Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

400 000 de euro

Proiectul pilot româno-olandez pentru restaurarea zonei umede Costuleni, în valoare de 400000 de euro a fost finalizat

În perioada 3-4 octombrie 2006, doamna Lucia Ana Varga Secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, participă la manifestările prilejuite de inaugurarea oficială a zonei umede Costuleni, situată în judeţul Iaşi. La acest eveniment sunt invitaţi ambasadorul Olandei la Bucureşti, reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale “Apele Române” – Direcţia Apelor Prut, ai autorităţilor locale şi numeroşi specialişti în domeniul gospodăririi apelor.

Proiectul derulat între 2003 şi 2006 de ANAR (Direcţia Apelor Prut), în colaborare cu Institutul de management al apelor interioare şi tratarea apelor uzate (RIZA), Hunze&Aa’s (comitet de bazin din Olanda) şi organizaţia nonguvernamentală “Het Drentse Landschap” din Olanda, a avut drept scop refacerea zonelor umede, specifice luncii, care existau înainte de intervenţia omului.

În cadrul proiectului au fost construite patru poldere la Costuleni, pentru atenuarea viiturilor de pe afluenţii Jijiei Vechi (Comarna şi Covasna) şi s-a întocmit un plan de management pentru zona protejată. Zona umedă astfel creată va deveni habitat natural pentru păsări, reptile şi amfibieni. De asemenea, proiectul oferă beneficii şi populaţiei care locuieşte în această zonă, apa râului constituind singura sursă pentru adăparea animalelor, putând fi folosită şi pentru irigaţiile pe scară mică. În acelaşi timp, în unele părţi ale zonei amenajate se va putea practica pescuitul necomercial, iar stuful va putea fi utilizat pentru activităţile meşteşugăreşti.

Doamna Secretar de stat Lucia Varga declară: “Mă bucură participarea la inaugurarea unui proiect de succes realizat împreună cu partenerii din Olanda. Refacerea zonelor umede specifice luncii, este un pas deosebit de important pentru a încerca să refacem zonele degradate de intervenţia omului.”

Bucuresti, 3.10.2006

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.