Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

642 de exerciții de scriere creativă

642 de exerciții de scriere creativă

826 Valencia
Editura Paralela 45, carte oferită de Libris.ro

Descrie o zi în care ești cimpanzeu.

Scrie o poezie despre o pasăre care are rău de înălțime.

Ai fost răpit/ă și acum ești pe mare, în drum spre Caraibe. Cum evadezi?

Iată doar trei dintre exercițiile de scriere creativă incluse în cartea apărută în seria Enciclopedia puștilor. Tot ceea ce vrei să găsești pentru copii.

642 de exerciții de scriere creativă

Mulți copii au probleme atunci când vine vorba de a scrie o compunere pe un subiect oferit de cineva – mai ales la școală.

E însă destul de ușor să îți antrenezi creativitatea și scrierea creativă, lucru pe care îl va descoperi orice copil care va face măcar o parte din exercițiile recomandate în această carte.

Textele nu trebuie să fie foarte lungi și ele pot fi scrise într-un caiet sau chiar pe carte pentru că loc liber pentru a răspunde la fiecare provocare creativă.

Exercițiile sunt gândite în așa fel încât să se potrivească atât fetelor, cât și băieților și să le arate tuturor copiilor că pot scrie despre orice subiect.

Unele provocării îi invită să își imagineze cum ar reacționa în situații diverse – de la a fi răpit la a ajunge la capătul curcubeului sau a te trezi în casa unei familii străine, cu oameni care se poartă familiar cu tine.

Alte provocări îi invită pe cei mici să scrie despre lucruri ce nu există în realitatea noastră, despre întâmplări fantastice sau despre elemente “banale” – Care este cea mai bună masă din zi, de exemplu.

Întrucât copiii vor scrie ce vor ei, pe subiectele date, știind că nu sunt notați, își vor da seama ușor că pot scrie texte pe orice subiect, și că nu există provocare creativă căreia să nu-i facă față.

Dobândind această încredere în ei și în faptul că pot scrie, copiilor le va fi mai ușor să se descurce la școală și în diverse alte contexte sociale. Cine știe, poate ulterior unii copii vor inventa povești sau îi vor provoca la scris și imaginație pe colegi și prieteni.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.