Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

A fost lansat www.consuma-responsabil.ro – un site dedicat consumului responsabil de alcool

Organizaţia Europeană a Producătorilor de Băuturi Spirtoase (CEPS) şi Forumul European pentru Consum Responsabil (EFRD) au lansat astăzi website-ul www.consuma-responsabil.ro, dedicat consumului responsabil de alcool în România.
“Informarea publicului cu privire la consumul responsabil de alcool este un subiect important pe agenda publică şi o preocupare majoră şi pentru industria băuturilor spirtoase la nivel european. Site-uri similare sunt promovate de către Organizaţia Europeană a Producătorilor de Băuturi Spirtoase (CEPS) în toate statele membre ale Uniunii Europene, cel din România fiind cel de-al 18-lea site lansat. Ne bucurăm că această iniţiativă este sprijinită de importanţi membri ai industriei de profil din România, precum şi de reprezentanţi ai autorităţilor române”, a declarat Jamie Fortescue, director general al CEPS.

Website-ul informează publicul cu privire la efectele pe care consumul de alcool le poate avea asupra sănătăţii şi la riscurile consumului excesiv de alcool. www.consuma-responsabil.ro oferă şi informaţii legate de riscurile consumului de alcool în timpul sarcinii sau în randul copiilor. Alcoolul la volan este una dintre secţiunile speciale ale site-ului, unde vizitatorii pot afla informaţii despre legislaţia privind consumul de alcool la volan, dar şi sfaturi utile pentru a ajunge acasă în siguranţă. 

Despre consumul de alcool în România 
Cu ocazia lansării site-ului, Comisar-Şef Lucian Diniţă, Şeful Direcţiei Rutiere, a declarat că una dintre principalele cauze ale producerii accidentelor rutiere este conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice. Din punct de vedere statistic, de la începutul anului 2009 şi până în prezent, în România s-au produs 679 de accidente grave de circulaţie, în care cei aflaţi la volan se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma acestora, 136 de persoane şi-au pierdut viaţa, 639 au fost rănite grav, iar 266 au fost rănite uşor, înregistrându-se uşoare creşteri faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut în ceea ce priveşte numărul accidentelor (+2,9%) şi al răniţilor grav (+3,9%). Situaţia este îngrijorătoare, în contextul în care pentru prima dată în ultimii patru ani se înregistrează un trend descendent în ceea ce priveşte numărul accidentelor rutiere grave (cu 4,17%), al persoanelor decedate (8,15%) şi cel al răniţilor grav (3,3%). “Poliţia rutieră apreciează lansarea www.consuma-responsabil.ro, considerându-l un mijloc modern şi popular în rândul tinerilor, care reprezintă un segment deosebit de vulnerabil din punctul de vedere al implicării în accidente de circulaţie, pe fondul combinaţiei periculoase între teribilism, alcool şi viteză”.

La rândul său, Comisar-Şef Constantin Stroescu, Şeful Institutului de Prevenire şi Psihosociologie din cadrul Poliţiei Române, a declarat că alcoolul consumat în exces are o influenţă importantă în declanşarea şi comiterea infracţiunilor cu violenţă în general. Statisticile poliţiei arată că, în ultimii ani, aproximativ o treime dintre infracţiunile comise cu violenţă (5.872 de persoane cercetate în 2008) au avut ca factor favorizant acest tip de abuz. Potrivit unui studiu al Poliţiei Române privind atitudinile faţă de violenţă realizat în mediul rural, 86% dintre cei intervievaţi au apreciat consumul de alcool ca fiind principalul factor care declanşează actele de violenţă. “Realitatea socială ne pune în faţa unui aspect îngrijorător – consumul de alcool a crescut în ultimul timp ca volum şi frecvenţă, iar vârsta de debut a consumului de alcool a scăzut”, a mai spus Comisarul-Şef Constantin Stroescu.
 
Despre Forumul European pentru Consumul Responsabil
Forumul European pentru Consumul Responsabil (EFRD) este o alianţă a celor mai importante companii producătoare de băuturi spirtoase din Europa, care promovează consumul responsabil de alcool la nivel european şi încurajează industria să adopte standarde responsabile de auto-reglementare în comunicarea comercială. Printre membrii EFRD se numără: Bacardi-Martini, Beam Global Spirits & Wine, Brown-Forman, Diaego, Moët-Hennessy şi Pernod Ricard. www.efrd.org

Despre Organizaţia Europeană a Producătorilor de Băuturi Spirtoase
Organizaţia Europeană a Producătorilor de Băuturi Spirtoase (CEPS) acţionează în calitate de organism reprezentativ european al producătorilor de băuturi spirtoase şi cuprinde 33 de asociaţii naţionale, reprezentând industria în 27 de ţări. Rolul CEPS este de a asigura şi promova libertatea de a produce şi de a comercializa băuturi alcoolice într-un mod responsabil, de a sprijini nevoile membrilor organizaţiei şi de a fi vocea principală pentru industria europeană a băuturilor alcoolice. www.europeanspirits.org

Despre Jamie Fortescue, Director General al CEPS
Jamie Fortescue s-a alaturat Organizaţiei Europene a Producătorilor de Băuturi Spirtoase în calitate de director general în septembrie 2004. Anterior, Jamie a lucrat timp de şase ani în calitate de Corporate Affairs Director pentru Randstad, agenţie internaţională de ocupare a forţei de muncă cu sediul în Olanda, iar înainte de a ocupa această poziţie a fost director de cont specializat în probleme legate de produse alimentare şi ocuparea forţei de muncă în cadrul consultantului pe probleme de afaceri publice europene, EPPA.

Bucuresti, 19.11.2009

{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.