Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Acțiune „old school” la FilmCafé

Soldatul

Postul Filmcafé aduce pe micul ecran, în luna septembrie, producţii de acţiune „old school”, în care scenele de luptă sunt executate fără CGI și fără dubluri, de către actorii înșişi, ce dovedesc o condiţie fizică de sportiv de performanţă.

Astfel, din seria „Filme de acțiune retro” face parte Arta războiului/The Art of War (2000), unul dintre cele mai bune fime ale lui Wesley Snipes, care se difuzează pe 17 septembrie, de la ora 22:00. O conspirație internațională, cu scopul de a împiedica un Summit la nivel înalt cu participarea ONU și a Chinei, îl pune pe agentul secret Neil Shaw (Wesley Snipes) într-o situație foarte dificilă: este acuzat de asasinarea Ambasadorului Chinei, chiar la banchetul oficial dat în onoarea acestuia într-un luxos hotel new-yorkez. Shaw trebuie să afle cine și de ce i-a înscenat întreaga poveste, să-și descopere dușmanii, mai ales că pe urmele sale nu este doar FBI-ul, ci și misterioasă Triadă chineză, ai cărei ucigași lipsiți de scrupule nu ezită să elimine 500 de vietnamezi aflați pe un vapor sub pavilion ONU.

Kurt Russell este un altfel de Soldat Universal în filmul Soldatul/Soldier (1998), cu difuzare la Filmcafé pe 24 septembrie, de la ora 22:00 și în reluare pe 29 septembrie, de la ora 00:10. Educat să fie un ucigaș cu sânge rece, o mașină de luptă fără niciun fel de sentiment, într-un viitor distopic, Todd (Kurt Russell) – unul dintre cei mai buni luptători spațili – va da dovadă de suflet dar și de capacitatea de a salva o planetă, când destinul îi oferă această șansă.

Soldatul

Pe lângă acțiunea ”retro”, în fiecare sâmbătă seara la Filmcafe, se vor difuza producții de acțiune cu actori îndrăgiți precum: Scarlett Johansson, Ewan McGregor sau Wesley Snipes.

Ron Perlman este de nerecunoscut în producția regizată de Guillermo del Toro, Hellboy – Eroul scăpat din infern/Hellboy (2004), difuzată pe Filmcafe sâmbătă 14 septembrie, de la ora 19:30. Născut în flăcările iadului acum 60 de ani, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Hellboy (Ron Perlman) a fost adus pe Pământ de către un nebun malefic, Grigori Rasputin (Karel Roden), pentru a dezlănțui forțele răului.

Frumoasa Scarlett Johansson joacă alături de Ewan Mc Gregor în Insula/The Island (2005), sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 19:05. Este filmul în care Lincoln Six-Echo (Ewan McGregor) si Jordan Two-Delta (Scarlett Johansson) se află printre sutele de rezidenți a unei instituții sub control la mijlocul secolului 21. La fel ca toți locuitorii acestui mediu controlat cu atenție, tot ce se referă la viețile lor de zi cu zi este monitorizat, chipurile spre binele lor. Singura cale de iesire – și speranța pe care o împărtășesc cu toții – este să fie aleși să meargă în „Insula” – ultimul loc necontaminat din lume după un dezastru ecologic care, după cum s-a anunțat, a luat viețile tuturor de pe planetă… mai puțin a lor.

Spre finalul lunii septembrie, Wesley Snipes revine la Filmcafe în thrillerul Crima la nr. 1600/ Murder At 1600 (1996). Un film perfect pentru o seară de sâmbătă! Pe 28 septembrie, de la ora 19:45, îl vom urmări pe detectivul Harlan Regis, care este chemat la Casa Alba, după ce o tânără femeie a fost găsită moartă chiar acolo. Regis își dă seama că nu va fi o investigație obișnuită, mai ales că cercetările îi sunt impiedicate de Serviciul Secret.

Nu ratați filmele lunii septembrie, pline de acțiune, aventură și suspans numai la Filmcafe!

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.