Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Academia Micilor Developeri va organiza cursuri gratuite de IT pentru copii

· Cursurile demonstrative gratuite vor avea loc de două ori pe lună
· Limbajul de programare este special dezvoltat pentru copii;
· Instructorii sunt profesori din învățământul universitar și programatori ai celor mai mari firme de IT din România;
· Copiii vor învăța cum să dezvolte propriul site în HTML, nivelul cel mai avansat culminând cu realizarea de mașini și roboți.

Academia Micilor Developeri a lansat, în această toamnă, un nou hub de educație în tehnologie, spațiu al inovației pentru micii programatori, care se află pe Bulevardul Hristo Botev nr.1, zona Piața Rosetti. Cu ocazia lansării noului hub, Academia Micilor Developeri anunță o nouă serie de lecții demonstrative gratuite, care vor avea loc de două ori pe lună. Prima lecție demonstrativă va avea loc vineri, 9 octombrie, ora 18:30. Cu această ocazie, copiii vor putea admira roboții creați de cei mici la cursurile anterioare.

În cadrul sesiunii demonstrative din 9 octombrie, copiii vor fi inițiați în ceea ce înseamnă dezvoltarea tehnologiei de către ei înșiși, trecând de la stadiul de utilizatori la cel de creatori, sub formă de joc.

Pentru a asigura un mediu optim de învățare, sălile de curs sunt dotate cu laptopuri, videoproiectoare și kit-uri de robotică, nefiind necesare din partea părinților investiții suplimentare în echipamente. Academia Micilor Developeri este singura școală de acest gen care a dezvoltat o platformă de e-learning ce asigură accesul permanent la informații utile, tutoriale și demonstrații, metoda de curs fiind una modernă și interactivă, ce asigură un proces de învățare fluid. Instructorii Academiei sunt specialiști cu experiență și competențe didactice, atât profesori din învățământul universitar, cât și specialiști programatori colaboratori ai celor mai mari firme de IT.

“Ne dorim să oferim copiilor din România șansa de a participa activ la crearea lumii de mâine, iar acest lucru este posibil în primul rând prin a da șanse egale cu alți copii din SUA sau alte țări unde inovația și cunoașterea provocărilor tehnologice au devenit o prioritate în sistemul de învățământ primar. Cursurile sunt adaptate pentru copii și se desfășoară într-un spațiu special amenajat pentru a încuraja inovația, profesorii punând accent pe învățarea prin joacă, cu rezultate însă foarte serioase”, a declarat Oana Manga, Managing Partner.

În cadrul cursurilor, copiii învață concepte de bază în programare și își vor dezvoltă gândirea logică (Computațional Thinking), o abilitate cheie pentru copiii secolului 21. În plus, vor învăța și exersa limba engleză și își vor antrena abilitățile organizatorice, vor înțelege ce este un proiect, cum se inițiază, dezvoltă și duce la bun sfârșit. Limbajul de programare în care se lucrează este special dezvoltat pentru copii, iar cursurile sunt concepute astfel încât, gradual, după primii pași în programare, să poată dezvolta propriul site în HTML, nivelul cel mai avansat culminând cu realizarea de mașini și roboți.

Pentru mai multe detalii, accesați: //www.miciideveloperi.ro/.

Bucuresti, 08.10.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.