Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Cutremur” la Cluj: „6,9 pe scara Richter”, de Nae Caranfil, deschide TIFF

6,9 pe scara Richter, cel mai nou film al regizorului Nae Caranfil, va fi prezentat în premieră mondială în deschiderea celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie).

Regizorul unor succese românești precum Filantropica și Restul e tăcere revine cu cel de-al șaptelea lungmetraj al său, o comedie burlescă, țesută cu elemente de musical, despre criza vârstei de mijloc, dragoste, depresie și frica obsesivă de cutremure.


6,9 pe scara Richter va fi proiectat în Piața Unirii din Cluj-Napoca vineri, 27 mai, de la 21.45, în prezența lui Nae Caranfil. Gala de deschidere care va preceda proiecția va începe la 20.30 și va include, printre alte surprize, un spectacol memorabil al renumitei trupei franceze Transe Express. Pionieri în street arts, dansatorii, acrobații și muzicienii Transe Express au avut spectacole în 80 de țări și au deschis, printre altele, Jocurile Olimpice din Albertville în 1992 și Cupa Mondială de Schi de la Val d’Isere (2009).

Biletele pentru gala de deschidere costă 30 de lei și pot fi cumpărate de pe www.biletmaster.ro. 

O comedie „parţial realistă, parţial nerealistă”, potrivit regizorului și scenaristului Nae Caranfil, 6,9 pe scara Richter e povestea unui tânăr actor de teatru ce navighează cu greu între rolul complicat dintr-un spectacol de musical, o nevastă geloasă până la depresie și obsesia marelui cutremur devastator, anunțat ca iminent de toți experții. Însă adevăratul „cutremur” pentru el se dovedește a fi reapariția intempestivă a propriului său tată, după decenii de absență. Manipulator și amoral, acesta se instalează în universul fiului, confiscându-l cu totul si bulversându-i complet existența.

Din distribuție fac parte actorii Teodor Corban, Laurențiu Bănescu, Maria Obretin și Simona Arsu. Vivi Drăgan Vasile semnează imaginea, iar Cătălin Cristuțiu – montajul. O coproducție România-Bulgaria-Ungaria, selectată în 2014 la Berlinale Co-production Market, 6,9 pe scara Richter este produsă de Mobra Film, Korund-X Ltd. și Cinemafilm, cu sprijinul Eurimages, și va fi distribuită în România de Voodoo Films.

TIFF se va încheia la fel de spectaculos, pe 5 iunie, în Piața Unirii din Cluj, cu Belgica, filmul care i-a adus regizorului belgian Felix van Groeningen Premiul pentru regie la Sundance 2016.

Autorul lui The Broken Circle Breakdown, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin în 2014, revine cu o dramă despre suișurile și coborâșurile unei vieți pline de excese, dominate de alcool, sex și droguri. Filmul urmărește succesul și declinul inevitabil al clubului Belgica și a fost inspirat de povestea reală a a doi frați, proprietari ai faimosului bar Charlatan din orașul Ghent. Coloana sonoră excelentă îi aparține trupei Soulwax, care a compus melodii pentru mai multe formații fictive din film, complet diferite ca gen.

Festivalul Internațional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie 2016) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene
Prezentat de: Staropramen
Sponsor Principal: Raiffeisen Bank
Partener Principal: Mastercard
Mașina oficială: Mercedes-Benz
Sponsori: HBO, MOL Romania, Aegon , Avon, E.ON Energie Romania, Reteaua Privata de Sanatate Regina Maria, Jameson, Compania de Apa Somes, CSI Romania, PMA Invest
Partener Tehnic: BenQ
Partener Logistic Oficial: DHL
Restaurant oficial: McDonald’s
Parteneri instituționali: The Japan Foundation, Ambasada Israelului în România, Ambasada Republicii Coreea în România, Forumul Cultural Austriac, Institutul Francez București, Institutul Francez Cluj-Napoca, Ambasada Spaniei în România, Institutul Polonez, Delegația Valonia- Bruxelles.
Co-producător: TVR Cluj
Parteneri media: TV5 Monde, Shorts TV, Europa FM, Zile și Nopți, Cinemap, Cineuropa.org, Cinemagia, CinemaRX, Elle, Glamour, Viva, Business Review, VICE, Decât o Revistă, Radio România Cultural, Filmneweurope, News.ro, LiterNet, Ziarul Metropolis, Sub25.ro, Muzzix.ro, Urban.ro, Observator Cultural, Cinefan.ro,  Aarc.ro, Umblat.ro
Parteneri media locali: Radio Cluj, Infotrafic, Monitorul de Cluj, Transilvania Reporter, Filmtett, Igen tessék!, Kronika, Erdely Naplo, Clujulcultural.ro, eClujeanul.ro, I Love Cluj, Sinteza
Partener de monitorizare: mediaTRUST

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.