Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

A fugit de acasa cand era adolescenta

N-o să-ţi vină să crezi despre ce actriţă renumită este vorba!

Duminica aceasta, de la 13.30, una dintre marile actriţe ale României dezvăluie secrete de dincolo de celebritate la “Gabi Firea Show”. Care îi sunt pasiunile, ce altă carieră surprinzătoare ar fi dorit să urmeze dacă nu ar fi ales actoria, în ce circumstanţă inedită şi-a cunoscut soţul, cine sunt oamenii pe care îi apreciază, acestea sunt doar o parte dintre lucrurile pe care puţini le ştiu despre regina comediei româneşti, Rodica Popescu Bitănescu. S-a făcut remarcată prin talentul ei deosebit, iar publicul a îndrăgit-o şi apreciat-o ca pe un om de valoare care face cinste românilor. Cum era însă Rodica Popescu Bitănescu pe vremea când nu devenise încă o actriţă cunoscută, cum a fost copilăria şi adolescenţa ei, dar şi primii paşi în profesia care a consacrat-o, rămâne de văzut duminica aceasta, de la 13.30.

La “Gabi Firea Show”, îndrăgita actriţă va povesti despre un episod marcant din adolescenţa ei, aceasta fiind un copil cu o personalitate puternică, o fire destul de rebelă cu un simţ al dreptăţii pronunţat. Rodica Popescu Bitănescu îşi va aminti de momentul când a fugit de acasă simţindu-se nedreptăţită de tatăl ei. Tânăra fusese la film cu cea mai bună prietenă, însă atunci când tatăl a suspectat că ar fi mers în compania unui băiat şi nu a crezut versiunea reală, Rodica Popescu Bitănescu şi-a luat prin surprindere părinţii fugind de acasă. Aceasta a dormit în şcoală timp de două zile, având la ea doar un pui de pernă şi o carte.

Prietena care o însoţise atunci la film îi va fi aproape Rodicăi Popescu Bitănescu duminica aceasta la “Gabi Firea Show” printr-o intervenţie telefonică. Pe cele două le leagă o prietenie de peste 60 de ani, doamna judecător Irina Negrescu fiind şi acum cea mai bună prietenă a Rodicăi Popescu Bitănescu.

Telespectatorii Antena 1 vor putea afla mai multe informaţii accesând pagina oficială a emisiunii gabifireashow.a1.ro sau pagina de Facebook, facebook.com/gabifireashow.

Bucuresti, 02.05.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.