Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ABN Systems lansează în premieră, în România, produsele electronice eco Tellur Green

Produse Tellur Green 1
  • Gama Tellur Green include produse precum cabluri, încărcătoare, boxe portabile Bluetooth, fabricate din materiale precum fibra de grâu, nailonul sau plasticul reciclat.   
  • Începând cu luna mai, produsele Tellur Green vor fi disponibile în toate magazinele partenere ABN Systems International/Tellur din România. 
  • Vânzările de produse Tellur, singurul brand 100% românesc de accesorii de accesorii IT&C și produse Smart Home, au crescut în ultimul an, atât în ţară, cât şi pe pieţele externe. Anumite segmente, precum gama Smart Home, termostatul, căştile şi boxele Bluetooth au înregistrat creşteri cu până la 180% în 2021, faţă de 2020.
  • În februarie, acțiunile companiei au intrat la tranzacționare, sub simbolul ABN, la Bursa de Valori București, în urma primei Oferte Publice Inițiale de pe piața AeRO și a primului IPO al unei companii de tehnologie din România. 

ABN Systems International, unul dintre liderii pieţei de accesorii telecom și produse Smart Home din România, care deţine brandul 100% românesc de accesorii IT&C și produse Smart Home, Tellur, lansează prima gamă de produse electronice eco de pe piaţă, realizate exclusiv din materiale biodegradabile, reciclate şi reciclabile, fiind, astfel, deschizător de drumuri în România şi Europa de Est.

Produse Tellur Green 1

Materiale precum fibra de grâu, nailonul reciclat sau plasticul reciclabil stau la baza realizării produselor ecologice din gama verde Tellur Green, cum ar fi cablurile, încărcătoarele şi boxele Bluetooth. Ambalajele acestor produse sunt confecţionate tot din materiale „verzi”.

De exemplu, unul dintre cele mai versatile produse, folosite de toată lumea, un cablu de încărcare, este fabricat din 96% nailon reciclat sau fibră de grâu. Toate produsele din această gamă sunt la fel de performante şi au aceleaşi funcţii ca echivalentele lor, realizate din materiale convenţionale. Produsele Tellur Green sunt fabricate într-o manieră responsabilă şi etică, respectând normele de reglementare în fiecare dintre pieţele pe care activează compania.

Produse Tellur Green 2

Luna aceasta, produsele sunt disponibile în magazinele Orange (Orange Shop şi Orange.ro), iar începând cu luna mai, vor fi disponibile în toate magazinele partenere ABN/Tellur din România.

Mai mult, odată cu fiecare produs Tellur Green achiziţionat, 1% din valoarea acestuia va merge, ca donaţie, către „Plantăm fapte bune în România” – cel mai amplu proiect de împădurire.

Produse Tellur Green 3

„Tellur dezvoltă constant produse noi, iar Tellur Green, conceptul nostru ecologic, se va extinde în fiecare an, oferind în mod continuu opțiuni avansate pentru produse electronice durabile. Să devenim sustenabili este unul dintre planurile noastre pe termen lung, iar dorința noastră cea mai mare este ca, până în 2030, toate produsele brandului Tellur să devină ecologice. Este de datoria noastră, a tuturor, să reducem impactul poluării cu plastic asupra mediului și cred că, prin acest prim pas, vom putea livra produse de calitate, dar în același timp vom oferi un sprijin consistent și naturii. Odată cu achiziţia fiecărui produs verde Tellur, fiecare dintre noi are posibilitatea să protejeze mediul şi să folosească un produs 100% sigur, performant,” a afirmat George Barbu, CEO al ABN Systems International, companie care deține brandul Tellur.

Produse Tellur Green 4

Potrivit raportului „The New Plastics Economy: Rethinking the future of plastics”, realizat de Fundaţia Ellen MacArthur în parteneriat cu World Economic Forum şi susţinut de McKinsey & Company, producţia de plastic a crescut de la 15 milioane de tone în anii ‘60 la 311 milioane de tone în 2014 şi se aşteaptă să se tripleze până în anul 2050. În fiecare an, cel puţin 8 milioane de tone de plastic ajung în oceanele lumii, ceea ce este echivalent cu aruncarea unui camion de deşeuri în fiecare minut şi se estimează că, în 2050, cantitatea va creşte la 4 camioane în fiecare minut, dacă se continuă în acest ritm. Conform estimărilor, până în 2050 oceanele ar putea conține mai multe materiale din plastic decât pești. După un scurt ciclu de folosire, 95% din valoarea materialelor din plastic pentru ambalaje, respectiv 80 – 120 de miliarde USD anual sunt pierduţi de economie.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.