Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

2Performant lansează Pay for Performance, singura soluție de promovare prin Google Ads la cost per comandă din România

2Performant lanseaza Pay for Performant

2Performant (BVB: 2P), companie de tehnologie și liderul pieței de marketing afiliat din România, lansează Pay for Performance (P4P), singurul serviciu din piața locală de eCommerce prin care magazinele online își pot externaliza promovarea prin Google Ads către specialiști din ecosistemul 2Performant, fără ca acestea să își asume bugetul de promovare al respectivelor campanii. În acest mod, afiliații 2Performant care se ocupă de strategia și implementarea campaniilor își asumă investiția inițială, iar magazinele online plătesc doar pentru vânzările generate prin intermediul acelor reclame.

„Toate evoluțiile tehnologice recente converg către un fundament comun, performanța. Având în vedere domeniul în care activăm, performance marketing-ul reprezintă un element de bază pentru noi și acționăm în direcția perfecționării lui. Pay for Performance este unul dintre aceste mecanisme, oferind control asupra costurilor de marketing și garanția că plătești doar pentru rezultate reale, nu și pentru servicii care nu au generat vânzări. În acest mod, pentru business-uri nu există niciun risc financiar. P4P este singura soluție de acest tip din România, fiind destinată tuturor magazinelor online care sunt pregătite să vândă la cost per comandă – adică au prețuri competitive, dar și logistica și stocurile necesare pentru a face echipă cu un specialist din lista afiliaților 2Performant. Astfel, își pot crește vânzările, plătind doar un procent din valoarea comenzilor generate”, a declarat Constantin Stanciu, Director de Operațiuni al 2Performant.

În acest moment, peste 60% din bugetele de marketing online investite de advertiseri la nivel național sunt direcționate către canalul Google Ads, conform datelor IAB România. Prin Pay for Performance, magazinele online vor lucra cu specialiști care își asumă în totalitate și bugetul de promovare, investiția fiind făcută de ei, nu de proprietarii business-urilor pe care le promovează.

2Performant lanseaza Pay for Performant

„Până acum, specialiștii în marketing trebuiau plătiți fără să își asume absolut niciun risc legat de investiția pe care o gestionau pentru clienții lor. P4P schimbă complet această paradigmă. Dincolo de faptul că atribuirea vânzărilor și plata marketingului sunt realizate automat prin platforma 2Performant, iar modelul de plată este la vânzare confirmată, partenerii 2Performant își asumă și riscul bugetului investit. Astfel, magazinele online scapă de presiunea constantă a promovării, fiindcă relația cu specialistul de marketing se transformă într-un parteneriat în care toate părțile au aceleași obiective, își asumă riscuri și împart profitul generat împreună”, completează Dorin Boerescu, Președinte al Consiliului de Administrație și CEO al 2Performant.

Serviciul Pay for Performance este disponibil din 21 martie 2023 pentru magazinele online din România, inclusiv cele care sunt deja înscrise în platforma 2Performant. Înscrierea în P4P oferă și o auditare completă a oportunităților de promovare realizată de specialiștii în performance marketing din cadrul proiectului. Această evaluare vine în sprijinul advertiserilor, pentru a-și stabili obiective realizabile și un cost per comandă optim pentru afacerile lor. Mai multe detalii despre serviciul Pay for Performance sunt disponibile aici.

Cu o experiență de peste 14 ani în creșterea vânzărilor prin marketing afiliat și o contribuție concretă la dezvoltarea celor mai buni specialiști de performance marketing din România, platforma 2Performant permite monitorizarea vânzărilor generate de afiliați și alți indicatori de performanță specifici pentru eCommerce printr-un sistem de urmărire clară (tracking) de trafic și atribuire vânzări proprietar, dezvoltat intern. 2Performant se bazează în acest nou proiect pe tehnologie de ultimă generație, care permite și tracking-ul rezultatelor, de la campaniile setate și optimizate de afiliații Pay for Performance și până la sistemul de management și procesare de comenzi ale magazinului online.

În anul 2022, platforma 2Performant a generat vânzări în valoare de 101,9 milioane de euro (fără TVA), o creștere cu 39% în comparație cu anul precedent, depășind pentru prima oară pragul de 100 de milioane de euro al valorii vânzărilor generate într-un singur an. În această perioadă, cei 24.148 utilizatori ai platformei 2Performant au trimis 85,9 milioane de click-uri, o creștere de 25% față de 2021. Numărul vânzărilor din 2022 s-a ridicat la aproximativ 2 milioane, o creștere cu 40% în comparație cu anul anterior, în timp ce comisioanele afiliaților au fost de 6,2 milioane de euro, un avans de 34%.

În momentul de față, din ecosistemul 2Performant fac parte peste 500 de magazine online care primesc lunar un trafic total de peste 8 milioane de click-uri, ce generează mai mult de 200.000 de vânzări în fiecare lună – toate plătite la cost per vânzare. Statisticile în timp real ale platformei 2Performant sunt disponibile aici.

Compania 2Performant este listată pe piața AeRO începând cu 9 decembrie 2020, iar din octombrie 2021, acțiunile 2P sunt incluse în indicele BET-AeRO dezvoltat de Bursa de Valori București pentru această piață.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.