Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

A doua jumătate a sezonului 4 din serialul „Fear the Walking Dead” are premiera pe AMC pe 13 august

Fear the Walking Dead sezon 4b

Serialul original AMC „Fear the Walking Dead” va reveni cu a doua jumătate a sezonului 4 (ultimele 8 episoade) luni, 13 august, la ora 04:00 (ora României). Acesta va fi difuzat în reluare în aceeași zi, de la ora 22:00.

Criticii sunt de părere că al patrulea sezon al producției TV „a schimbat complet foaia”, „merită să fie lăudat drept unul dintre cele mai bune seriale de pe micul ecran” (Comicbook.com), că serialul „pare a fi primit o a doua viață” (Hypable.com) și „reușește să te dărâme de pe canapea” (TVLine.com).

Fear the Walking Dead sezon 4b

Prima jumătate a sezonului 4 a început cu un personaj aflat în fața unui foc de tabără și s-a terminat cu 9 astfel de figuri. Personaje care și-au început călătoria singure au ajuns să cunoască alte persoane în mod neașteptat, într-una dintre ultimele situații în care se așteptau să fie împreună: apocalipsa morților-vii. În a doua parte a seriei, vor explora ce au devenit acum – pe cont propriu și împreună – și vor decide cum procedează în continuare. Se vor confrunta cu adversari noi: oameni, zombi și natura însăși. Călătoria lor va fi una plină de pericole, dragoste, suferință, pierdere și, în cele din urmă, speranță.

„Fear the Walking Dead” este serialul dramatic numărul 3 de pe posturile de cablu americane, în rândul adulților de 18 – 49 de ani și de 25 – 54 de ani, conform rating-urilor Nielsen live+3.

Produs de către AMC Studios, serialul „Fear the Walking Dead” îi are drept producători executivi pe Scott M. Gimple, Andrew Chambliss și Ian Goldberg (care sunt showrunneri), dar și Robert Kirkman, David Alpert, Gale Anne Hurd și Greg Nicotero. Din distribuție fac parte Lennie James, Alycia Debnam-Carey, Colman Domingo, Danay Garcia, Garret Dillahunt, Maggie Grace și Jenna Elfman.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.