Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

60 de catei adoptati la targul “Sunt salvat! M-au adoptat!”

Animax a investit 10.000 de euro în eveniment

Animax, cel mai mare lanţ de petshop-uri din România, a organizat duminică, 20 octombrie, începând cu ora 13:00 târgul “Sunt salvat! M-au adoptat!”. Iubitorii de animale au adoptat 60 de căței fără stăpân și au donat aproximativ 5.000 lei pentru îngrijirea câinilor fără adăpost (banii fiind pentru hrană, vaccine şi proceduri de sterilizare). La evenimentul desfăşurat în spaţiul de joacă pentru câini Animax din parcul Herăstrău din Bucureşti au participat aproximativ 400 persoane.

“Evenimentul a fost un real succes, 60 de căţei găsindu-şi o familie în care să beneficieze de toată afecţiunea şi grija. Animax înseamnă în primul rând grija pentru animale, iar căţeii fără stăpân sunt primii care au nevoie de noi. Ne bucurăm că am putut să realizăm acest eveniment, iar bucureştenii au fost receptivi”, Alina Alupoaei, Project Manager Animax.

La târg, asociaţiile pentru protecţia animalelor “Robi”, “A doua șansă” şi “Cuţu-Cuţu”, “Arca lui Noe”, "Nu mai esti singur", "Ia-ma acasa" au oferit spre adopţie 150 de căţei iar 60 dintre aceştia au mers într-o familie. Dintre cei peste 400 de vizitatori ai târgului, mai bine de jumătate s-au arătat interesați de procesul adopției, solicitând informații de la personalul asociațiilor prezente.

Evenimentul organizat în parcul Herestrău s-a adresat şi celor care au deja un căţel. Iubitorii de animale au participat la workshop-urile de dresaj oferite de Ringstar Club şi la Pet Tricks Contest şi au primit premii valoroase pentru participare şi implicare.

Reprezentanţii Synevovet le-au vorbit celor prezenți despre importanța sterilizării, ca parte esențială din procesul adopției iar asociația Cuţu-Cuţu a a susţinut un seminar despre viaţa alături de un patruped, ce implică decizia de a adopta un căţel, oferind sfaturi utile celor care au luat un căţel acasă sau urmează să ia această decizie.

Valoarea totală a investiției Animax în acest târg se ridică la 10.000 euro, costuri de organizare: logisitică, promovare, premii pentru familiile care au adoptat și diferite cadouri câştigătoriilor concursurilor organizate în cadrul evenimentului.

Toţi cei care au adoptat un căţel au primit din partea Animax un chit de îngrijire şi hrană pentru o lună, iar partenerii Ringstar Club şi Synevovet au oferit vouchere cadou pentru servicii.

Bucuresti, 22.10.2013

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.