Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Acțiuni concrete de la Carrefour pentru cumpărături responsabile: Carrefour își ia angajamentul să țină prețurile plafonate până de Paște pentru până la 500 de produse

Într-o perioadă de incertitudine și restricții, este nevoie de un mod responsabil de a face cumpărăturile. Dincolo de măsurile de siguranță și igiena pe care le aplică în ultimele săptămâni, grija Carrefour se îndreaptă spre nevoia clienților în ceea ce privește aprovizionarea și planificarea bugetului de cumpărături. Pentru a reduce nivelul de neprevăzut, compania a decis să plafoneze prețul pentru până la 500 de produse esențiale, în perioada 25 martie – 19 aprilie.

Plafonarea prețurilor acoperă categorii variate, extrem de solicitate în această perioadă, precum: produse de bază (faină, paste, ulei, zahăr etc), alimente congelate, conserve, apă și sucuri, lactate și brânzeturi, mezeluri și specialități, cafea și dulciuri, îngrijire personală și produse pentru bebeluși. Lista completă poate fi consultată pe site-ul Carrefour, în secțiunea https://carrefour.ro/preturi-blocate/

Decizia este în întregime a Carrefour, luată independent, cu responsabilitate. Aceasta înseamnă că în continuare furnizorii companiei lucrează pe o piață liberă, și că prețul produselor furnizate se formează în funcție de cerere și ofertă, de stocuri, materii prime, dificultăți logistice sau operaționale. „Toate aceste elemente au devenit extrem de volatile, și credem că responsabilitate înseamnă să respectăm eforturile de livrare ale furnizorilor, oferindu-le un preț corect, dar în același timp să protejăm clienții de această volatilitate, într-o perioadă grea pentru toți”, Julien Oet, Merchendise and Supply Chain Director, Carrefour România.

Carrefour logo

Mai mult, în cadrul aceluiași demers de cumpărături responsabile, clienții care și-au instalat Carrefour App pot vizualiza produsele din fiecare categorie, își pot pregăti o listă de cumpărături, planificând în avans modul de aprovizionare. Ulterior, tot utilizând Carrefour App, pot face cumpărături în siguranță (scanând și plătind, fără a le mai scoate pe bandă la casa de marcat), din magazine. Sau, dacă decid să rămână în siguranța căminului, pot comanda pe Carrefour.ro și din platforma BRINGO. Menționam însă că volumul solicitărilor din această perioadă este extrem de mare, și în ciuda eforturilor, e nevoie de mai multă răbdare decât de obicei în plasarea și așteptarea livrării comenzilor.

„În vremuri în care siguranța și liniștea populației sunt mai presus de orice, ne dorim, prin acțiuni concrete, să reducem incertitudinile și să ne asigurăm clienții că există stocuri suficiente și că lanțurile de aprovizionare funcționează așa cum trebuie. Îndemnăm la cumpărături în mod responsabil și lucrăm pentru ca românii să își poată planifica organizat deplasările pentru aprovizionare și bugetul, evitând, astfel, ieșirile inutile din locuințe și orele de vârf. Măsura plafonării prețurilor pentru produse esențiale până de Paște este doar unul dintre demersurile în acest sens”, Jean Richard De Latour, CEO Carrefour România.

Măsura plafonării prețurilor se aplică în perioada 25 martie – 19 aprilie, adaptată la particularitățile fiecărui format de magazin din portofoliul Carrefour – Carrefour Express / Carrefour Supermarket / Carrefour Hypermarket și online pe www.carrefour.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *