Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

60% dintre cumparatorii online din Romania au evitat achizitiile

de la magazinele online care nu inspira incredere

– Designul si comentariile clientilor sunt principalele motive de neincredere –

6 din 10 romani care achizitioneaza produse si servicii online s-au abtinut sa cumpere de pe site-urile care nu prezentau suficienta incredere. Designul, comentariile clientilor si prezentarea produselor dintr-un magazin online sunt principalele motive de neincredere, potrivit unui studiu derulat de Daedalus Millward Brown in perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012.

Rezultatele studiului despre barierele de achizitie online a produselor si serviciilor in Romania au fost dezvaluite in premiera in cadrul ecomTIM, cel mai important eveniment regional din Romania dedicat industriei e-commerce si marketingului online, care a reunit la Timisoara peste 200 de participanti.

Cercetarea, derulata la initiativa 2Parale, Internet Corp si a The Geeks, parte a grupului Leo Burnett, are ca obiective identificarea motivelor pentru care o parte dintre romani sunt reticenti in a cumpara online, dar si a diferentelor dintre cei care fac achizitii online si cei care nu au incercat inca aceasta metoda.

Studiul arata ca majoritatea celor care au renuntat sa mai cumpere online sau nu obisnuiesc sa faca acest lucru isi motiveaza retinerea prin faptul ca nu au incredere sa cumpere produse pe care nu le vad. Neincrederea fata de plata online prin card bancar si taxele de livrare foarte mari sunt alte motive importante care impiedica achizitia online.

Aproape o cincime (19.2%) dintre cei care au renuntat sa mai cumpere online au avut experiente negative sau stiu pe cineva care a avut astfel de experiente. Majoritatea experientelor negative graviteaza in jurul diferentelor dintre produsul comandat si cel livrat, deteriorarea produselor pe drum sau calitatea slaba a produselor livrate.

”Comertul online traverseaza o perioada de ascensiune si toate datele arata ca romanii cumpara mai mult de pe internet, insa magazinele trebuie sa se implice mai puternic pentru a le castiga increderea. Pe langa aspecte la care ne-am fi asteptat, precum livrarea exacta si in siguranta a produsului comandat, ar trebui sa acorde mult mai multa atentie designului, gradului de satisfactie al clientilor si prezentarii produselor. In plus, magazinele au nevoie sa promoveze toate modalitatile de plata permise si drepturile cumparatorilor”, a declarat Dorin Boerescu, CEO 2Parale.

Pe de alta parte, principalele motive pentru care se cumpara online sunt legate de confortul pe care aceasta modalitate de achizitie o ofera: livrarea la domiciliu (79.9%), posibilitatea de a cumpara la orice ora (72.1%) si castigul de timp (69.8%). Un motiv important in achizitia online il joaca si posibilitatea de a returna produsul fara justificari (34.1%). Acest atribut este asociat mult mai puternic cu magazinele online decat cu cele traditionale.

Cum se plateste

Peste 8 din 10 persoane care fac achizitii online platesc la livrarea coletului. Cu toate acestea, doar aproximativ jumatate dintre cei care nu cumpara online stiu despre aceasta modalitate de plata. In sens contrar, plata prin card si cea prin transfer bancar sunt mult mai cunoscute de non-utilizatori decat sunt utilizate de cei care fac achizitii online.

”Plata prin card este un fel de calcai al lui Achile pentru vanzarile online din Romania. Desi sunt extrem de putini respondenti care au cunostinta de vreo situatie de frauda la plata online cu cardul, exista o lipsa cronica de incredere in a plati cu cardul pe internet. Chiar si in cazul celor care platesc online, doar una din trei persoane a platit vreodata cu cardul pe internet. Identificarea mai aprofundata a surselor acestor temeri si indepartarea lor ar putea aduce o crestere spectaculoasa a interesului romanilor pentru comertul online”, a explicat Daniel Enescu, Presedinte Daedalus Group.

Cine cumpara online

Una din 6 persoane cu varsta cuprinsa intre 18 si 65 ani, din mediul urban, a facut cel putin o plata online in anul 2011. Prin comparatie cu utilizatorii de internet, cei care fac achizitii online sunt intr-o proportie usor mai mare barbati, cu educatie superioara, varsta medie (25-44 ani) si venituri personale mai mari.

“Studiul despre barierele de achizitie online a produselor si serviciilor in Romania” a fost realizat in perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012 pe un panel de 1.550 de respondenti din mediul urban si rural, reprezentativi pentru populatia online din Romania, recrutati din randul vizitatorilor a 22 de site-uri apartinand Sanoma Hearst Romania, Avocatnet, Internet Corp, eJObs, Cauta Reduceri, Groupon.ro, Debo.ro, TreeWorks si Lyoness Romania. Datele au fost ulterior ponderate la populatia utilizatorilor de internet din Romania.

Pe baza rezultatelor studiului, agentia The Geeks si 2Parale vor concepe si derula in perioada martie – iunie 2012 o campanie de sustinere a comertului online si de promovare a avantajelor acestui domeniu.

Cercetarea a beneficiat si de sustinerea mai multor magazine online din 2Parale: evoMAG -partener principal, 3 Suisses, MyCloset si Clickshop, care au oferit vouchere si premii respondentilor. Acestia au aflat numele magazinelor partenere la finalul chestionarului, pentru a nu influenta raspunsurile.

Pe langa rezultatele acestei cercetari, editia din acest an a ecomTIM a adus la Timisoara lideri mondiali in online si specialisti care au dezvaluit tendintele din comertul electronic, impreuna cu cele mai noi strategii de marketing online pentru a obtine succesul in 2012. Mikołaj Zakrzewski (PayPal), Bas Nawijn (Magento), Gillian Muessig (SEOmoz), Dan Bulucea (Google Romania), Petru Jucovschi (Microsoft Romania), Catalin Cretu (Visa Romania), Cosmin Costea (METRO Cash&Carry Romania), Philip Brinkmann (Travelplanet24 Group – Tripsta.ro), Alin Gherman (DPD Romania), Peter Barta (Fundatia Post-Privatizare), Dorin Boerescu (2Parale), Costin Radu (The Geeks) si Mihai Seceleanu (Internet Corp) se numara printre cei mai buni specialişti din online care vor au impartasit participanţilor la ecomTIM din experienţa lor. Lista completa a speakerilor poate fi consultata aici: //ecomtim.ro/speakeri/.

Mai multe informatii despre eveniment, program si vorbitori sunt disponibile pe ecomtim.ro.

Bucuresti, 08.02.2012

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.