HBO Romania
Duminica, 30 martie, de la ora 20.00
În data de 30 martie, de la ora 20:00, HBO are deosebita onoare să vă prezinte, în premieră absolută pe micul ecran, primul Palme d’Or românesc de lung-metraj, 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, în regia lui Cristian Mungiu. Filmul va fi precedat în grila de programe a canalului HBO de primul lung-metraj al regizorului, Occident (2002), difuzat vineri, 28 martie, o aventură tragi-comică prin „meandrele tranziţiei” a românilor atraşi de magia occidentului şi de omnibusul Lost and Found/Obiecte pierdute (2005), în care şase dintre cei mai în vogă regizori europeni (printre care, desigur, Cristian Mungiu, cu segmentul Curcanii nu zboară) au pus cadru peste cadru şi-au creat şase felii moderne de viaţă est-europeană. Urmeză, aşadar, un final de lună 100% românesc.
Vizionare plăcută!
Despre film
Filmul cronichează 24 de ore de coşmar din viaţa unei studente care, din dorinţa de a face bine unei colege, are de înfruntat ineptitudinea, răutatea, brutalitatea şi dezumanizarea semenilor ei – deşi sunt exponenţi ai sistemului comunist, toţi cei ce-o agresează/abuzează fizic şi psihic pe Otilia sunt mai întâi de toate oameni cu liber arbitru ce nu-şi pot justifica mârşăvia prin scuze comode de genul „aşa era pe atunci”; alţii au preferat să moară cu demnitatea intactă.
Unul dintre marile atuuri ale peliculei îl reprezintă interpretarea echilibrat-impecabilă a întregii distribuţii, de la Anamaria Marinca, ce nu poate fi altfel decât cutremurător de naturală, la Laura Vasiliu (o Găbiţa deopotrivă victimă neajutorată şi manipulatoare neruşinată) şi până la, mai ales, Vlad Ivanov (un domn Bebe grijuliu şi binevoitor dar, dacă se cere, şi mizerabil şantajist şi violator).
Filmat din mână şi jucat degajat, 432 respectă cu sfinţenie stilului filmic „de artă” independent, dar o face cu un elegant şi inteligent aplicat twist. În consecinţă, atât filmarea fără şina aferentă cât şi montajul mai puţin conformist şi încadraturile cel mai adesea „nefireşti” (scene statice cu comeseni ce nu intră cu toţii în cadru sau, invers, pendulări atot-cuprinzătoare ale camerei între două personaje ce şi-au început dialogul înainte ca reflectorul să le descopere) sunt pe deplin justificate, susţinând la nivel tehnic un subiect crâncen (avortul ilegal într-o Românie scufundată totalmente în cenuşiu), spus în cuvinte puţine dar poignante de un scenarist ce pare a cunoaşte teribil de bine femeia română optzecistă (şi, în consecinţă, o admiră plin de respect, după cum merită) şi dominat de incertitudini, teamă şi nefericire.
Fişa tehnică
Regia şi scenariul: Cristian Mungiu
Imagine: Oleg Mutu
Montaj: Dana Bunescu
Scenografie: Mihael Poenaru
Costume: Dana Istrate
Producători: Cristian Mungiu & Oleg Mutu
Distribuţia: Anamaria Marinca, Laura Vasiliu, Vlad Ivanov, Alexandru Potocean, Ion Sapdaru, Adi Carauleanu, Teodor Corban, Luminiţa Gheorghiu, Mădălina Ghiţescu.
Premii interne şi internaţionale
· Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, 2007 – Palme d’Or şi premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film
· Festivalul Internaţional de Film de la Palm Springs, 2007 – premiul FIPRESCI pentru cea mai bună actriţă, Anamaria Marinca şi Laura Vasiliu
· Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian, 2007 – premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film sal anului
· Hollywood Film Festival, 2007 – premiul Hollywood World
· Festivalul Internaţional de Film de la Stockholm, 2007 – premiul pentru cea mai bună actriţă, Anamaria Marinca şi Calul de Bronz pentru lung-metraj
· Festivalul Internaţional de Film Transilvania, 2007 – premiul pentru cel mai bun lungmetraj românesc, premiul pentru tânără speranţă (Anamaria Marinca) şi premiul special TIFF 2007
· Academia Europeană de Film – Premiul pentru cel mai bun film şi pentru cel mai bun regizor european al anului
· GOPO 2008 – premiul pentru cel mai bun film de lung-metraj, cea mai bună regie, cea mai bună actriţă în rol principal (Anamaria Marinca), cmai bun actor într-un rol secundar (Vlad Ivanov), cea mai bună actriţă într-un rol secundar (Laura Vasiliu), cea mai bună imagine, cel mai bun sunet, cea mai bună scenografie, premiul pentru tânără speranţă (Laura Vasiliu) şi premiul publicului (pentru filmul cu cel mai mare succes la box office în 2007)
· Asociaţia Criticilor de Film din Chicago – Premiul pentru cel mai bun film străin
· Asociaţia Criticilor de Film din Los Angeles – Premiul pentru cel mai bun film străin
· şi pentru cel mai bun rol secundar masculin, Vlad Ivanov
· Asociaţia Naţională a Criticilor de Film Americani – Premiul pentru cel mai bun film străin din Los Angeles
· Asociaţia Criticilor de Film din Toronto – premiul pentru cel mai bun film străin al anului
· Cercul Criticilor de Film din Vancouver – premiul pentru cel mai bun film străin al anului
Presa internaţională despre 432
“Încordat, cinetic, inteligent şi real – ca şi cum Paul Greengrass ar fi refăcut Vera Drake”. Empire.
„Dincolo de învelişul social, 4 luni frapează ca studiu de caracter. E scandalos faptul că această peliculă excepţională nu s-a calificat pe shortlist-ul pentru Oscarul de film străin. De fapt, urletele de protest ar putea ajuta filmul, care merită toată publicitatea bună de care poate avea parte” Glenn Kenny, Premiere.
„La cel de-al doilea film al său, obsedantul 432, Mungiu a creat o piatră de hotar, un film fenomen care e, simultan, personal şi politic, emoţional şi intelectual, frescă locală şi obiect de cult internaţional.” Kevin Maher, The Times.
„Dacă vă spun că filmul pulverizator şi lipsit de compromisuri al lui Mungiu e o capodoperă, va trebui să mă credeţi pe cuvânt şi să vă duceţi să-l vedeţi.” James Christopher, acelaşi The Times.
„Acestă peliculă economic făcută, excelent jucată şi tensionat calibrată e una dintre acele rare opere care ne amintesc că cinema-ul încă mai contează ca instrument de măsurare a semnelor vitale ale umanităţii.” Jonathan Romney, The Independent on Sunday.
„În ferocele, nesentimentalul, sclipitorul 432, camera nu urmăreşte acţiunea, ci exprimă însăşi conştiinţa.” Manohla Dargis în New York Times.
„Ca şi Moartea dl. Lăzărescu, explorează efectele coliziunii dintre social şi personal asupra corpului uman şi felurile incalculabile, triviale şi monumentale în care trupurile noastre sunt situate în lume şi ca obiecte şi ca subiecte. De fapt, ceea ce Mungiu a făcut nu e un film despre avort, ci un studiu al unui sistem prea obosit ca să mai mânuiască dragostea şi moartea”. Antony Lane, New Yorker.
„Îl urmăreşti într-o stare de oroare crescândă. Acest extraordinar film e o lungă premoniţie a unui dezastru. 432 e acum cunoscut şi sub numele de «drama românească care n-a fost nominalizată la premiul Oscar pentru film străin din acest an». J Hoberman, Village Voice.
„Fenomenalul film românesc îşi dezvăluie secretele încet, ca o dramă realistă foarte meşteşugit împachetată într-un thriller. Deşi în centru e înspăimântătorul avort, acesta nu e o metaforă, ci o sordid de viscerală tranzacţie condusă pe o alee lăturalnică. O condamnare devastatoare a contextului sociopolitic.” Ella Taylor, LA Times
„Ce-ai fi făcut? Te-ai fi ascuns speriat ca Gabiţa? Te-ai fi transformat în ceva mai sinistru decât sistemul care te-a hrănit, ca Bebe? Sau ţi-ai regăsit cele mai disperate energii ca Otilia şi ai fi fost brav? Oare putem să ne-o imaginam, doi ani mai târziu, laolaltă cu mii de alţii în fruntea comitetului central, dând jos un tiran? Cu siguranţa că da!” Anthony Lane, New Yorker
„Nimic bun nu se întâmplă aici. Şi, totuşi, nici un iubitor de măreţie în cinema nu-şi va putea lua ochii de pe ecran atunci când e în sală la unul dintre cele mai bune filme ale lui 2007. Mizeria e peste tot în această capodoperă, dar şi triumful artistic.” Lisa Schwarzbaum, EW.
„Cât de remarcabil că un film care tratează asemenea subiecte grele o face cu o asemenea integritate şi reuşeşte să rămână atât de sensibil, atât de mişcător, atât de uman!” Chris Wisniewsk, Indiewire.
„Mungiu a creat o capodoperă de disperare intimistă cu o succesiune de scene grozav create şi controlate. Pe figura lui Marinca e fie o devastare spirituală, fie o incinerare. Din această dezolare şi mânie a venit revolta care a schimbat România şi lumea.” Peter Bradshaw, The Guardian.
Mini biografie Cristian Mungiu
Născut la 27 aprilie 1968 la Iaşi, Cristian Mungiu a studiat literatura engleză şi americană la Universitatea Iaşi şi s-a reorientat spre cinema după ce s-a încris la cursurile Facultăţii de Film şi Teatru Ion Luca Caragiale din Bucureşti, secţia regie film. În timpul studiilor, Cristian Mungiu a fost regizor asistent pentru Bertrand Tavernier (Capitaine Conan, 1996) şi Train de Vie/Trenul vieţii (Radu Mihăileanu, 1998). El a absolvit cea de-a doua facultate în 1998.
Înainte de a debuta în lung-metraj, Cristian Mungiu a regizat o serie de scurt metraje – Balul pompierilor, Zapping, Nicio întrebare şi Mâna lui Paulişta pentru care a primit marele premiu la festivalul CineMAiubit.
Primul său lung-metraj, Occident (2002) s-a făcut remarcat în secţiunea Quinzaine des réalisateurs a Festivalului de la Cannes şi a primit marele premiu al primei ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
Mini biografie Anamaria Marinca
Născută la Iaşi într-o familie de artişti (mama violonistă şi tatăl profesor de teatru), Anamaria a urmat Facultatea de Artă Dramatică George Enescu şi a debutat în teatru unde a avut, de altfel, şi primul succes – în 2000 a fost numită „cea mai bună actriţă a anului” în cadrul Galei Tânărului Actor de la Mangalia. Actriţa a trecut la televiziune cu o producţie englezească impresionată, Sex Traffic (2005, în regia lui David Yates) şi care i-a adus premiul BAFTA de rol principal feminin, premiul Societăţii Regale Britanice de Televiziune şi Nimfa de aur la Festivalul de la Monte Carlo. Anamaria Marinca a continuat să lucreze în televiziunea britanică (a fost guest star în serialul Hotel Babylon) şi a să joace teatru.
În 2007, actriţa a revenit pe buzele tuturor cu rolul Otilia din 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile. Otilia (pentru care actriţa a primit premiul Festivalului de Film de la Stockholm) e vocea raţiunii şi a conştientizării adevărului în forma sa cea mai brută. Preţ de o zi, sub ochii spectatorului tânăra femeie se transformă, se maturizează forţat şi devine un simbol al inocenţei pierdute şi al suferinţei martirizante. Pentru actriţă, rolul nu a fost nici pe departe un chin ci, mai degrabă, ocazia perfectă pentru a creşte odată cu personajul: „Ador ritmul din cinema căci, spre deosebire de teatru, unde ai posibilitatea de a lucra la rol în fiecare reprezentaţie, în film totul e strict delimitat iar rolul trebuie gândit într-o perioadă fixă de timp. Sper că, la fel ca mine, femeile nu vor raţionaliza prea mult faptele Otiliei şi nu se vor raporta la personaj într-un mod abstract. Din contră, sper că vor avea parte de-o experienţă la fel de viscerală şi de fizică precum am avut şi eu cu acest rol.”
Anamaria şi-a găsit timp pentru trei proiecte – o revenire la televiziunea britanică în miniseria lui Iain B. MacDonald, The Last Enemy şi două roluri la cinema, de mai mică întindere, în două premiere ale anului 2008: Youth Without Youth (r. Francis Ford Coppola), după Mircea Eliade şi cel de-al treilea lung-metraj al lui Radu Muntean, Boogie.
{mosloadposition user10}
