Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

20.000 de ore petrecute la catedră. Învățătoarea care crește oameni mari într-o școală de la marginea Bucureștiului

26 de ani a petrecut Rodica Drăghici în mijlocul elevilor. Pentru 200 de copii este „doamna învățătoare”, cea de la care au învățat respectul și responsabilitatea. Sunt peste 20,000 de ore în care a fost o a doua mamă și a reușit, cu tact și toleranță, să îndrume generații întregi de copii, să le stimuleze creativitatea și să le stârnească curiozitatea.

Ultimii 17 ani i-a petrecut în Școala Gimnazială nr. 125 din sectorul 5, acolo unde învață în jur de 300 de copii. Mulți dintre ei provin din familii cu posibilități financiare reduse. 


De cum intri în școală, te întâmpină un miros de mucegai și clor, care a devenit însă obișnuință pentru elevii și profesorii care își desfășoară activitatea aici. Apa se infiltrează prin acoperișul deteriorat, iar pereții interiori și parchetul sunt grav afectate. Zilnic, pereții sunt curățați cu clor.

Ultima săptămână a fost un carusel pentru Rodica. A pus la punct activitățile pentru Săptămâna Altfel. Pentru că în curând școala va fi renovată și eficientizată energetic, una dintre activități este menită să învețe elevii să fie mai responsabili în ceea ce priveşte consumul de energie. Cei 300 de copii din școală vor afla cum să economisească energia și să fie mai prietenoși cu mediul, prin proiectul “O școală nouă, un viitor mai bun”, derulat de ENGIE România și asociația Habitat for Humanity România.


“Deși mulți provin din familii care se confruntă cu dificultăți, copiii sunt dornici să vină la școală și să învețe mai multe. Știu să își asculte dascălii și să îi respecte. Pentru cei mai mulți, această școală este a doua familie”, spune Rodica.

Cursurile de eficiență energetică sunt adaptate fiecărei grupe de vârstă – grădiniță, ciclul primar și gimnaziu –  și implică jocuri și experimente interactive, precum și un concurs cu premii atractive, care să îi determine pe copii să aplice noțiunile învățate și să economisească energie la școală și acasă.

Rodica a ajutat la organizarea cursurilor de eficiență energetică și se bucură că elevii din Școala Gimnazială nr. 125 au parte şi de altfel de lecţii. “Sunt multe lucruri mici, pe care nu le știm, și care ar putea economisi resurse importante. În lista de activități obligatorii ar trebui inclusă și această speță – educația pentru folosirea eficientă a resurselor”, recomandă învățătoarea.

Școala Gimnazială nr. 125 din sectorul 5 va fi complet renovată și eficientizată energetic prin programul “O școală nouă, un viitor mai bun”, derulat de ENGIE Romania și Habitat for Humanity România. Aproximativ 150 de voluntari, internaționali și angajați ai ENGIE, vor contribui în perioada vacanței de vară la realizarea lucrărilor și transformarea Școlii Gimnaziale nr. 125 într-un mediu sănătos şi primitor pentru copii și profesori.

ENGIE continuă astfel programele de renovare și eficientizare energetică în parteneriat cu Habitat for Humanity România. Între 2013 și 2015, cele două organizații au renovat și eficientizat energetic o școală din comuna Băleni și 12 case sociale din cadrul SOS Satele Copiilor România.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.