Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

A inceput cea mai ampla conferinta europeana anuala privind mediul: Saptamana Verde 2011

Săptămâna Verde 2011 a început ieri prin lansarea către cetăţeni a unui apel de "a consuma mai puţin şi a trăi mai bine”. În timpul celor patru zile cât durează conferinţa, peste 3 500 de participanţi vor căuta căi de utilizare mai durabilă a resurselor planetei noastre. Săptămâna Verde din anul acesta reuneşte participanţi din medii foarte diverse, şi anume instituţii europene, afaceri şi industrie, organizaţii neguvernamentale, autorităţi publice, comunitatea ştiinţifică, mediul universitar şi mass media. S-a programat desfăşurarea a aproximativ 30 de manifestări în afara Bruxelles ului, unele dintre acestea urmând să aibă loc în Slovenia (25-27 mai, 2 iunie) şi în Polonia (11 iunie). Întreaga conferinţă va fi transmisă în direct prin internet (webstreaming).

Comisarul european pentru mediu, Janez Potočnik, a afirmat: „Utilizarea eficientă a resurselor nu înseamnă doar constrângeri şi penurie, ci o gamă largă de posibilităţi de creştere şi de creare de locuri de muncă producând mai puţine deşeuri, contribuind la un mediu mai curat şi oferind opţiuni mai bune şi mai durabile pentru consumatori. Problematica Săptămânii Verzi din anul acesta demonstrează clar importanţa politicii de mediu –este vorba de teme cu adevărat esenţiale pentru modul în care alegem să ne trăim viaţa.”

Tematica din anul acesta susţine iniţiativa emblematică prezentată în cadrul strategiei Europa 2020 privind utilizarea eficientă a resurselor, încurajând trecerea către o economie caracterizată de utilizarea eficientă a resurselor şi de reducerea emisiilor de carbon pentru a realiza o dezvoltare durabilă. Graţie contribuţiilor din toate direcţiile generale ale Comisiei, conferinţa are un evantai de teme mai vast decât oricând. Pe lângă dezbateri pe teme de mediu tradiţionale, de exemplu disponibilitatea resurselor, reciclarea, biodiversitatea şi solul, conferinţa va aborda subiecte cum sunt trecerea către o economie caracterizată de utilizarea eficientă a resurselor, produsele chimice mai ecologice, competenţele, ocuparea forţei de muncă şi inovarea ecologice, finanţarea inovării ecologice, deşeurile alimentare, utilizarea deşeurilor ca resurse, utilizarea eficientă a apei, construcţiile şi ideile de afaceri în serviciul economiei circulare.

38 de sesiuni, ateliere şi evenimente speciale

Graţie unei expoziţii cu peste 50 de standuri, organizaţiile şi întreprinderile pot prezenta bune practici privind utilizarea eficientă a resurselor. Printre manifestările paralele se numără proiectarea filmelor „The Lightbulb Conspiracy”, „Amazon Alive", „The Story of Stuff”, „Il Suolo Minacciato" şi expoziţia în aer liber realizată de Rosanna Maiolino, “Measure for measure, daily food – daily garbage”.

Premiile LIFE Nature Project vor fi acordate proiectelor ale căror rezultate au efecte pozitive foarte semnificative asupra mediului, şi anume proiecte câştigătoare din Finlanda, Germania, Grecia, Ungaria, Italia şi Spania.

Primul zbor internaţional al unui avion propulsat cu ajutorul energiei solare

Unul dintre momentele culminante va fi vizitarea avionului Solar Impulse, la aeroportul Zaventem din Bruxelles; acesta este primul avion proiectat să zboare zi şi noapte fără a avea nevoie de combustibil şi fără a produce emisii de carbon, ilustrând potenţialul noilor tehnologii în materie de economisire de energie şi de producţie de energie din surse regenerabile. Avionul este expus în capitala europeană în perioada 23 mai-29 mai 2011.

Printre principalii vorbitori se vor număra:
* Janez Potočnik, comisarul european pentru mediu;
* Connie Hedegaard, comisarul european pentru politici climatice;
* Dacian Cioloş, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală;
* John Dalli, comisarul european pentru sănătate şi protecţia consumatorului;
* Maria Damanaki, comisarul european pentru afaceri maritime şi pescuit;
* Algirdas Šemeta, comisarul european pentru impozitare şi uniune vamală;
* Achim Steiner, director executiv al UNEP şi subsecretar-general al Organizaţiei Naţiunilor Unite;
* Valentin Thurn, director al Thurnfilm
* Ernst von Weizsäcker, Grupul internaţional pentru gestionarea durabilă a resurselor al Organizaţiei Naţiunilor Unite;
* Paul Holthus, director executiv, World Ocean Council;
* Denis Knoops, prim vicepreşedinte al EERT (European Retail Round Table) şi membru al consiliului de administraţie al grupului Delhaize Belgia;
* Richard Swannell, director al departamentului de design şi reducere a generării de deşeuri, WRAP.

Pagini Utile

* Programul Săptămânii Verzi 2011 şi dezbaterile, în direct:

//www.greenweek2011.eu/

Bucuresti, 25.05.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.