 rezistent la șocuri oferă performanțe similare, împachetate într-o carcasă cu margini ridicate pentru protejarea suprafețelor împotriva zgârieturilor. Este echipat cu un indicator de funcționare LED albastru ce informează utilizatorul în orice moment cu privire la activitatea dispozitivului.

Fie că preferă alura metalică și dură a SC660 sau strălucirea și dimensiunile reduse ale SV620, consumatorii câștigă acces la performanțele unui SSD, eficiență și durabilitate la un raport excelent cost-performanță.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.