Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

50 de ani de BMW M: Muzeul BMW marchează această aniversare prezentând repere şi succese într-o expoziţie unică

50 Years BMW M Exhibition

● Deschiderea a avut loc în ziua în care BMW M GmbH a fost fondată ● Un circuit nou, spectaculos, vă ghidează prin opt camere diferite şi prezintă 26 de automobile speciale ● Tehnologia şi istoria curselor BMW M prezentată până la finalul anului ●

Bucureşti/München. BMW M – cea mai puternică literă din lume – sărbătoreşte cea de-a 50-a aniversare, iar Muzeul BMW din München se alătură sărbătorilor: noua expoziţie BMW M a fost deschisă la 24 mai 2022, marcând chiar ziua în care BMW Motorsport GmbH a fost fondată la 24 mai 1972. Expoziţia este dedicată mărcii de mare succes BMW M, care s-a metamorfozat din BMW Motorsport GmbH.

Nimeni nu ar fi putut şti cât de mult se va transforma BMW Motorsport GmbH într-o poveste de succes unică atunci când a fost fondată acum o jumătate de secol – grupând şi profesionalizând continuu toate activităţile de curse ale BMW. Nou dezvoltatul BMW 3.0 CSL a câştigat Campionatul European de Turisme în 1973. De atunci, BMW M a depăşit multe repere unice în domeniile sporturilor cu motor, tehnologiei şi designului. Acest lucru este încorporat în istoria corporate a BMW Group într-o nouă expoziţie plină de viaţă şi captivantă la Muzeul BMW.

50 Years BMW M Exhibition

Pista de curse ca circuit muzeal

Vizitatorii trec prin secţiuni mari ale muzeului pe un circuit BMW M special creat, modelat pe o pistă de curse: “Am integrat în mod asumat cele opt staţii BMW M în expoziţia noastră permanentă pentru a evidenţia peste tot aniversarea BMW M”, spune Helmut Käs, şeful departamentului BMW Group Classic, explicând conceptul: “Nu este o expoziţie temporară obişnuită. În schimb, adăugăm elemente deosebite în muzeu. De exemplu, camera «Visions» este de fapt despre subiecte viitoare. Am pregătit o scenă pentru cea mai de succes maşină de curse pentru turisme din primele zile ale BMW Motorsport – BMW 3.0 CSL -, flancată de BMW 2002 turbo. Acestea reprezintă şi un simbol: ambele automobile sunt parte integrantă a tradiţiei care ne modelează ziua de mâine”.

Gena motorsportului se află şi astăzi în centrul BMW M

Expoziţia specială care traversează alte şapte săli evidenţiază diverse aspecte, cum ar fi istoria maşinilor de curse de turisme, manufactura BMW Individual, M Story completă cu informaţii de detaliu despre culorile distinctive, logo-ul şi logo-ul aniversar lansat în 2022. Sunt prezentate şi aspecte speciale precum BMW Art Cars şi formarea piloţilor BMW, care nici măcar nu ar fi existat fără BMW M. Expoziţiile includ modelele emblematicele BMW M1 şi BMW M3, precum şi concepte de design, prototipuri, clasice BMW M şi maşini de curse câştigătoare, cum ar fi BMW V12 LMR, toate combinându-se pentru a oferi o idee despre ceea ce înseamnă brandul: “Această genă a sporturilor cu motor de la începuturi prosperă astăzi în BMW M”, spune Jochen Neerpasch, cofondator şi primul director general al BMW Motorsport GmbH din 1972 până în 1980: “Marca îşi datorează dinamismul, pasiunea şi performanţa motorsportului. Inovaţii, cum ar fi construcţia uşoară, aerodinamica, performanţa optimizată a motorului sau un şasiu ranforsat, continuă să fie prezente şi astăzi în automobilele M”.

Tururile ghidate şi atelierele pentru copii dau viaţă istoriei curselor

„Când ştii multe, vezi mai multe.” Turul ghidat de o oră prin expoziţia permanentă, care în prezent are un accent special pe staţiile BMW M, se ridică pe deplin la acest motto şi oferă o mulţime de informaţii. Muzeul BMW Junior a venit cu ceva special care îi va încânta vis-a-vis de BMW M chiar şi pe copiii cu vârste între 9 şi 14 ani. Intitulată “Alătură-te echipei M!”, oferă ateliere aniversare BMW M exclusive, de două ore şi jumătate. Tinerii participanţi întâlnesc talente emergente din echipa BMW Junior, experimentează pasiunea autentică a spoturilor cu motor şi spiritul de echipă, învaţă despre victoriile istorice şi despre automobilele emblematice. Ei completează mici provocări şi îşi creează propriile modele BMW M cu aerograf, care pot fi expuse în muzeu şi luate acasă.

Expoziţia de motorsport BMW M de la Muzeul BMW se desfăşoară pe tot parcursul anului 2022. Toate datele, informaţii suplimentare – inclusiv despre tururile cu ghid – şi magazinul online de bilete sunt la https://www.bmw-welt.com/en/experience/guided_tours.html.

Tururi la Muzeul BMW

Muzeul BMW prezintă o privire fascinantă asupra istoriei companiei, mărcii şi produselor BMW. Peste 120 dintre cele mai valoroase şi atrăgătoare automobile, motociclete şi motoare ale mărcii sunt expuse în zona expoziţională de 5.000 m². Informaţiile despre exponate şi informaţiile de bază sunt oferite în germană şi engleză.

Muzeul BMW, împreună cu uzina BMW şi BMW Welt, prezintă într-o manieră impresionantă experienţa mărcii din München, oferind perspective profunde asupra tradiţiei, prezentului şi viitorului mărcii BMW. Fondat în 1973 ca unul dintre primele muzee de marcă, a fost reproiectat şi extins în 2008.

Programul Muzeului BMW: de marţi până duminică, de la ora 10.00 la ora 18.00. Ultimele intrări la ora 17.30.

Tururile cu ghid pot fi rezervate prin serviciul de informaţii BMW Welt la +49 (0) 89 125 016 001. Biletele sunt disponibile prin magazinul online de bilete la https://ticket.bmw-welt.com/Exhibitions/Register.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.