Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Actelier, singurul curs de actorie pentru oameni de afaceri, incepe in decembrie

Actelier

ActelierActelier, unicul studio de tehnici de actorie pentru mediul business, va demara, pe 3 decembrie, o nouă sesiune de cursuri. Înscrierile se pot face până luni, 30 noiembrie, iar studenţii sau cei care mai aduc un prieten la curs primesc un discount de 10%

Actelier este singurul curs din România care preia exerciții din pregătirea unui actor profesionist pentru a facilita adaptarea mai rapidă la provocările comunicării din mediul business. Workshop-ul a fost conceput ca un antrenament de 12 şedinţe, în urma căruia cursanţii vor dobândi abilităţi de comunicare, persuasiune şi negociere, îşi vor spori imaginaţia, creativitatea şi încrederea în sine şi vor învăţa cum să acţioneze sub presiune, în situaţii de criză.

”De-a lungul timpului, frica de a vorbi în public a ocupat întotdeauna un loc fruntaş în topul celor mai mari spaime ale oamenilor. Cu toţii ne luptăm cu emoţiile, cu tracul sau cu teama de a spune ceva greşit, însă nu mereu găsim puterea şi motivaţia de a le învinge. Actelier a fost creat tocmai pentru a veni în sprijinul celor care se confruntă cu aceste temeri, ajutându-i să aibă o prestanţă impecabilă în public sau la întâlniri importante”, subliniază Eduard Haris, fondatorul Actelier. Eduard Haris este licențiat în actorie la U.N.A.T.C. şi are un masterat în producţia de film, în cadrul aceleiași universități. Ca actor, a dat viaţă mai multor personaje la Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Metropolis sau Teatrul Podul. Ca antreprenor, a fondat atât Actelier, în 2014, cât şi compania de producţie audio-video 111 Film, el însuşi folosindu-şi abilităţile de actor în mediul business în care activează.

Trainerii celor 12 şedinţe Actelier sunt Mihai Munteniţă şi Camelia Pintilie, ambii actori cu o experienţă valoroasă în film şi teatru. De la prezenţa fizică la mecanisme de memorat sau tehnici de argumentare, cei doi traineri vor ajuta cursanţii să îşi descopere şi dezvolte noi abilităţi de business.

Bucuresti, 23.11.2015
By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.