De la deschiderea oficială din 18 mai 1973, sediul central BMW Group a devenit un simbol incontestabil al istoriei arhitecturale şi o trăsătură caracteristică pentru panorama din München şi imaginea corporate a companiei. În primăvara 2013, la 40 de ani de al încheierea construcţiei, un juriu de specialişti a votat complexul de clădiri – realizat de arhitectul Prof. Karl Schwanzer – printre cele mai spectaculoase 15 sedii centrale de companie. Alături de turnul de birouri – supranumit "Cei patru cilindri" -, un singur alt sediu central de companie din Germania a ajuns pe lista întocmită de portalul EMPORIS pentru date de clădiri şi proiecte de construcţii.
Turnul BMW şi complexul muzeal din vecinătate au reprezentat punctul culminant al carierei de arhitect a lui Karl Schwanzer și au stabilit şi noi puncte de reper în domeniul arhitecturii moderne de birouri la începutul anilor ’70. Designul arhitectului vienez a combinat o faţadă impresionantă cu un concept de utilizare a spațiului interior inovator şi flexibil. În conformitate cu conceptul "construit pentru comunicare", cei „Patru cilindri" din München combină – într-o manieră unică – beneficiile pragmatice ale funcţiei administrative cu estetica arhitecturii.
Sediul central BMW şi complexul muzeal au primit statutul de clădire monument în 1999 şi de mulţi ani sunt considerate un reper al oraşului München. Prin BMW Welt, conceput în 2007 de renumitul arhitect Prof. Wolf D. Prix, BMW Group a oferit un nou exemplu de dezvoltare urbană pentru vizitatorii capitalei Bavariei pasionaţi de arhitectură, tehnologie, design şi inovaţie.
Conceptul clădiri avea să îl afirme pe a Karl Schwanzer ca un mare arhitect pe scena internațională. Celebra „Patru cilindri“ se remarca încă de la început printr-un concept inovativ de construcție, cu etajele suspendate de un pilon central. Forma inovativă cu secțiune de trifoi cu patru foi propunea un concept inovativ de folosire a spațiului și propunea birouri deschise, optimizate pentru linii de comunicare scurte. Aceeași Turn BMW este legat și locul de naștere al primului muzeu important dedicat mărcii, și acesta distingându-se printr-un design de avangardă.
Primul proiect important de implicare culturală este legat tot de Turnul BMW, cu seria de tablouri Roșu, Galben și Albastru, comandată celebrului pictor german Gerhard Richter. Aceste tablouri se regăsesc și acum în holul principal al clădirii.
Istoria clădirii vine și cu povestea oficială a logo-ului BMW amplasat în vârful clădirii. Dacă inițial Primăria Orașului nu a acordat acordul pentru instalarea acestuia, compania și-a asumat o amendă de 110 000 mărci germane pentru montarea lui, valorificând astfel la maxim prezența Parcului Olimpic din 1972 la numai câteva sute de metri depărtare.
În final, renovarea din 2004, păstrează fața exterioară, dar vine cu soluții noi de amenajare la interior și cu o nouă față pentru Muzeul BMW, una deosebit de spectaculoasă.
1. Istorie
De-a lungul anilor ’60, BMW a traversat o perioadă de expansiune fără precedent. Volumele în continuă creştere trebuiau susținute și spaţiu suplimentar pentru funcţiile administrative, precum şi facilităţi de producţie suplimentare. În timp ce partea de producţie a fost extinsă prin achiziţia Glas Automobilwerke din Dingolfing şi Landshut în 1966, la München se înregistra un deficit de spaţiu de birouri. Chiar dacă au fost adăugate clădirile de birouri deja existente la Uzina 1 din München/Milbertshofen şi a fost creat mai mult spaţiu în imediata vecinătate a fabricii, pur şi simplu nu era suficient pentru extinderea necesară. În consecinţă, numeroase departamente administrative au trebuit mutate în afara perimetrului uzinei. Clădirile de birouri din München şi din jurul metropolei au fost închiriate pentru personal, ceea ce însemna că aparatul administrativ era împrăştiat prin oraş. În cele din urmă, această situaţie a forţat compania să recunoască necesitatea unei clădiri de birouri dedicată în incinta uzinei, al cărei obiectiv este recentralizarea organizarea administrativă.
Caiet de sarcini şi competiţia de proiecte
Wilhelm Hermann Gieschen – director responsabil pentru producţie între 1961 şi 1971 – a prezentat primele planuri pentru noua clădire administrativă din Dostlerstrasse la şedinţa Consiliului Director din 14 iunie 1966. Prin urmare, Gieschen a fost iniţiatorul acestei construcţii şi din acel moment a devenit membrul Consiliului Director responsabil pentru toate măsurile legate de noua clădire.
Un teren pentru noua clădire administrativă a fost identificat la sud de uzina BMW. Avea o suprafaţă de 28.210 m² şi era situat pe Dostlerstrasse, în imediata vecinătate a intrării principale în uzina BMW. Terenul alocat pentru acest bloc nou de birouri era nedezvoltat la momentul planificării şi până în 1970 a fost utilizat ca parcare auto pentru angajaţii uzinei BMW.
Conducerea executivă BMW a lansat o competiţie pentru a alege un design pentru noul sediu central şi a invitat opt arhitecţi renumiţi pentru diferite proiecte similare. Caietul de sarcini, publicat în aprilie 1968, menţiona că noul complex de clădiri trebuie să includă – pe lângă blocul de birouri – un pavilion separat pentru un centru de calcul electronic şi o parcare auto supraetajată. Arhitectura centrului administrativ, a centrului de calcul şi a parcării urma să fie integrată cu cea de la periferia uzinei şi din afara ei – se crea şi o sinteză arhitecturală cu clădirile administrative 71 şi 80, deja existente.
Planificarea spaţială a noii clădiri de birouri trebuia să ţină cont şi de progresele tehnologice în administraţie şi producţie şi de schimbările continue pe care acestea le aduc în fluxul de lucru. Astfel, BMW căuta un design în care utilizarea spaţiului care putea fi reconfigurat ușor, pentru a putea fi adaptat la noi cerințe și în viitor. Suplimentar faţă de condiţiile stipulate funcționalitatea și organizarea noii clădiri BMW, conducerea executivă dorea ca proiectul trebuie să se remarce și pe plan arhitectural. Se punea accentul pe o faţadă generoasă şi impresionantă vizual. În plus, accesul la sediul central, care avea şi o gradină, trebuia să fie la fel de impunător. Juriul a fost unitar asupra viziunii că noul complex administrativ necesită dimensiuni şi un design care ar reflecta importanţa companiei, dar s-ar îmbina şi cu restul arhitecturii din perimetrul uzinei BMW. Aceasta consta din clădiri rezidenţiale, uzina BMW, principalele intersecţii de trafic şi viitorul parc olimpic pentru Jocurile din 1972.
După prezentarea proiectelor la 10 octombrie 1968, lista scurtă cu doi competitori a cuprins un concept mai degrabă convenţional – "o clădire cu şapte etaje, cu elemente prefabricate" -, propus de Aktiengesellschaft für Industrieplanung (Societate pe Acţiuni pentru Planificare Industrială), şi unul futurist înalt de aproape 100 de metri – "structură suspendată" -, cu patru elemente principale cilindrice, creat de arhitectul vienez Prof. Karl Schwanzer. În viziunea juriului, ambele proiecte aveau puncte forte şi dezavantaje, dar directorul de vânzări BMW, Paul Hahnemann, a considerat că designul îndrăzneţ al lui Karl Schwanzer are potenţialul de a deveni un reper arhitectural pentru BMW şi pentru München, militând intern pentru punerea sa în aplicare. Pentru a convinge Consiliul Director BMW, Consiliul de Administraţie şi principalii acţionari de meritele designului lui Schwanzer, Hahnemann a realizat un model funcţional al unui etaj integral, de forma frunzei de trifoi, la scară 1:1, în studiourile cinematografice Bavaria. Efortul său a fost recompensat în decembrie 1968, când conducerea BMW l-a mandatat pe arhitectul vienez Prof. Karl Schwanzer să construiască noul sediu central al concernului.
Turnul BMW: arhitectură şi design
Schiţele de design ale lui Karl Schwanzer pentru sediul central BMW au dezvăluit influenţa profesorului său, faimosul arhitect brazilian Oscar Niemeyer carea fost responsabil, printre altele, în anii ’50 pentru planificarea urbană a orașului Brasília, noua capitală a Braziliei. Amplasamentul Turnului BMW a beneficiat de peisagistica arhitecturală a lui Niemeyer şi a arătat cât a împrumutat Schwanzer din conceptul arhitectural al mentorului său – elementul sculptural al Turnului BMW şi corpul special al muzeului nu ar fi fost posibile fără influența lui Niemeyer.
În secţiune transversală, turnul avea forma unei frunze de trifoi şi reprezentat punctul central al ansamblului de clădiri noi. Înălţimea de 99,5 metri era cea maxim permisă de legile de planificare urbană din München în 1968. Această restricţie se baza pe înălţimea turnului Frauenkirche din capitala Bavariei, care măsura 98,6 m. Astfel, înălţimea unei clădiri nu putea depăşi 100 m. Cele 22 de etaje erau formate din 18 etaje pentru birouri, inclusiv două pentru Consiliul Director, patru niveluri tehnice, parter şi subsol.
În loc să se bazeze pe fundaţii, cei patru cilindri ai Turnului BMW au fost concepuţi să fie suspendaţi de o construcţie în formă de cruce, cu grinzi de oţel , dispusă pe acoperiş. În întreaga lume sunt doar câteva exemple de asemenea "clădiri suspendate" şi nici una dintre construcţii nu avea înălţimea designului lui Schwanzer pentru BMW. În termeni de construcţie, aceasta însemna că primele au fost finisate etajele superioare ale clădirii de aproape 100 metri care au fost ulterior ridicare pentru a construi etajele de jos, spre deosebire de manieră convenţională de construcție, de la bază spre vârf. Cele patru elemente cilindrice ale fiecărui etaj erau construite iniţial la sol, după care erau ridicate hidraulic şi completate în numeroase segmente. Fiecare cilindru de 19 etaje – inclusiv un nivel tehnic (care furniza segmentarea vizuală) – a fost suspendat de patru "braţe-macara" uriaşe, dispuse în cruce pe acoperișul clădirii susținute de un turn realizat din beton armat dispus pe fundaţii foarte solide. Forţele uriaşe de extensie şi compresie au fost absorbite de grinzile din beton armat aflate la mezaninul treimii superioare a clădirii şi de conexiunile verticale şi de coloanele de compresie de pe faţada exterioară. Această abordare de design şi construcţie a oferit Turnului BMW o siluetă zveltă şi distinctivă, în ciuda înălţimii impresionante şi masei suspendate de 16.800 de tone.
Mai mult, în termeni de planificare urbană, turnul în formă de trifoi era în strânsă legătură cu designul împrejurimilor şi în acelaşi timp s-a dovedit o modalitate foarte eficientă de promovare a companiei. Prin forma unică, turnul lui Schwanzer a devenit un reper memorabil şi un important element de identitate BMW.
Dar clădirea nu a însemnat doar aspectul exteriorului spectaculos: ca design interior, Schwanzer a acordat prioritate mare problemei ergonomiei. Ceea ce iniţial a fost privit de către directori ca fiind prea futurist, prea departe de aplicarea în practică şi prea experimental, a fost în cele din urmă considerat soluţia cea mai bună: un plan circular pentru fiecare nivel, creat de cele patru coloane individuale suspendate ale turnului. Aceste patru segmente circulare formează designul frunzei de trifoi a planului exterior al clădirii administrative. Arhitectul a ales această formă a clădirii bazându-se exclusiv pe funcţionalitatea planului circular al etajului pentru abordarea organizaţională modernă a activităţii de birou. Pentru Karl Schwanzer unul din factorii determinanţi a fost optimizarea fluxului comunicaţional în cadrul echipei. În această viziune, planul etajului "trifoi" a rezultat în caracteristicile următoare pentru designul birourilor moderne: trasee scurte pentru optimizarea liniilor de comunicare şi organizarea a birourilor între departamente individuale, flexibilitate maximă în configurarea spaţiului disponibil. Chiar şi în prezent, cele patru segmente circulare ale fiecărui etaj sunt folosite în principal ca birouri "open space". În centrul fiecărui etaj se află două coridoare intersectate, care fac legătura între birourile echipelor individuale. Această arhitectură favorizează cooperarea prin linii scurte de comunicare. Iar această abordare de planificare a birourilor în turn reflectă principiul BMW al unei structuri ierarhice plane. Virtual, fiecare membru al departamentului, de la stagiari la şeful de departament, se află în biroul echipei – birourile individuale sunt puţine şi departe unele de altele.
Procesul de construcţie
Perioada de construcţie a noului sediu central BMW Group şi a zonei adiacente a fost stabilită pentru 26 de luni. Întrucât 70% din zonă era afectată de activitatea de construcţie, operaţiunea a trebuit efectuată în etape. Lucrările de excavaţie pe terenul fostei parcări pentru uzina BMW au început la 16 iulie 1970. Ceremonia oficială de inaugurare a construcțiilor a urmat la 28 iulie 1970. La două luni şi jumătate de la începerea proiectului, fundaţia turnului şi cele două etaje de deasupra subsolului erau realizate. După patru luni de al demararea construcţiei, a fost ridicat elementul central al turnului la la înălţimea totală de aproape 100 de metri prin procesului de turnare Simcrete. A urmat crucea uriaşă de susţinere a sarcinii din vârful turnului. Chiar şi atunci când această operaţiune era în derulare, cele şapte etaje din vârful clădirii şi etajul tehnic adiacent erau pregătite la bază. Ulterior, aceste etaje au fost suspendate de crucea de susţinere prin utilizarea unor cabluri pretensionate de oţel şi ridicare cu o presă hidraulică într-un ritm de patru metri pe săptămână. În spaţiul eliberat sub aceste etaje acum suspendate, un nou etaj putea fi pregătit în fiecare săptămână şi ataşat la cele deja completate în vârf – în acelaşi timp se realiza şi activitatea de montare a geamurilor şi a faţadei. În acest mod, cele patru segmente cilindrice ale clădirii creşteau uniform de la sol, în acelaşi ritm.
Deja închise, etajele terminate erau pregătite pentru ca activitatea să înceapă în interior. Au fost montate instalaţiile, au urmat podeaua, pereţii şi tapiţeria plafonului într-un ritm planificat anterior cu minuţiozitate, nestingherit de activitatea de construcţie a scheletului de la parter. Datorită prefabricatelor, arhitectura turnului s-a realizat cu viteză mare – ca abordare de construcţie a fost elegantă, eficientă şi rapidă. După 16 luni, operaţiunile de ridicare a segmentelor etajelor au fost finalizate. Structura turnului administrativ, faţada şi geamurile erau terminate, iar activitatea la interior era de mult începută.
Ceremonia de încheiere a construcţiei a avut loc la 7 decembrie 1971. În iulie 1972, la numai doi ani de la demararea programului de construcţie, profilul exterior al întregului complex de clădiri, suprafaţa exterioară şi peisagistica erau terminate. Când München a găzduit Jocurile Olimpice de vară în 1972, Turnul BMW era finalizat şi a putut fi văzut în toată splendoarea sa pentru prima dată. Încheierea perioadei contractuale de construcţie a fost la 30 septembrie 1972. Totuşi, înainte să înceapă mutarea în clădire la 22 ianuarie 1973, activităţi suplimentare au fost efectuate şi a trebuit încheiat designul interior. O zi a porţilor deschise a fost organizată la mijlocul lunii decembrie 1972 pentru a permite angajaţilor să vadă care le va fi viitorul loc de muncă. Ceremonia oficială de inaugurare a noului complex de clădiri, cu un cost total de 109 milioane de mărci, a avut loc la 18 mai 1973.
Cum şi-a făcut loc logo-ul pe acoperişul turnului
Conceptul lui Schwanzer a propus instalarea emblemelor corporate pe crucea de susţinere a sarcinilor de pe acoperişul turnului. Şi totuşi, autoritatea de urbanism din München a considerat că impactul vizual asupra zonei ar fi prea mare. Efectiv, urbaniştii au spus că sunt împotriva instalării logo-ului companiei – s-a iscat un litigiu juridic. În ciuda acestui fapt, pentru a marca începerea Jocurilor Olimpice, Eberhard von Kuenheim – preşedintele Consiliului Director la acea vreme – a decis tipărirea emblemelor BMW pe pânze şi arborarea lor la o înălţime de aproape 100 m pe faţadele de est, respectiv de vest a suprastructurii acoperişului în "scop experimental". Montarea logo-ului pe latura de vest a fost foarte importantă din motive de promovare, pentru că emblema era vizibilă de pe Stadionul Olimpic – intenţia a fost de a atrage atenţia spectatorilor Jocurilor Olimpice. Prin afişarea logo-ului companiei contrat regulilor oraşului, BMW a primit o amendă de peste 110.000 de mărci. Dar, după negocieri îndelungi cu autorităţile locale, Consiliul Director a primit permisiunea, în toamna anului 1973, de a afişa în permanenţă logo-urile BMW pe cele patru laturi ale suprastructurii.
Turnul BMW: renovare şi modernizare 2004-2006
După peste 30 de ani de funcţionare, la trecerea în noul mileniu a devenit clar că BMW Tower avea nevoie de renovare şi modernizare. Contractul a fost câştigat lui Peter P. Schweger – arhitect originar din Hamburg -, iar activitatea la aspectele structurale şi tehnice ale clădirii a început în 2004. Totuşi, aspectul exterior al clădirii a rămas neschimbat de-a lungul renovării: curăţarea tuturor elementelor faţadei, noua izolaţie şi izolare fonică, precum şi înlocuirea celor 2.304 geamuri erau remarcate doar la o inspecţie atentă. Construcţia colosală de susţinere a sarcinii, aflată pe acoperiş, a fost închisă într-o carcasă bine ventilată pentru a preveni pătrunderea umidităţii. Iar acoperişul a fost sigilat cu panouri sudate din oţel inoxidabil. O atenţie sporită a fost acordată sistemului de protecţie în caz de incendiu, care foloseşte ventilaţia sub presiune a scărilor cu supape situate la intrări şi include un lift special pentru caz de incendiu.
Mai mult, au fost îmbunătăţite şi condiţiile de lucru ale celor din turn. Sistemul de ventilaţi a aerului a fost completat de un sistem de control al deschiderii geamurilor. Lumina naturală la locul de muncă a fost îmbunătăţită datorită unui sistem de voleţi şi este susţinută prin utilizarea unor corpuri de iluminat circulare controlate de lumina naturală. După eliminarea cantinei din clădirea adiacentă aripii de vest, s-a construit altă facilitate în clădirea vecină din est, care are o cantină mai mare, cu un design contemporan. Întregul sistem de lifturi ai "Celor patru cilindri" a fost şi el supus renovării. În locul celor opt maşini originale din cele opt puţuri de lift, acum sunt câte două cabine – una deasupra celeilalte – în patru puţuri, câte un lift în alte două puţuri şi un lift pentru caz de incendiu.
BMW „4 Cilindri“ în prezent
După 30 de ani de funcţionare, clădirea a trebuit adaptată la cerinţele tehnice şi arhitecturale în schimbare ale unei companii globale. În prezent, "Cei patru cilindri" sunt aproape neschimbaţi în ceea ce priveşte aspectul exterior, iar interiorul rămâne la fel de spectaculos şi futurist ca şi acum 40 de ani. Activitatea de renovare a menţinut caracterul său de clădire cu design inovator, de avangardă, şi a dezvoltat şi îmbunătăţit principiul de bază al transparenţei, care a fost unul din obiectivele inițiale. Datorită şi dezvoltării sistemului de gestiune a energiei şi resurselor, revizia a permis reducerea costurilor de operare cu 50%. În 2013, Turnul BMW oferă un mediu de lucru unic pentru 1.500 de angajaţi ai BMW Group.
Filosofia arhitecturală BMW: "Construit pentru comunicare"
Prin designul exterior şi interior inovator al "Celor patru cilindri", Prof. Karl Schwanzer a pus bazele unei filosofii arhitecturale la BMW, care a început la finalul anilor ’60 şi este valabilă şi în prezent. În conformitate cu principiul "construit pentru comunicare", această filosofie influenţa fluxul activităţii interne şi contribuia la redarea imaginii publice a companiei.
De atunci, arhitectura remarcabilă cu un grad înalt de funcţionalitate a fost o caracteristică a companiei. Centrul de Cercetare şi Inovaţie (FIZ), construit între 1984 şi 1990, este o fabrică spaţioasă de idei, ale cărei segmente interconectate au fost concepute special pentru a pune în practică principiul călăuzitor al activităţii bazată pe echipă şi comunicare. Toate unităţile specializate ce sunt implicate în dezvoltarea şi pre-producţia automobilelor au sediul aici. Dezvoltat de HENN Architekten din München, construcţia proiectului a fost integrată în procesele de producţie a maşinilor. Şi aici, comunicarea între angajaţii şi echipele implicate în diferite proiecte a fost o prioritate.
Zaha Hadid Architects din Londra a creat clădirea centrală a uzinei BMW din Leipzig, care a fost inaugurată în 2005. Structura prezintă un concept spaţial deschis unic, creat pentru a susţine comunicarea şi interacţiunea umană. Prin utilizarea celor mai scurte trasee posibile sunt conectate principalele zone de producţie. În 2005, designul a primit Premiul German pentru Arhitectură.
Arhitectura spectaculoasă a BMW Welt – şi ea recompensată cu premii importante -, creată de echipa vieneză de arhitecţi Coop Himmelb(l)au şi deschisă în 2007, este cea mai populară atracţie turistică a Bavariei şi atrage anual milioane de vizitatori. Ca "vitrină" a mărcii, BMW Welt surprinde vizitatorii atât în interior, cât şi la exterior prin estetica şi funcţionalitatea neconvenţionale ale designului.
2. Muzeul BMW.
Primul spaţiu tip muzeu pentru produsele BMW clasice a fost dezvoltat la uzina BMW din München la jumătatea anilor ’20, unde, cu începere din 1925, compania şi-a expus creaţiile într-o cameră special amenajată în perimetrul fabricii. Chiar dacă accentul era pus pe exponatele de epocă, ocazional erau prezentate şi produse actuale. În 1966, pentru a marca a 50-a aniversare a companiei, acest pavilion expoziţional original a fost supus unei reorganizări de amploare. Muzeul extins din uzina BMW a fost deschis oficial la 20 ianuarie 1967. În premieră, muzeul a fost promovat publicului larg şi porţile sale erau deschise oricărui vizitator interesat de istoria BMW. Cu toate acestea, disponibilitatea spaţiului şi numărul de exponate istorice au rămas la un nivel modest, iar amplasarea muzeului în cadrul uzinei a descurajat mulţi din potenţialii vizitatori.
Abia la începutul anilor ’70, odată cu construcţia noului sediu general al BMW Group, muzeul a atras atenţia unui public mai larg prin arhitectura independentă şi reprezentativă din afara perimetrului fabricii. Chiar dacă juriul pentru competiţia de arhitectură din 1968 nu a specificat designul unui muzeu auto, arhitectul vienez Prof. Karl Schwanzer a inclus în proiectul său şi o clădire externă şi independentă pentru expunerea automobilelor, care avea tot un plan circular al secţiunii. În viziunea juriului, propunerea construirii unui Muzeu BMW la intersecţia dintre Petuelring şi Lerchenauer Strasse în designul lui Schwanzer a fost o idee inspirată, din moment ce forma – bazată tot pe segmente circulare – se potrivea cu ansamblul general de clădiri. "Museum Bowl" era în perfectă armonie cu alte structuri cilindrice sau circulare din imediata vecinătate – printre care turnul televiziunii, numeroase gazometre şi un sens giratoriu. Aşa că, la întrunirea Consiliului de Administraţie de la Bad Homburg, la 2 decembrie 1968, Schwanzer a fost mandatat să construiască Turnul BMW, dar şi să integreze retroactiv în contractul de construcţie conceptul său pentru un muzeu independent.
Muzeul BMW şi Jocurile Olimpice de vară
Activitatea la Muzeul BMW a început în primăvara anului 1971, la nouă luni după demararea construcţiei la clădirea de birouri. Amplasat în imediata vecinătate a Stadionului Olimpic – cu structura transparentă şi aerisită a acoperişului -, Muzeul BMW a fost gândit ca "nava-amiral" de atragere a spectatorilor către marca BMW pe durata Jocurilor Olimpice. Vara anului 1972 a fost o ocazie pentru Republica Federală Germania de a fi apreciată de mapamond – iar Muzeul BMW a fost un element al acestei perspective internaţionale noi. Chiar dacă forma sa argintie şi strălucitoare era asociată cu un exterior compact şi închis, interiorul a fost gândit să fie unul primitor pentru public. Structura Muzeului BMW a fost finalizată în acelaşi timp cu Stadionul Olimpic din München, la timp pentru începerea Jocurilor Olimpice de vară din 1972.
Muzeul BMW: arhitectură şi design
Alături de turn, muzeul cu forma unei cupe a fost al doilea punct de atracţie arhitecturală în complexul de clădiri conceput pentru BMW de Prof. Karl Schwanzer. Arhitectul a dezvoltat un cadru interior din coloane circulare, rampe pentru umplerea spaţiului şi platforme aparent suspendate în aer. Învelişul exterior din beton relativ subţire era inspirat din principiul auto al caroseriei autoportante. Acoperişul măsura 40 de metri în diametru. Pe de altă parte, structura interioară se sprijinea pe şase coloane solide, de diferite înălţimi, ridicate în spaţiul creat de cupă.
Clădirea muzeului i-a permis lui Schwanzer să integreze "habitatul natural" al automobilului – şosele, poduri, parcări – într-un spaţiu relativ limitat. Conceptul de bază a fost aducerea mediului rutier în spaţiul expoziţional transformat; sub nici o formă el nu a dorit să creeze pentru BMW un muzeu static şi convenţional sub forma unui depozit de exponate.
În acelaşi timp, în combinaţie cu centrul de educaţie situat în clădirea mică adiacentă, muzeul a devenit principala preocupare a programului BMW de relaţii publice. Forma de cupă a clădirii – pare impenetrabilă din exterior – a fost suficientă pentru a suscita interes. Doar piedestalul de sticlă de la intrare permite vizualizarea ocazională a interiorului. Muzeul avea rolul de a forma legătura între uzină, produs şi public, iar prin evenimente special organizate a devenit o instituţie permanentă în viaţa culturală a oraşului München.
Odată intrat în muzeu, vizitatorul urma un traseu din vârf spre bază. Înainte de a ajunge pe platforma cea mai înaltă, pe scară rulantă galbenă şi neobişnuit de lungă, vizitatorului putea vedea în urcare segmente ale expoziției. Imaginile proiectate pe pereţii interiori ai cupei contribuiau la crearea unei iluzii iniţiale de mişcare. Apoi, o rampă în spirală ducea vizitatorul de pe o platformă pe alta, maşini de epocă, motociclete, maşini de curse şi motoare, toate reprezentative pentru diferite game de produse care formează patrimoniul BMW. Exponate mai detaliate din punct de vedere tehnic erau prezentate în containere sferice de plexiglas, aparent plutitoare – concept inovator la acea vreme. Textele însoţitoare explicau importanţa istorică şi detaliile tehnice. Maşinile şi motocicletele nu erau expuse doar pe cele cinci platforme circulare, ci erau fixate şi pe pereţi, în unghiuri dinamice care sugerau abordarea unor viraje în viteză. Geamurile înguste aveau fante în partea inferioară a peretelui exterior pentru a crea o legătură cu lumea exterioară.
Schema coloristică a muzeului – cu argintiu, alb şi albastru închis – are rolul de a transmite eleganţă şi calitate, dar reprezintă subtil şi culorile logo-ului BMW, care apare ca element grafic cu diametrul de 40 de metri pe acoperişul muzeului – vizibil doar de sus.
Muzeul BMW: concept expoziţional
La momentul deschiderii oficiale în 1973, Muzeul BMW avea un design unic. Combina arhitectura remarcabilă cu un concept complet nou de transmitere a informațiilor, ceea ce făcea ca Muzeul BMW să devină un model pentru nenumărate alte muzee din lumea întreagă. De la deschidere, Muzeul BMW a fost privit ca un loc care reflectă istoria mărcii BMW, dar şi un spaţiu care plasează trecutul în contextul prezentului şi al viitorului. Când a fost inaugurat în 1973, obiectivul Muzeului BMW nu a fost acela de a impresiona vizitatorii cu colecţii ample de exponate istorice, ci mai degrabă de a-i încânta printr-o confruntare pe viu cu teme legate de mobilitate, comunicare şi schimbări structurale în societate.
Renovarea şi extinderea Muzeului BMW
Pe lângă renovarea clădirii administrative adiacente pe Petuelring, sistemele tehnice şi conceptul Muzeului BMW au fost supuse unei reorganizări generale al începutul noului mileniu. Mutarea cantinei turnului şi sălilor de evenimente ale aripii de vest au oferit şansa unei extinderi generoase a Muzeului BMW care devenise înghesuit. Din 2002, Atelier Brückner (societate din Stuttgart specializată în arhitectură şi design expoziţional) şi agenţia berlineză de media ART & COM au colaborat cu departamentele specializate de la BMW pentru a crea un nou concept expoziţional care să reflecte şi să dezvolte principiile originale ale muzeului.
Parterul Muzeului BMW a fost mărit de cinci ori, la 5.000 m2, prin adăugarea clădirii mici din vecinătate. Această structură, două treimi este la subsol, a fost golită complet, iar interiorul a fost transformat în şapte "case" parţial transparente, dispuse pe trei niveluri, conectate de o serie de „poduri”, „drumuri” şi „pieţe”. Fiecare casă este dedicată unui aspect important din istoria BMW, cu o „piaţă” centrală mare disponibilă pentru organizarea evenimentelor. Clădirea adiacentă găzduieşte acum expoziţia permanentă a Muzeului BMW, în diferite camere şi săli cu o suprafaţă de 4.000 metri pătrați, în timp ce spațiul inițial este dedicat acum expoziţiilor temporare pe teme specifice.
Şi după redeschiderea din 21 iunie 2008, fascinaţia mărcii BMW rămâne pilonul central al conceptului muzeului. Totodată, noul muzeu se poziţionează ca reflectare autentică a mărcii, transmiţând vizitatorilor – printr-o varietate de abordări – spiritul său inovator, puterea şi dinamismul. O atenţie deosebită a fost acordată noilor tehnici de prezentare, care pun lumina reflectoarelor pe 130 de exponate originale, evidenţiind totodată şi noua arhitectură a clădirii. Un traseu central al muzeului, sub forma unei şosele, stabileşte un cadru urban, conduce vizitatorii într-o călătorie tematică prin timp şi spaţiu, dar oferă şi o gamă vastă de expuneri, prezentări tematice şi aspecte individuale ale mărcii BMW.
Cu peste 500.000 de vizitatori pe an, noul Muzeu BMW este al doilea cel mai vizitat muzeu din oraşul cultural München – şi unul dintre cele mai populare muzee din Germania.
3. Date & cifre.
Cronologie
14 iunie 1966 – Prezentarea planurilor de construcţie a noii clădiri administrative în şedinţa Consiliului Director
14 mai 1968 – noiembrie 1968 – Caiet de sarcini şi competiţie
decembrie 1968 – Contract câştigat de Prof. Karl Schwanzer
decembrie 1968 – iulie 1970 – Adaptarea designului şi planificare detaliată
16 iulie 1970 – Punerea pietrei de temelie şi începerea lucrărilor de excavare în Dostlerstrasse
28 iulie 1970 – Ceremonia oficială de începere a construcțiilor
aprilie 1971 – Începerea construcţiei muzeului
7 decembrie 1971 – Ceremonia de încheiere
iulie 1972 – Încheierea scheletului clădirii şi a zonelor parcului
august 1972 – Pentru Jocurile Olimpice: mashuri cu logo-urile apar pe faţadele de est şi vest
30 septembrie 1972 – Finalul perioadei contractuale de construcţie
octombrie 1972 – ianuarie 1973 – Designul interior
decembrie 1972 – Ziua porţilor deschise pentru angajaţi
22 ianuarie 1973 – Începerea mutării în clădire
18 mai 1973 – Ceremonia oficială de deschidere pentru Turn şi Muzeu
Noiembrie 1973 – Montarea logo-ului companiei
din 29 octombrie 1999 – Turnul primeşte statut de clădire monument
aprilie 2004 – Începerea lucrărilor de renovare la Muzeul şi Turnul BMW
august 2006 – Reocuparea Turnului după renovare
21 iunie 2008 – Deschiderea noului Muzeu BMW după perioada de renovare şi extindere
aprilie 2013 – Sediul central BMW a fost votat unul din cele mai impresionante sedii centrale de companie din lume
Date & cifre.
Turnul BMW
Construcţie (finalizare exterior): 1970 – 1972
Ceremonia de completare: 7 decembrie 1971
Deschidere oficială: 18 mai 1973
Arhitect: Prof. Karl Schwanzer
Arhitect pentru renovare: Peter P. Schweger
Cost: aprox. 100 milioane de mărci
Înălţime: 99,5 m = înălţimea aproximativă a Frauenkirche din München
Etaje: 22 (18 etaje de birouri în Turn)
Elemente de sticlă pe faţada din aluminiu: 2304
Masă (Turn): 16 800 t
Suprafaţă construită: 14 730 m²
Suprafaţă utilă: aprox. 53 000 m²
Locuri de muncă: aprox. 1.500
Muzeul BMW
Construcţie (finalizare exterior): 1971/1972
Deschidere: 18 May 1973
Arhitect: Prof. Karl Schwanzer
Arhitect pentru renovare: Atelier Brückner
Designul extinderii muzeului: ART & COM
Diametrul Museum Bowl: 40 m
Suprafaţa Museum Bowl: 1 000 m²
Suprafaţa clădirii inferioare: 4 000 m²
Spaţiu expoziţional total: 5 000 m²
Suprafaţă netă totală: 10 000 m²
Suprafaţă brută: 12 200 m²
Număr de etaje: 3 în zona expoziţională permanentă, 5 în Museum Bowl
Număr total de camere: 25
Lungimea unui tur: aprox. 1 km
Număr de exponate: aprox. 130
Număr de vizitatori anual: peste 500.000
"Cel mai mare turn tetracilindric din lume – un reper pentru oraşul München alături de Parcul Olimpic. Compact ergonomic în interior şi cu contururi clare la exterior, este un experiment îndrăzneţ ca realizare şi un reper în istoria arhitecturii. BMW a creat spaţiu pentru afacerea sa în expansiune, cu un centru administrativ al Noii Clase." (memo intern, 1973)
